Pe aceeași temă
Populismul, consolidarea societăţii Big Brother şi restrângerea unor libertăți fundamentale sunt câteva dintre efectele atentatelor de la Paris.
Analişti, jurnalişti, politicieni s-au întrecut în a cântări ce drept a fost încălcat mai întâi ori mai grav în cazul atentatelor de la Charlie Hebdo: dreptul la viaţă, dreptul la liberă exprimare, dreptul la umor. Răspunsul este: toate. Este un atac evident la adresa valorilor europene şi un act barbar. Nimeni nu are dreptul să ia viaţa altcuiva, chiar dacă se simte ofensat, şi nimeni nu poate să îngrădească dreptul la liberă exprimare - câştigat cu greu în Europa după atâtea revoluţii şi războaie. Nimeni nu are dreptul să conteste nici măcar dreptul la umor: ce instanţă supremă avem să stabilim dacă o caricatură e inspirată sau nu?
Dincolo de toate aceste discuţii despre ce s-a întâmplat şi de ce, mai există dezbaterea despre ce schimbări va forţa pe viitor unda de şoc produsă de atentate. Schimbări ale societăţii ori forţate de autorităţi. Şi aici, lucrurile nu arată bine deloc. Imediat după atentat, au existat şi alte atacuri, unele în revanşă, asupra unor moschei. Altele, asupra unor magazine kosher. Există aşadar tentaţia „revanşei“, tentaţia populaţiei majoritare de a-şi face dreptate singură. Vor exista şi formaţiuni ori grupări care vor profita de pe urma valului de indignare creat, precum Frontul Naţional - în Franţa – ori Pegida (mişcarea contra „islamizării Europei“) - în Germania.
În acest sens, e mai mult decât grăitoare declaraţia Elsei Wolinski, fiica unuia dintre caricaturiştii ucişi în atac. În ciuda durerii, mărturiseşte că a venit să vorbească la televiziune pentru că îşi doreşte ca „oamenii să nu se ducă acum să voteze Le Pen. Asta ar însemna că toţi au murit degeaba. Cei ucişi se luptau cu extremismul, asta era Charlie Hebdo. Să nu cădem deci într-o ură rasistă“. Ameninţarea este una reală, de vreme ce, imediat după atacuri, Marine Le Pen îi îndemna pe francezi „să depăşească frica“ şi, din contră, să folosească atacul pentru a vorbi de acum „liber“ despre fundamentalismul islamic.
Principalul pericol rămâne însă scopul politic în care va fi folosit atentatul: mai exact, dacă va fi instrumentalizat pentru a restrânge drepturile cetăţenilor, în special pe cel la intimitate. Semnele acestei intenţii au apărut chiar înainte ca spectacolul de solidaritate cu victimele să se termine. Argumentul cel mai seducător al guvernelor şi serviciilor de informaţii este: „pentru ca aşa ceva să nu se mai întâmple“. Dar legi în acest sens s-au mai adoptat şi atentate tot s-au întâmplat.
Autorităţile de la Paris au explicat deja că Franţa nu va mai fi la fel după atentate. „Va exista un «înainte» şi un «dup㻓, avertiza vineri premierul Manuel Valls. În acelaşi timp însă, el a recunoscut că a existat un eşec în ceea ce priveşte serviciile de informaţii şi monitorizarea atentatorilor - fraţii Kouachi şi Coulibaly - care se aflau deja în vizorul serviciilor. Valls a promis „acţiuni nemiloase contra celor care ne atacă drepturile fundamentale“ şi a explicat că vor urma consultări cu toate partidele pentru a înăspri măsurile de securitate din ţară. Nu a promis însă că libertăţile cetăţeneşti nu vor fi limitate. Două legi au fost deja votate şi încă una e în pregătire pentru a da forţe sporite serviciilor de informaţii.
Și Donald Tusk a cerut europenilor să renunţe la obiecţiile legate de monitorizarea pasagerilor aerieni şi să accepte împărtăşirea acestor informaţii. În Marea Britanie, premierul David Cameron a anunţat clar că îşi va intensifica sprijinul pentru cele trei servicii britanice - MI5, MI6 şi GCHQ. După atentatul din Franţa, acestea cer puteri sporite pentru a combate fundamentalismul islamic, întrucât, susţin ele, ar fi crescut şi ameninţarea la adresa Marii Britanii. George Osborne, ministrul de Finanţe britanic, a mers şi mai departe şi a explicat că „e vorba de o prioritate naţională. Vom aloca resurse. Serviciile secrete vor obţine toate lucrurile de care au nevoie, pentru că fac o muncă eroică în numele nostru“. Anul trecut, coaliţia a introdus o legislaţie de urgenţă - referitoare la stocarea de date şi mandatul de investigare, ce ar permite companiilor de telefonie să stocheze date ale clienţilor 12 luni şi ar permite şi accesul poliţiei la aceste date. Vestea bună este că există deocamdată divergenţe în cadrul coaliţiei în ce priveşte extensia supravegherii cetăţenilor de către stat.
România sau, mai bine spus, o parte dintre politicieni şi serviciile par să fi sesizat, de asemenea, momentul propice discuţiei despre sporirea puterilor acordate serviciilor de informaţii. Şi, exact cum a denunţat APADOR-CH şi multe alte organizaţii de apărare a libertăţilor civile, folosesc atentatul din Franța pentru a ne restrânge drepturile fundamentale. Mai exact, organizaţiile au denunţat faptul că atentatul din Franţa a fost luat ca pretext pentru a repropune în regim de urgenţă un pachet de măsuri de supraveghere generalizată care încalcă drepturile omului: legea stocării datelor de trafic ale utilizatorilor de telefonie și Internet, deja respinsă de Curtea Constituţională. Semnatarii scrisorii de protest mai avertizează că „legea perpetuează greșelile trecutului și îngrădește drepturile fundamentale“. Indiferent că aceste organizaţii au dreptate sau nu în evaluarea legii în cauză, cert este că în orice societate democratică trebuie să existe o dezbatere publică pe tema unor asemenea legi, consultări care să implice nu doar toate partidele, dar şi societatea civilă. Trebuie să existe o analiză profesionistă şi aprofundată.
Elsa Wolinski, fiica unuia dintre caricaturiştii asasinaţi în redacţia Charlie Hebdo, a apărut la o televiziune franceză în timpul mitingului din 11 ianuarie 2015.
