Discursul „ultimului roman“

Octavian Manea | 14.06.2011

Pe aceeași temă

Pentru NATO, „retragerea” lui Robert Gates anunţă nu doar o schimbare de generaţie, ci şi de weltanschauung: de acum înainte, „deciziile se vor lua în interesul Statelor Unite”, nu neapărat al aliaţilor.

Summitul NATO de săptămâna trecută a adus clarificări importante în cele mai fierbinţi dosare ale momentului: Libia, Afganistan, scutul antirachetă.

În cazul Libiei, în interiorul NATO nu există nici un “apetit” pentru a-şi asuma rolul principal (“a leading role”) în etapa post-Gaddafi. Dimpotrivă, ONU şi Uniunea Africană sunt invitate să înceapă de urgenţă planificările pentru perioada postconflict. Aşadar în Libia nici nu poate fi vorba de o operaţiune NATO de magnitudinea celor desfăşurate în trecut în Bosnia sau Kosovo.
În Afganistan, mult discutatul start al tranziţiei către afgani nu echivalează cu un început al retragerii. Deşi există o mare presiune în acest sens, tranziţia va da tonul unei realocări, a unei redesfăşurări a trupelor ISAF din zonele stabile în zonele mai puţin sigure. Altfel, ar fi o iluzie să credem că o campanie de contrainsurgenţă poate face miracole în numai 2 ani (ar fi un record istoric).

În ceea ce priveşte scutul şi disensiunile cu Rusia nici nu poate fi vorba de o arhitectură comună care să fie coordonată din acelaşi centru de comandă şi control (cu alte cuvinte să existe „un buton comun”). Altfel ar fi absurd să dai unei ţări care nu este membră a Alianţei, acces la infrastructura de apărare colectivă a NATO. Oferta NATO este cu totul alta: două scuturi independente şi separate care pot face schimb de date. În acelaşi timp, Alianţa exclude posibilitatea unor garanţii juridice către Rusia.

„My way”

Însă nici unul dintre aceste subiecte nu a fost, în sine, suficient de savuros pentru a da „headline”-ul săptămânii. Surpriza a oferit-o veteranul Robert Gates. A fost gala sa de retragere. Ultimul spectacol. Însă finalul a fost magistral. Parcurgând discursul său de adio, nu poţi să nu te gândeşti la celebrul cântec al lui Frank Sinatra-„My way”: „Iar acum, că sfârşitul este aproape, la lăsarea cortinei, prietene, am să îţi spun direct: am trăit o viaţă completă, am străbătut toate drumurile posibile, şi, mai presus de toate, am făcut-o în felul meu - am spus lucrurile pe care le simt cu adevărat şi nu cuvintele unuia care se înclină.” Nici măcar în faţa celei mai de succes Alianţe din istorie. Iar profilul pe care îl zugrăveşte acesteia din urmă este unul lipsit de retuşurile cosmetice ale „corectitudinii politice”, atât de uzuale pe coridoarele cartierului general al NATO.

Pentru Gates, campaniile din Afganistan şi Libia au limpezit apele în interiorul unei Alianţe, fondate odinioară pe principiile solidarităţii şi indivizibilităţii. Au expus decisiv clivajele şi fisurile dintre statele membre.  Pe de o parte, avem liga statelor specializate în activităţile soft (umanitare, de peacekeeping şi dezvoltare), de cealaltă este liga membrilor care îşi asumă partea leului-componenta hard a războiului. Mai există o distincţie de făcut: între cei care vor să plătească preţul şi să împartă povara angajamentelor colective şi „băieţii deştepţi”, acei călători clandestini care se bucură de beneficiile umbrelei de securitate, dar care nu vor să participe la împărţirea costurilor. Atunci când listează bolile Alianţei, acestea se reduc la două deficite fundamentale: de voinţă şi resurse. În cele din urmă, doar 5 state (SUA, Regatul Unit, Franţa, Grecia şi Albania) din 28 respectă regulile clubului - de a aloca 2% din PIB, apărării. În plus, până acum Europa a arătat că se pricepe de minune la fentarea angajamentelor şi la irosirea banilor. Deşi membrii europeni ai NATO totalizează un buget de 300 miliarde de dolari, totuşi, apărarea comună care ar trebui să fie literalmente urmată, mai ales în vremuri de austeritate, de dezvoltarea unor capacităţi comune, rămâne o experienţă exotică. Bilanţul a mai bine de 1o ani de discursuri care proslăvesc „punerea la comun”? Mai puţin de 5% dintre forţele europene sunt organizate în unităţi multinaţionale; 92% dintre achiziţiile în materie de apărare se fac naţional; există cel puţin 20 de programe diferite de training pentru piloţii de elicoptere; în ciuda a mai mult de 2 milioane de militari europeni, NATO de abia se chinuie să menţină “out of area” între 25.000 şi 40.000 de militari. În Europa, problema nu sunt banii, ci paradigma: „stupid defense”.

