Departamentul de Stat al SUA a emis o avertizare de calatorie in intreaga lume

Iulian Popescu | 23.11.2015

Departamentul de Stat al Statelor Unite a emis luni o alertă de călătorie în întreaga lume și avertizează cetățenii americani asupra "creșterii amenințărilor teroriste" în mai multe zone ale lumii, ca urmare a revenirii din Siria și Irak a unor jihadiști.

Pe aceeași temă

 

„Informațiile actuale sugerează că SI (gruparea Statul Islamic), Al Qaida, Boko Haram și alte grupuri teroriste continuă să planifice atacuri teroriste în mai multe regiuni", a declarat Departamentul de Stat într-o avertizare postată pe site-ul său.

 

Sunt citate, pentru a argumenta această alertare, recentele atentate comise în acest an "în Franța, Nigeria, Danemarca, Turcia și Mali".

 

Pericolul în creștere este determinat de întoarcere în țările natale a luptătorilor străini din Siria și Irak:

"Autoritățile cred că există permanent probabilitatea comiterii unor atacuri teroriste pe măsură ce membri ai SI/Daesh se întorc din Siria și Irak", avertizează diplomația americană, făcând referire la combatanții străini care s-au întors în țările lor de origine după ce au luptat în rândurile organizației jihadiste.

 

"Extremiștii au vizat evenimente sportive, teatre, piețe sau servicii aeriene", adaugă Departamentul de Stat, referindu-se la ultimele atentate, în special de la Paris și pe Stade de France la 13 noiembrie sau împotriva unui avion rusesc deasupra peninsulei egiptene Sinai la sfârșitul lunii octombrie.

 

Ministerul afacerilor externe al SUA emite foarte frecvent și foarte regulat alerte, de la țară la țară, pentru cetățenii americani instalați sau care călătoresc în străinătate, dar aceasta din urmă este mondială și are o dimensiune particulară ținând cont de multiplicarea atentatelor în ultimele săptămâni, notează France Presse.

 

Posibile noi "atacuri ar putea avea loc printr-o varietate de tactici, recurgerea la arme convenționale sau neconvenționale și pot viza interese publice sau private", potrivit Departamentului de Stat.

 

Washingtonul nu intră în detalii, asigurând că el "continuă să colaboreze strâns cu aliații" în fața "amenințării reprezentate de terorismul internațional".

 

CITEȘTE ȘI: Bruxelles: Alarma ramane la nivel maxim, scolile si metroul se deschid miercuri

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22