Pe aceeași temă
Miercuri, 16 mai 2007, Nicolas Sarkozy a fost investit al saselea presedinte al celei de-a V-a republici franceze. Cu o seara inainte, Jacques Chirac si-a luat la revedere de la francezi intr-un discurs transmis la radio si televiziune. In mesajul sau, Chirac si-a afirmat increderea in Nicolas Sarkozy, urandu-i in acelasi timp acestuia succes in "cea mai exigenta, dar si cea mai frumoasa misiune in serviciul natiunii".
Chirac sau politica eterna
Jacques Chirac, un animal politic prin excelenta, pasionat in primul rand de lupta politica, se retrage dupa un parcurs politic impresionant ce acopera 40 de ani. 40 de ani in care a ocupat pe rand (sau simultan) aproape toate functiile posibile: deputat de Corrèze incepand din 1967, premier in doua randuri (1974-1976 si coabitarea sub Mitterrand intre 1986-1988), primar al Parisului timp de 18 ani (1977-1995), secretar de stat si ministru (1967-1974) si, in fine, presedinte al republicii franceze timp de 12 ani (1995-2007). In plus, el este fondatorul RPR (Rassemblement pour la République) in 1976 si al UMP (Union pour un Mouvement Populaire) in 2002.
Cat priveste perioada sa prezidentiala, criticii sai afirma ca, esuand pe plan intern, s-a concentrat si afirmat pe scena internationala. Ales in 1995 pentru a repara fractura sociala, el amana reformele pentru a pregati intrarea in vigoare a monedei unice europene. In urma esecurilor guvernului Juppé, dizolva Adunarea Nationala in aprilie 1997 si, surpriza, se vede confruntat cu o coabitare dificila cu guvernul socialist al lui Lionel Jospin. Astfel, incepe luna sa de miere pe scena internationala. Jacques Chirac, un sustinator al multilateralismului, in fata hiperputerii americane, se face avocatul unei ordini mondiale fondate pe respectul regulii internationale intruchipate de ONU. In acest sens, veto-ul francez din Consiliul de Securitate al ONU impotriva invaziei Irakului din 2003 ramane poate momentul cel mai important al presedintiei sale.
O relatie franco-americana dificila in ultimii patru ani, cu toate ca Jacques Chirac este primul sef de stat strain prezent la New York, la o zi dupa atacurile din 11 septembrie 2001. Cele doua tari nu si-au intrerupt insa colaborarea, actionand impreuna in special in ceea ce priveste chestiunea libaneza, in februarie 2005, in urma asasinarii fostului premier Rafic Hariri (prieten al presedintelui francez), dar si recent, in vara lui 2006. Cu Nicolas Sarkozy, o noua epoca pare a se deschide. Acesta a afirmat deja ca, in ciuda prieteniei si admiratiei sale pentru Statele Unite ale Americii (subliniata de adversarii sai socialisti), nu se va supune tacut intereselor americane, in special in ceea ce priveste semnarea de catre SUA a Protocolului de la Kyoto. Primele reactii la Washington par insa a fi pozitive, in perspectiva reluarii relatiilor dificile din ultimii ani. O problema in relatiile viitoare franco-americane ar putea fi insa reprezentata de aderarea Turciei la UE, aderare (sustinuta si de Marea Britanie) contra careia Sarkozy s-a declarat in mod foarte clar.
Chirac ramane, in plus, in urma episodului israelian (in octombrie 1996, intr-o vizita la Ierusalim, se revolta impotriva comportamentului agresiv al garzilor sale israeliene impotriva ziaristilor si este primit triumfal in Palestina), "prietenul lumii arabe", prietenie pe care nu reuseste insa sa o exploateze; Franta nu reuseste sa influenteze in timpul mandatului sau conflicul israelo-palestinian si nici sa incetineasca cursa iraniana catre inarmarea nucleara. In acelasi fel, "Chirac africanul" intretine relatii privilegiate cu majoritatea liderilor africani, in incercarea de a instaura un nou tip de relatii de parteneriat cu aceste tari. Regimuri dictatoriale in tarile cele mai sarace ale continentului raman insa neclintite gratie si acestei prietenii personalizate.
Chirac este deci, in principal, asa cum il caracteriza fostul ministru de Externe Hubert Védrine, "unicul sef de stat occidental sensibil la chestiunile neoccidentale", marturie stand unul dintre principalele sale proiecte, Muzeul Branly, dedicat artelor primare si inaugurat in iunie 2006 la Paris. Acest proiect vine sa confirme si sa sublinieze masura sa de a declara data de 10 mai ziua comemorarii abolirii sclaviei, asumand implicit rolul jucat de Franta in perioada coloniala. In aceeasi linie de asumare a greselilor trecutului, se inscrie si recunoasterea sa a rolului jucat de guvernul de la Vichy in deportarea evreilor in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
Deschis catre civilizatiile neoccidentale, Chirac nu a parut sa fie la fel de preocupat de drepturile omului. Interesat de intarirea relatiilor cu Rusia, nu a comentat chestiunea cecena, laudand investitiile franceze in China, s-a abtinut din a critica regimul chinez. Nicolas Sarkozy sublinia, in primul sau discurs, in seara in care era ales presedinte, ca vrea sa faca din Franta un reper al apararii drepturilor omului (vezi repetarea sa obsesiva a chestiunii cecene si a infirmierelor bulgare condamnate la moarte in Libia), un refugiu pentru toti cei ce sunt oprimati. O schimbare de accent s-ar prefigura se pare, deci, in acest sens, date fiind si afisarile sale recente cu familia lui Ingrid Betancourt, prizoniera a FARC de peste 5 ani.
