Departamentul de Stat al SUA despre corupția din România, justiție, proteste și televiziuni

Dora Vulcan | 21.04.2018

Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul privind situatia respectarii drepturilor omului în 2017, în care se spune că, deși legea prevede pedepse penale pentru oficialii corupți, în ciuda numeroaselor condamnări la nivel înalt, corupția rămâne o problemă răspândită în special la nivel guvernamental.

Pe aceeași temă

 

 

 

Documentul Departamentului de Stat al SUA precizează că în 2017 au existat numeroase cazuri de corupție la nivelul Guvernului, iar mita este des întâlnită în sectorul public. Raportul are 38 de pagini și detaliază fiecare aspect al domeniilor ce țin de respectarea drepturilor omului și statului de drept.  În România, spune raportul, legile nu au fost mereu implementate eficient, iar oficialii, inclusiv judecătorii, s-au implicat în acte de corupție fără să fie pedepsiți. Este criticată explicit imunitatea față de declanșarea urmăririi penale deținută de actuali și foști membri ai cabinetului, care erau și membri ai Parlamentului, au blocat uneori anchetele, se arată în raportul asupra situației drepturilor omului.

 

 

 

Corupția, mita, conflictul de interese -  Corupție rămane o practică răspandită în rândul oficialilor, in ciuda numeroaselor dosare de renume. Au existat multe informari despre coruptia la nivel guvernamental in timpul anului 2017, așa cum stabilesc indicatorii Băncii Mondiale. E amintita si coruptia din sistemul public de sanatate, iar raportul noteaza ca guvernul nu a luat masuri care sa limiteze acest flagel. Legile nu au fost mereu implementate eficient iar oficialii sunt adesea implicați în practici corupte. Mita - este un fenomen raspandit in sectorul public. Imunitatea actualilor si fostilor membri ai guvernelor care sunt si parlamentari a blocat unele anchete. Conflictul de interese -  printre probleme identificate in ce ii priveste pe oficiali se numara situatiile de conflict de interese, lipsa de valori etice in indeplinirea atributiilor si lipsa de integritate.  

 

 

Libertatea de exprimare - este de asemenea criticată, inclusiv a presei. Departamentul de Stat citează ONG-uri care au observat politizarea excesivă a presei, mecanisme corupte de finanţare și politici editoriale subordonate intereselor patronilor.

 

Raportul notează că există în România două mari televiziuni (Antenta 3 și România TV) controlate de oameni de afaceri care sunt susținători vocali ai guvernului și care au relatat incorect manifestaţiile antiguvernamentale, precizează Departamentul de Stat.

 

Faptul că ministrul de interne Carmen Dan a întocmit o aşa-zisă „listă neagră” cu jurnalişti care au suținut protestele față de guvern nu le-a scăpat diplomaților americani.  Ministrul Carmen Dan figurează în raportul Departamentului de Stat privind situația drepturilor omului în România în 2017 la capitolul „libertatea de expresie”. Diplomații americani notează că în timpul unei conferințe de presă din februarie 2017, Carmen Dan i-a nominalizat pe câțiva ziariști, pe care i-a acuzat că sprijină protestele de stradă antiguvernamentale.

 

 

Nu există deținuți politic, este lăudată activitatea DNA, drepturile inculpaților sunt respectate - Este menționată activitatea echilibrată a CSM și faptul că DNA și-a continuat anchetele asupra oficialilor de rang înalt. "DNA a continuat sa ancheteze numeroase cazuri de coruptie in care erau implicati politicieni, functionari publici sau membri ai sistemului juridic", mai remarca raportul, care face si un bilant al Directiei: "pana la sfarsitul lui august, 209 dosare au fost trimise in judecata, in care erau cercetati 573 de inculpati, inclusiv un ministru, doi parlamentari, un judecator, un procuror, 12 primari si 16 politisti". Întârzierea proceselor se datorează de multe ori lipsei de resurse adecvate. Nu există deținuți politic, mai spune raportul. De asemenea, inculpații se bucură de prezumția de nevinovăție, au dreptul de a fi informați prompt și în detaliu despre acuzațiile care li se aduc și au dreptul la un traducător, dacă e cazul.

 

 

Închisorile -  raportul menționează că în continuare supraaglomerarea și condițiile care nu întrunesc standardele internaționale, în timp ce abuzurile asupra deținuților continuă să fie o problemă.

 

Cu toate acestea, se construiește cea mai luxoasă închisoare din România. Ea va fi ridicată lângă București, în localitatea Pantelimon, va costa 20 milioane de euro, iar banii vor veni de la bugetul de stat și din fonduri europene. 

 

 

Violenţa asupra femeilor, inclusiv în rândul celor căsătorite -  continuă să reprezinte o problema serioasa pe care guvernul nu a gestionat-o cum trebuie.  Totuși, cei acuzați de violență domestică ar putea fi monitorizați cu brățări electronice; Există deja  un proiect de lege, depus în Parlament.

 

Raportul integral, AICI

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22