Pe aceeași temă
Ambiguitatile Aliantei pro-europene
La sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Alianței pentru Integrare Europeană-3 s-au reunit în ședință pentru a-și coordona acțiunile în legătură cu această moțiune de cenzură. Liberalii au declarat fără echivoc că nu vor susține moțiunea, liderul formațiunii, Mihai Ghimpu, apreciind că actualul guvern trebuie păstrat, întrucât, ''în caz contrar, s-ar ajunge la haos în țară'', arata Agerpres.
Premierul Valeriu Streleț, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM) după arestarea lui Vlad Filat, a afirmat că moțiunea de cenzură împotriva guvernului este neîntemeiată: ''Acuzațiile sunt stupide și lipsite de temei. Le-am spus partenerilor de coaliție că trebuie să aibă încredere, prim-ministrul nu este o persoană coruptă. Voi prezenta un raport. Voi răspunde la acuzații, cu probe, cifre, fapte'', a afirmat Streleț, precizând că PLDM nu intenționează să iasă din alianța de guvernare.
Liderii PD au răspuns insa ambiguu la întrebarea dacă vor susține sau nu moțiunea de cenzură. Șeful PD, Marian Lupu, a declarat că PLDM șantajează PD și că în aceste condiții încă nu a fost luată o decizie în legătură cu votul asupra moțiunii, în timp ce președintele parlamentului, Andrian Candu, membru al aceluiași partid, a declarat că ''alianța proeuropeană merită o nouă șansă''.
Democrații consideră totodată că este necesară o reformare a majorității parlamentare cu implicarea deputaților neafiliați (trei deputați din ''grupul Leancă''). ''Astăzi constatăm că avem 50 de voturi în parlament (din totalul de 101). Ce facem cu 50 de deputați? Cum asigurăm ca acest număr să fie mai mult de 51? Problema numărul unu este reclădirea unei majorități autentice parlamentare, prin cooptarea neafiliaților, fiindcă fără aceste voturi tot ce vorbim rămân vorbe goale. În al doilea rând trebuie să ne concentrăm pe numărul de subiecte prioritare care țin de viața oamenilor și să renunțăm la șantaj'', a afirmat Marian Lupu.
Liderul Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă, nu s-a pronunțat încă asupra ultimei invitații publice la dialog cu PLDM, PL și PD. Însă, la sfârșitul lunii septembrie, Leancă declara că nu are de gând să susțină în niciun fel actuala guvernare. ''Niște disperați ne transmit prin intermediul presei mesaje că ar trebui să-i susținem necondiționat. Nu ne dorim nicio funcție în actuala guvernare. Nu am solicitat și nu vom accepta funcții. Nu vom intra la guvernare într-o coaliție negociată netransparent și cu ușile închise. Dar dacă nu-i ajutăm să-și păstreze scaunele, nu înseamnă că nu susținem integrarea europeană'', afirma la acea dată Iurie Leancă, îndemnând actuala guvernare să demisioneze dacă nu are voturi să se mențină la putere.
Protestele de strada si partidele pro-ruse
Liderii protestatarilor proeuropeni din centrul Chișinăului consideră că actuala guvernare ''și-a pierdut credibilitatea și încrederea poporului. ''Ar trebui să vină o alternativă politică imaculată, bazată pe transparență, integritate, profesionalism. Clasa politică de azi s-a dovedit a fi una antipopulară, care-și fură cetățenii, iar partide de genul celor conduse de Dodon (Igor Dodon, liderul socialiștilor, n.red.) sau Usatîi (Renato Usatîi, liderul Partidului Nostru, n.red) nu vor decât să vină la putere și să preia fluxurile financiare, să preia schemele. Iată de ce este nevoie de o altă clasă politică proeuropeană'', a afirmat Andrei Năstase, unul din liderii protestatarilor.
Presa de la Chișinău scrie ca finanțatorul PD, oligarhul Vlad Plahotniuc, ar controla inclusiv partidele de stânga conduse de Usatîi și Dodon (acestea organizează împreună proteste în fața parlamentului), o dovadă în acest sens fiind și ceea ce mass-media numește ''show-ul cu arestarea lui Usatîi la aeroport'', pentru interceptarea convorbirilor telefonice dintre Vlad Filat și principalul suspect în dosarul legat de ''jaful secolului'', Ilan Shor.
Usatîi a fost arestat vineri, la întoarcerea de la Moscova, iar duminică a fost pus în libertate prin decizia unui judecător care anterior a activat în calitate de consilier în cabinetul președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat. După ce a fost eliberat, Usatîi a fost purtat pe brațe de protestatarii proruși din fața parlamentului, mai scrie Deutsche Welle.
În legătură cu acest caz, președintele Centrului de Inițiative și Monitorizare a Autorităților Publice, avocatul Ion Dron, susține că în Republica Moldova a fost creată o nouă alianță, alianța lui Renato Usatîi și Vlad Plahotniuc, care în opinia sa ''va duce în scurt timp Moldova în careul banditesc al anilor '90''. ''Odată cu această alianță vor veni în scurt timp intimidările, omorurile la comandă și dispariția unor oameni'', a avertizat Ion Dron, citat în materialul Deutsche Welle.