Pe aceeași temă
Vladimir Putin ar putea fi nevoit să renunţe la comanda acțiunilor militare din Ucraina pentru câteva zile, deoarece este pregătit pentru o operaţie de cancer, susține o sursă „apropiată Kremlinului”, potrivit Daily Mail.
Liderul de la Kremlin ar urma să-l numească pe şeful Consiliului de Securitate şi fost şef al FSB Nikolai Patruşev pentru a prelua controlul armatei ruse din Ucraina în timp ce Putin va fi operat, scrie Daily Mail. Patruşev, în vârstă de 70 de ani, este văzut ca un arhitect cheie al strategiei de război de până acum – şi omul care l-a convins pe Putin că Kievul este inundat de neonazişti.
Nikolai Patruşev este cel mai puternic om din cercul intim al lui Vladimir Putin. Preşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, din mai 2008, acesta s-a născut, în urmă cu 70 de ani, la Leningrad (azi Sankt Petersburg), la fel ca liderul de la Kremlin. A făcut carieră în KGB, apoi în FSB, serviciu pe care l-a condus în perioada august 1999 – mai 2008. Practic, cariera lui Patruşev a cunoscut mărirea în acelaşi timp cu ascensiunea lui Putin. Aceste dezvăluiri au apărut pe popularul canal Telegram General SVR, care spune că sursa sa este o persoană de rang înalt în administrația de la Kremlin.
SVR a informat că Putin ar avea cancer abdominal şi Parkinson încă de acum 18 luni.
Vestea operaţiei vine pe fondul speculaţiilor că Putin va lansa un război total în toată Ucraina şi va ordona mobilizarea în masă a bărbaţilor de vârstă militară, un risc politic considerabil. Operaţia fusese programată pentru a doua jumătate a lunii aprilie, dar a fost amânată, susține postul SVR. Se pare că Vladimir Putin ar fi amânat intervenţia chirurgicală, care acum nu va avea loc înainte de Ziua Victoriei, sărbătorită de ruși pe 9 mai, în Piaţa Roşie, o dată cu capitularea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Medicii insistă că are nevoie de o operaţie, dar data nu a fost încă stabilită”, a spus sursa continuând: „Nu ştiu exact pentru cât timp [va fi incapacitat după operaţie]… Cred că va fi pentru o perioadă scurtă de timp”, a spus sursa citată. El a continuat: „Aşadar, în timp ce Putin este supus operaţiei şi îşi revine … probabil în două sau trei zile… controlul efectiv al ţării îi va fi transferat lui [Nikolai] Patruşev”.
O astfel de mişcare ar fi surprinzătoare, deoarece conform Constituţiei, puterea ar trebui să treacă exclusiv în seama primului ministru, Mihail Mişustin.
“Preşedintele rus Vladimir Putin suferă de cancer, iar probleme identificate în timpul ultimei sale examinări sunt asociate cu această boală”. El suferă, de asemenea, de „boala Parkinson şi de tulburare schizoafectivă”, care comportă simptome de schizofrenie, inclusiv halucinaţii şi manii, potrivit Daily Mail.
Rapoartele recente de investigaţie ale jurnaliştilor ruşi exilaţi au sugerat că Putin are cancer la tiroidă şi au indicat că este înconjurat constant de o echipă de medici de top. Atenţia s-a concentrat recent asupra comportamentului său de a controla o tremurare aparent involuntară a mâinii sale – reînnoind speculaţiile despre boala Parkinson evidenţiate pentru prima dată în 2020 de SVR.
La o întâlnire cu ministrul Apărării Serghei Şoigu, acesta a fost văzut ţinându-se ferm de birou.
Canalul SVR a spus: „Mulţi au atras atenţia asupra aspectului bolnăvicios al preşedintelui, faţa lui umflată şi mâinile strânse strâns în jurul mesei. De mai bine de o lună, medicii nu au reuşit să-l convingă pe Putin să schimbe medicamentele pentru Parkinson, din moment ce cele vechi nu mai au efectul dorit, iar preşedintelui pur şi simplu îi este frică să experimenteze unele noi.
Agăţarea de masă cu mâinile este o modalitate de a ascunde un tremur mic, dar destul de vizibil.” Kremlinul a negat întotdeauna cu tărie că Putin ar avea probleme medicale şi se prezintă ca având o sănătate robustă, chiar dacă în ultimii ani a fost absent în mod misterios.