Pe aceeași temă
În 2009, cetăţenii afgani au venit din nou la urne pentru a-şi alege preşedintele pentru un nou mandat de cinci ani. Comunitatea internaţională a fost garantul acestor alegeri, deşi, în final, sistemul local a înghiţit maşinăria birocratică creată în jurul scrutinului. Alegerile pentru desemnarea consiliilor provinciale au avut loc în acelaşi timp cu cele prezidenţiale, însă au fost eclipsate în importanţă de evenimentele legate de numărarea voturilor. Preşedintele afgan Hamid Karzai a obţinut o victorie determinantă nu atât în faţa celorlalţi contracandidaţi, cât faţă de speranţele afganilor de a trăi într-o ţară guvernată după principii democratice.
Am fost în Afganistan pentru prima oară în 2004, când au avut loc primele alegeri prezidenţiale. Venisem acolo din „Vestul sălbatic“ al Pakistanului, Peshawar, unde am ajutat la organizarea alegerilor pentru refugiaţii afgani, care votau atunci pentru prima oară. Deşi evenimentele legate de invadarea Afganistanului erau încă proaspete în memoria afganilor, taberele de refugiaţi erau cuprinse de un entuziasm copleşitor. Afganistanul putea deveni pentru prima oară în ultimii 30 de ani o ţară paşnică, unde refugiaţii afgani, fără identitate şi drepturi, se puteau întoarce. Hamid Karzai părea atunci să fie acceptat de majoritatea afganilor, chiar şi de către talibanii care deveniseră refugiaţi acum în Pakistan. În multe ocazii, am fost primit cu căldură şi ospitalitate de şefi de comunităţi de afgani care, fără sfială şi mai în glumă, mai în serios, îmi prezentau câte un membru al comunităţii ca fiind taliban. Era un consens nescris că afganii erau uniţi de ideea de a-şi alege un lider în mod legitim, în ciuda diferenţelor ideologice şi religioase inspirate de mişcarea talibană.
Alegerile din 2004 nu au fost însă lipsite de complicaţii. ONU, care a asigurat organizarea primelor alegeri, a fost copleşită de dificultăţile legate de lipsa infrastructurii şi de gradul ridicat de analfabetism. Procesarea rezulatelor finale a durat aproape două luni. O echipă de experţi electorali, din care am făcut parte, a fost chemată să investigheze acuzaţiile legate de cerneala folosită pentru marcarea degetelor votanţilor, pentru a evita votul multiplu. Hamid Karzai a obţinut o victorie de necontestat în faţa contracandidaţilor, iar acuzaţiile de fraudă şi-au pierdut din semnificaţie în faţa dorinţei populare de a începe un nou capitol în istoria ţării. Toate acestea însă anunţau norii negri a ceea ce urma să vină în calea fragedei idei de democraţie în Afganistan.
Un bun amic afgan, paştun, care s-a întors din Pakistan ca să lucreze pentru ONU, îmi spunea vara trecută că democraţia e o idee bună, însă Afganistanul nu este numai Kabulul. Într-adevăr, dacă mergi 20 de kilometri în afara capitalei simţi că eşti în Evul Mediu. Oamenii care nu au apă şi curent au auzit de democraţie, însă ei votează exact aşa cum le spune căpetenia satului, Mulah, aşa cum a fost pomenit de sute de ani. Afganii care au votat în alegerile parlamentare din 2005, la care am fost martor ca membru al administraţiei electorale ONU, au realizat că democraţia nu este una şi aceeaşi cu ceea ce începuseră să vadă la televizor.
În Afganistan democraţia a început uşor, uşor să se adapteze normelor locale. Transparenţa nu e la mare modă în Afganistan, aşa că şi procesarea rezultatelor finale ale alegerilor s-a transformat repede într-o mare târguială. Numărarea rezultatelor s-a făcut în centre regionale, unde cutiile cu buletinele de vot au fost centralizate şi unde sute de afgani lucrau în schimburi pentru procesarea rezultatelor. Curând însă, candidaţii (partidele politice nu sunt încă acceptate de legea electorală din Afganistan) au început să-i mituiască pe lucrătorii care numărau voturile. Tentaţia fiind mare, salariul primit de la Comisia Electorală mic, iar legăturile tribale şi de familie fiind sacre, mii de buletine de vot anulate, pentru că erau marcate de mai multe ori, au început să apară. Sistemul afgan s-a adaptat instantaneu la cerinţele democratice ale Vestului.
