Pe aceeași temă
Protestele împotriva imigranților au avut loc la apelul Pegida (Patrioții Europeni împotriva Islamizării Vestului), organizație de extremă dreapta care organizează de un an demonstrații împotriva „islamizării Europei”.
Dresda, Calais, Praga și Varșovia sunt orașele unde Pegida a reușit să mobilizeze mii de persoane pentru a ieși în stradă împotriva „islamizării Europei”. Cele mai multe persoane s-au strâns în Dresda, fieful Pegida, și în Praga.
În Dresda, nu mai puțin de 8.000 de persoane au răspuns apelului lansat de Pegida, potrivit presei germane, deși polițiștii se așteptau la un număr aproape dublu, potrivit ewn.co.za, preluată de Libertatea. Totodată, sute de persoane au ieșit pe străzile din Dresda pentru a protesta împotriva Pegida.
În capitala Cehiei, protestatarii de extremă dreaptă s-au ciocnit cu oponenții de stânga, care și-au arătat solidaritatea cu imigranții și au spus că aceștia sunt bineveniți în Europa. Un protest a avut loc și la Brno, iar manifestanții au acuzat că Europa este islamizată prin invazia imigranților care ar reprezenta un pericol pentru tot continentul.
De asemenea, aproximativ 20 de persoane au atacat cu cocktailuri Molotov centrul pentru refugiați Klinika, din Praga. Poliția investighează și, deocamdată, nu spune că nu știe cine au fost atacatorii.
În Calais, deși autoritățile au declarat că demonstrațiile celor aproximativ 150 de extremiști sunt ilegale și a arestat câteva persoane. Una din persoanele reținute este un fost șef al Legiunii Străine.
Demonstrații au mai avut loc sâmbătă și în Varșovia, Amsterdam și Birmingham, mai scrie presa străină.
La Amsterdam au mărșăluit aproximativ 200 de extremiști, dar numărul a fost depășit de cel al forțelor de ordine și al manifestanților pro-imigrație, care au scandat în fața membrilor Pegida că refugiații sunt bineveniți, dar fasciștii, nu!
Reuniunea informală a miniștrilor de Externe din UE
La Amsterdam a avut loc reuniunea informală (tip Gymnich) a miniștrilor de Externe din statele membre ale Uniunii Europene referitoare la Strategia globală a UE privind politica externă și de securitate, Iranul - din perspectiva evoluțiilor și implicațiilor regionale după anunțarea Implementation Day la 16 ianuarie 2016 și criza refugiaților.
Miniștrii europeni au exprimat sprijin pentru adoptarea de către UE și comunitatea internațională de măsuri de stimulare a părții iraniene în a menține o atitudine cooperantă și în dosare precum rachetele balistice și drepturile omului.
Dezbaterile ministeriale informale dedicate migrației s-au desfășurat în prezența președintelui Comitetului pentru politică externă din Parlamentul European, Elmar Brok, și a miniștrilor de Externe din statele candidate la aderarea la Uniunea Europeană.