Angajamentul lui Chirac in Europa a parut insa mult mai putin pronuntat, el nereusind sa imprime un nou ritm constructiei europene. Conform conceptiei sale a unei lumi multilaterale, a sustinut consolidarea unei Uniuni Europene capabile sa se afirme drept o putere politica. Angajandu-se personal in supunerea Tratatului instituind o Constitutie Europeana unui referendum, a trebuit sa asume refuzul masiv al francezilor din 29 mai 2005. In acest sens, unul dintre primele gesturi ale noului presedinte, Nicolas Sarkozy, a fost intalnirea cu cancelarul german, Angela Merkel, pentru a reafirma impreuna vointa de a relansa proiectul european. Dorinta comuna a noului cuplu franco-german este aceea de a aproba un mini-Tratat Constitutional, pentru a reforma institutiile europene.
Se retrage dar ramane...
In alocutinunea sa din 15 mai, Jacques Chirac a anuntat ca va continua sa serveasca Franta si pe francezi prin intemediul unei Fundatii (Fondation Jacques Chirac pour le développement durable et le dialogue des cultures) dedicata sprijinirii dezvoltarii durabile si dialogului intre culturi. Fundatia ar trebui sa fie definitivata pana in toamna acestui an, de organizarea sa ocupandu-se fostul director general al Fondului Monetar International, Michel Camdessus. Aceasta fundatie va continua de fapt, "intr-o alta forma", asa cum afirma insusi Chirac, temele principale ale actiunii sale diplomatice din ultima perioada: lupta pentru salvarea planetei, pentru dezvoltarea Africii si in favoarea dialogului intercultural. Asa cum amintea Le Figaro (16 mai 2007), angajamentul lui Jacques Chirac in aceasta ultima batalie este oarecum surprinzator, avand in vedere inceputurile sale, in favoarea agriculturii intensive si poluante sau primele teste nucleare reluate odata cu initierea primului sau mandat prezidential, in 1995. Si totusi, in 2002, cu ocazia sommet-ului mondial al dezvoltarii durabile, facea apel la o constientizare a riscurilor legate de incalzirea globala, iar in februarie 2007 propunea chiar crearea unui ONU al mediului.
"Speedy Sarkozy"
Deja din ziua investiturii prezidentiale, Sarkozy a inceput sa-si puna amprenta, diferita de cea a predecesorului sau: un presedinte extrem de activ si de prezent/vizibil, pregatit (asa cum a declarat) sa se prezinte periodic in fata francezilor, pentru a le comunica rezultatele actiunii guvernamentale.
In suita ceremoniilor de investire a fost remarcat apelul la o simbolistica noua, presedintele onorandu-i pe rand pe Clemenceau, pe generalul De Gaulle (pe Champs Elysées) si pe cei 35 de tineri membri ai Rezistentei morti pe 16 august 1944 in Bois de Boulogne. Al doilea discurs prezidential tinut in Bois de Boulogne, emotionat si emotionant, facand apel la scrisoarea lui Guy (unul dintre tinerii morti in urma capcanei intinse de agenti francezi ai Gestapoului), a fost menit sa le aminteasca tinerilor importanta reunificarii europene bazate pe pacea regasita intre Franta si Germania. Imediat dupa, Sarkozy a luat avionul spre Berlin pentru a o intalni pe Angela Merkel si a accentua rolul privilegiat pe care intentioneaza sa-l acorde colaborarii franco-germane.
Schimbarea, "ruptura" anuntata de Nicolas Sarkozy este vizibila si in noul guvern. Guvernul Fillon, inaugurat vineri 18 mai, este unul restrans (cu doar 15 ministri) si pare sa respecte cele anuntate de Nicolas Sarkozy in campania electorala. Astfel, este guvernul cu paritatea barbati/femei cea mai importanta de pana acum, cu 8 barbati si 7 femei; este si un guvern al "deschiderii" catre celelalte forte politice, cu includerea unuia dintre starurile socialiste, Bernard Kouchner (exclus imediat din PS), ce ocupa postul de ministru al Afacerilor Externe, si cu participarea lui Hervé Morin (un apropiat al lui François Bayrou, acesta s-a alaturat taberei sarkoziste intre cele doua tururi de scrutin), numit ministru al Apararii. Pe langa aceste doua ministere, doi dintre cei 4 secretari de stat sunt de stanga: Eric Besson (ce a demisionat din PS in februarie pentru a o critica ulterior pe Ségolène Royal), insarcinat cu Previziunea si evaluarea politicilor publice, si Jean Pierre Jouyet, la Afaceri Europene. Bineinteles, stanga s-a grabit sa acuze o deschidere de fatada, avand ca tel castigarea legislativelor de peste o luna. Daca e sa dam crezare sondajelor (extrem de exacte pentru recentele alegeri prezidentiale), acestea vor fi castigate lejer de UMP.
Poate elementul de continuitate cel mai important este reprezentat de rolul acordat in noul Guvern Fillon ecologiei si dezvoltarii echitabile. Prin numirea lui Alain Juppé, preferatul lui Chirac, drept ministru de stat pentru Ecologie si Dezvoltare Durabila, unul dintre proiectele dragi fostului presedinte devine prioritar pentru noul guvern.
Acest aspect mi se pare demn de a fi subliniat: rolul pe care Franta il acorda ecologiei, mediului si dezvoltarii energiilor alternative, impreuna cu incurajarea unei dezvoltari durabile (a Africii, in primul rand). Ramane de vazut daca aceasta actiune este una intentionat electorala sau un adevarat angajament pe care Franta si-l ia intr-o lume deja multipolara; ramane de asemenea de vazut daca va reusi sa impuna aceasta prioritate partenerilor internationali.