Alegerile din 2009 au fost aşteptate de comunitatea internaţională, SUA, NATO şi vecinii Afganistanului cu mult interes. Pregătirile făcute de această dată au fost, nominal, făcute de Comisia Electorală Independentă, însă experţii ONU au fost cei care au stat la pupitrul de comandă, mai mult sau mai puţin oficial. Preşedintele Karzai însă a creat o adevărată maşinărie de culegere a informaţiilor din teritoriu. Deodată, democraţia cu burkă devenea o realitate autohtonă, un fel de democraţie originală, dacă vreţi, în varianta afgană. Întrucât toţi guvernatorii celor 34 de provincii afgane sunt numiţi direct de către preşedinte, la fel ca şi miniştrii, Karzai este un fel de super mulah al satului numit Afganistan. Ca orice bun afgan care îşi respectă familia şi tribul, mai ales în regiunile din sud şi din est populate de paştuni, şi „organizarea“ pentru votare a fost exemplară. Astfel, mai bine de 1.000 de centre de votare au înregistrat rezulate de peste 95% în favoarea preşedintelui Karzai sau un număr de votanţi cu mult peste 600, numărul maxim de voturi care ar fi trebuit să încapă în urnele de vot. Inevitabil, fraudele au ieşit la iveală imediat, lăsând ONU şi grupurile de obsevatori, printre care m-am aflat şi eu, şocaţi de ingenuitatea şi îndrăzneala „sistemului“.
Preşedintele Karzai a încercat să motiveze aceasta prin zelul unor birocraţi şi comandanţi de poliţie din teritoriu. Mai mult, încerca el să explice, afganii pot vota în proporţie de 100% pentru un candidat, pentru că în Afganistan democraţia se manifestă altfel.
Procesarea rezultatelor s-a întins pe parcursul a mai mult de trei luni. ONU a fost nevoită să aducă, din nou, o echipă de experţi care să analizeze frauda, care a afectat aproape 200 de mii de voturi. În cele din urmă, Karzai a fost nevoit să accepte anularea unei bune părţi a voturilor, ceea ce l-a adus sub pragul de 50 de procente necesar câştigării cursei din primul tur. Principalul său oponent, Abdulah Abdulah (deşi, de fapt, el are doar un singur nume, ca mulţi alţi afgani), s-a retras în cele din urmă din cel de-al doilea tur, Karzai devenind astfel preşedinte pentru încă cinci ani. Constituţia şi legea electorală nu fac nicio referire la scenariul descris mai sus, însă comuniatatea internaţională a acceptat acest artificiu juridic de teama destabilizării ţării.
Alegerile programate pentru data de 18 septembrie a acestui an vor avea loc pe aceeaşi structură organizatorică şi sub aceleaşi reglementări juridice defectuoase ale sistemului electoral. În lipsa unui sistem credibil pentru alcătuirea listelor de alegători, ţinând cont că ultimul recensământ al populaţiei a avut loc în 1979, este imposibil de prevăzut care va fi prezenţa la urne. În plus, alegătorii nu sunt încă arondaţi districtelor unde locuiesc, pentru că delimitarea administrativă a teritoriului nu a fost încheiată.
Acestea sunt al patrulea set de alegeri organizat în Afganistan. De data aceasta, Comisia Electorală Independentă este mandatată să-şi extindă autoritatea organizatorică a scrutinului. ONU, organizaţiile internaţionale şi statele cu interese majore în această zonă privesc, parcă paralizate, trenul care se îndreaptă spre abis încet, dar sigur. Comisia, care evaluează plângerile electorale şi care avea în compoziţie trei străini numiţi de ONU şi doi afgani numiţi de preşedintele Karzai, a fost afganizată.
Iniţial, preşedintele Karzai a anunţat că toţi cei cinci membri ai comisiei vor fi de acum înainte afgani. Ulterior, sub presiunea comunităţii internaţionale, a cedat şi a acceptat ca doi membri să fie străini numiţi de ONU. Chiar şi aşa, membrii afgani ai comisiei vor avea majoritatea. Aceasta creează toate condiţiile pentru o fraudare masivă a votului. Principalul risc însă este fragmentarea autorităţii preşedintelui în teritoriu. Aceste alegeri vor consfinţi hegemonia liderilor în cele 32 de provincii, iar miza este mult mai mare decât controlul aparatului central. Preşedintele Karzai va fi probabil un spectator şi el, chiar dacă de această dată ar dori să demonstreze imparţialitatea şi corectitudinea guvernului şi a Comisiei Electorale Independente. Reprezentantul ONU în Afganistan a anunţat recent că preşedintele Karzai a căzut de acord cu reformarea Comisiei Electorale Independente. Se pare însă că va fi aceeaşi Faheema sub o altă burkă. //
Ştefan Coman este expert pe probleme de tranziţie în ţările afectate de conflicte şi a lucrat în numeroase misiuni internaţionale în ţări precum Afganistan, Irak, Bosnia, Kosovo şi Pakistan.