Sigur, nimic din toate acestea nu reprezintă un breaking news. Ele sunt doar adevăruri private, “off the record”. Dar parcă niciodată aceste adevăruri incomode nu au fost articulate atât de direct. Ei şi? De ce ar conta acum? De ce ar fi un “game-changer”?

Un NATO postamerican?

Pentru că America nu mai este dispusă să ducă în spate acest imens pasager clandestin care este Europa. O cifră este simbolică aici: în timpul Războiului Rece, guvernele SUA puteau justifica fără probleme investiţii în apărare şi baze militare „out of area” care însumau jumătate din cheltuielile NATO; dar la 20 de ani după prabuşirea Zidului Berlinului, partea americană din factura NATO a depăşit 75% din cheltuielile NATO. Asta se va vedea de pe Colina Capitoliului. Iar ziua în care legislatorii vor spune stop hemoragiei dolarilor federali nu este departe. Şi foarte curând, s-ar putea să fim martorii unui viitor alternativ, „tulbure, ba chiar sumbru”- un NATO postamerican: „dacă actualele tendinţe se menţin, viitorii lideri ai Statelor Unite-pentru care Războiul Rece nu a fost o experienţă formativă aşa cum a fost pentru mine- s-ar putea să considere că beneficiile investiţiilor în NATO nu justifică costurile”, a avertizat Gates. Sunt câteva rânduri care ar putea să facă istorie.

Mai contează şi pentru că o spune Robert Gates. El provine din şcoala veche-un produs veritabil al „vârstei de aur” (Războiul Rece), un kremlinolog atent la semnificaţia simbolurilor, un „true believer” în scopul originar al Alianţei. Securitatea Europei a fost jobul său, „interesul care mi-a consumat cea mai mare parte a vieţii profesionale”. A servit interesul public în 8 administraţii prezidenţiale: în lumea underground a CIA, în umbra Biroului Oval, ca adjunct al lui Brent Scowcroft într-un moment cheie (căderea Zidului Berlinului), apoi ca şef al CIA; nu în cele din urmă, ca Secretar al Apărării, a formatat instinctele convenţionale ale unui Pentagon baroc, transformându-l în cea mai perfomantă maşinărie de contrainsurgenţă din lume. Şi totuşi, toate aceste experienţe pot fi reduse la un arhetip comun: un manager desăvârşit preocupat să lase de fiecare dată, în urma sa, organizaţii „sănătoase”, capabile să funcţioneze în condiţiile unor pieţe geopolitice imprevizibile, tectonice. El se adresează NATO cu autoritatea „inţeleptului” al cărui leadership a trecut testul timpului. Şi totuşi, este ultimul dintre muschetari. Noua generaţie de lideri americani este mai degrabă „agnostică” şi nu crede în „romantismul” alianţei euroatlantice: ”Mulţi dintre noii membrii ai Congresului sunt suficient de în vârstă pentru a-mi fi copii şi nepoţi. Şi nu au experienţele mele formative. Pentru prima dată în cariera mea, mă aflu în postura ciudată de a fi cu 20 de ani mai bătrân decât preşedintele meu. Şi cred că ataşamentul emoţional şi istoric pe care liderii americani l-au avut pentru această alianţă timp de 65 de ani se ramoleşte (is aging out).”

PS:

“One of the triumphs of the last century was the pacification of Europe after ages of ruinous warfare. But, I believe we have reached an inflection point, where much of the continent has gone too far in the other direction. The demilitarization of Europe – where large swaths of the general public and political class are averse to military force and the risks that go with it – has gone from a blessing in the 20th century to an impediment to achieving real security and lasting peace in the 21st. Not only can real or perceived weakness be a temptation to miscalculation and aggression, but, on a more basic level, the resulting funding and capability shortfalls make it difficult to operate and fight together to confront shared threats”. Robert Gates, February 23, 2010

Citeste si despre: Consiliul Nord-Atlantic, Robert Gates, Biroul Oval, stupid defense, beneficiile investitiilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22