Dinastia Kim

Octavian Manea | 20.12.2011

Va declanşa moartea dictatorului nord-coreean Kim Jong Il o criză de succesiune într-un stat nuclear? Va reuşi noul Kim (Jong Un) să-şi impună controlul asupra regimului, continuând dinastia politică a tatălui său? Kim Jong Il a devenit lider suprem în 1994, după moartea lui Kim Ir Sen, tatăl său şi fondatorul Coreei de Nord. A fost comandant suprem al Armatei Populare Coreene, preşedinte al Comisiei Naţionale de Apărare şi secretar general al Partidului Muncitoresc Coreean.

Pe aceeași temă

Propaganda oficială a regimului comunist l-a prezentat permanent ca pe „liderul mult iubit“ al poporului. Pentru Occident, însă, a rămas doar un „nebun cu arme nucleare“. Sub conducerea sa, Coreea de Nord a rămas izolată de lumea modernă. În ultimii ani, carantina comercială devenise o normalitate. Totuşi, în ciuda sancţiunilor impuse de Consiliul de Securitate, a reuşit să-şi menţină regimul pe linia de plutire cu sprijinul Rusiei, dar mai ales al Chinei. În acelaşi timp, el a căutat să obţină ajutorul comunităţii internaţionale în gestionarea perioadelor de foamete extinsă care au dus la moartea a zeci de mii de oameni.

S-a remarcat prin declanşarea unor crize regionale, aproape sezoniere, împotriva vecinilor săi (Coreea de Sud şi Japonia), fie prin atacarea navelor acestora, fie prin testarea şi lansarea de rachete balistice în direcţia teritoriului lor. Stilul care l-a consacrat în politica externă a fost şantajul orientat spre tactica de gherilă, hărţuirea şi provocarea sistematică a statu-quo-ului prin acte limitate de ostilitate, nu cu intenţia de a provoca un război real, ci pentru a obliga cealaltă parte să vină cu o ofertă de negociere mereu favorabilă intereselor Phenianului. A plasat Coreea de Nord pe axa răului, tranformând-o într-o putere nucleară şi securizându-şi, probabil, dinastia de o eventuală soartă similară cu cea a lui Gaddafi. În nebunia Phenianului, rolul armelor nucleare pare unul defensiv, de descurajare a unei eventuale invazii externe, garanţia ultimă a continuităţii dinastice, dar în acelaşi timp un instrument de a menţine prizonieră o întreagă societate.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22