Pe aceeași temă
De ce se frământă Japonia acum? Pentru că domnul Shotaro Yachi, fostul ministru adjunct al Afacerilor Externe, i-a declarat unui jurnalist de la ziarul Mainichi, la 17 aprilie, că ar fi mai bine ca Japonia să rezolve odată problema teritoriilor nordice cu ruşii, chiar dacă ar trebui să se mulţumească cu doar 3,5 insule Kurile, în loc de 4,0.
„3,5 insule“ înseamnă Habomai, Shikotan, Kunashiri şi o parte din Etorofu. O asemenea afirmaţie a unui fost înalt demnitar a cauzat un scandal în mass-media din Japonia, pentru că, până acum, Guvernul Japoniei a sprijinit întotdeauna ideea retrocedării integrale a celor 4 insule Kurile. Fostul ambasador al Japoniei la Moscova, el însuşi fost ministru-adjunct cu problemele politice în MAE, domnul Tamba, pe care eu îl cunosc şi îl stimez, respinge ideea, considerând-o contrară interesului naţional, şi susţine că guvernul nu are voie să se abată de la poziţia cunoscută, mai ales acum, în preajma vizitei oficiale a primului ministru rus Vladimir Putin, în luna mai. El mai spune că acum, când Putin domneşte peste Rusia şi îşi îndreaptă toate eforturile spre întărirea instituţiilor statale, nu putem aştepta nimic pozitiv de la el.
De fapt, problema nu este chiar atât de simplă. Eu înţeleg şi sunt de acord cu ceea ce spune domnul Tamba. Însă declaraţia domnului Yachi are o rădăcină mai adâncă. Primul ministru, domnul Taro Aso, s-a întâlnit cu preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în februarie anul acesta, la Sahalin şi, după întâlnire, le-a spus ziariştilor japonezi că, în privinţa rezolvării problemei retrocedării, trebuie căutată o soluţie într-o formă mai nouă, mai puţin rigidă. Şi a mai adăugat că, dacă noi, japonezii, insistăm pentru „4“, iar ei, ruşii, spun „0“, nu ajungem la niciun rezultat. D-l Aso spune: „Trebuie să existe politică între aceste situaţii“.
Aşa că ceea ce a afirmat domnul Yachi nu face decât să confirme linia primului ministru Aso. De fapt, domnul Yachi a fost ministru-adjunct când domnul Aso era ministru al Afacerilor Externe (până nu demult, mi se pare, până acum 2 sau 3 ani). Domnul Yachi neagă acum că ar fi spus asemenea lucruri, înfruntând avalanşa de critici exprimate în presă.
Există o diferenţă considerabilă între cei doi diplomaţi, domnul Yachi (64 de ani) şi domnul Tamba (70 de ani), în afară de vârstă. Yachi a lucrat mai mult în SUA, ocupându-se de probleme de drept internaţional, iar domnul Tamba este tot diplomat de carieră şi, în acelaşi timp, un mare specialist în probleme ruseşti, cunoscând limba rusă şi lucrând mai mulţi ani la Secţia Rusia din MAE şi la Ambasada Japoniei din URSS sau din Rusia. Bineînţeles, domnul Tamba cunoaşte foarte bine şi SUA, lucrând ca şef al Securităţii Japoneze în MAE. Înainte de asta s-a mai ocupat şi de retrocedarea Okinawei. Aşadar, domnul Tamba nu e numai un bun cunoscător al Rusiei.
Japonia a acceptat în 1952, prin Tratatul de Pace cu Aliaţii, de la San Francisco, să renunţe la teritoriile obţinute după cel de al doilea război mondial. Aliaţii, mai ales anglo-saxonii, nu şi-au dat seama de importanţa celor două insule mai mari, Kunashiri şi Etorofu, cu care ruşii puteau închide intrarea oricăror nave străine în Marea Ohoţsk. Pesemne că englezii ar fi vrut să lase nerezolvată situaţia Insulelor Kurile, pentru ca Japonia să aibă pe vecie probleme litigioase cu ruşii. În fapt, ei au făcut jocul ruşilor.
La rândul lor, SUA au cerut URSS să participe la războiul împotriva Japoniei ca să-l termine mai repede. Americanii avuseseră impresia că Japonia avea să lupte până la ultimul om. Iar ruşii, abrogând unilateral Tratatul de Neutralitate cu Japonia, au declarat război şi au ocupat teritoriile japoneze, la sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie 1945. Din fericire, n-au intrat şi în Hokkaido, deşi asta urmăriseră.
Aici intervine interpretarea celor două conferinţe ale Aliaţilor din timpul războiului, adică cea de la Cairo din 1943 şi cea de la Ialta din 1945. Conform Declaraţiei de la Cairo, Japonia trebuia deposedată de toate teritoriile obţinute prin violenţă. Dar cele patru insule nu au fost obţinute prin violenţă, ci au fost întotdeauna ale Japoniei. La obiecţiile Japoniei, Rusia s-a scuzat, afirmând că n-a participat la Declaraţia de la Cairo şi, prin urmare, nu-i pasă. Însă la Conferinţa de la Ialta, care a fost o conferinţă neoficială între „The Big Three“, Stalin a participat. Iar tocmai la Ialta s-a recunoscut încorporarea Insulelor Kurile de către URSS.
Destrămarea URSS n-a adus niciun progres. În Declaraţia de la Tokyo, încheiată între primul ministru Hosokawa şi preşedintele rus Elţîn, în 1993, se cere rezolvarea litigiului pe bază de „legalitate şi dreptate“. În plus, Japonia are şi alte probleme teritoriale – cu China, insulele Senkaku, iar cu Coreea de Sud, insulele Takeshima. În cazul Takeshima, guvernul sud-coreean a declarat unilateral în 1952 „suveranitatea maritimă“ a Coreei de Sud şi a anexat teritoriul. Iar insulele Senkaku au fost declarate ca fiind ale Chinei, după ce s-a spus în 1971 că se află acolo zăcăminte de petrol. Ambele ţări nu doresc să mergem la Curtea Internaţională de la Haga. Şi aceste ţări sunt, cred eu, mulţumite cu reticenţa americană de a nu interveni pentru Japonia, deşi noi suntem aliaţi militari.
