Erdoğan și revolta tinerilor turci. Teama de islamizare

Cristina Dobreanu | 11.06.2013

Pe aceeași temă

În ultimele două săptămâni, Turcia a ajuns în centrul atenției întregii lumi prin protestele fără precedent, cel puțin în ultimii 20 de ani, care au izbucnit, polarizând întreaga țară și punând, pentru prima dată, la încercare guvernul AKP (Adalet ve Kalkınma Partisi – Partidul Dreptății și Dezvoltării, conservator, de centru-dreapta).

Valul de proteste din Turcia a fost de­clan­șat de decizia guvernului de la Ankara de a defrișa Parcul Gezi, singura oază de ver­deață aflată în zona Taksim, din centrul Is­tanbulului, pentru a construi un complex rezidențial și comercial. Protestul pașnic al ecologiștilor adunați în piața Taksim a pri­mit însă un răspuns brutal din partea autorităților, în noaptea de 30 mai, când poliția a intervenit folosind tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe cei 100 de manifestanți. A doua zi, pro­testatarilor li s-au alăturat membri ai prin­cipalului partid de opoziție, Partidul Re­pu­blican al Poporului (CHP - Cumhuriyet Halk Partisi), dar și foarte mulți tineri, iar pro­testul pașnic s-a transformat într-o de­monstrație împotriva partidului islamo-conservator AKP, aflat la putere, fără în­trerupere, din 2002. Gestul tinerilor, atât bă­ieți, cât și fete, mobilizați prin inter­mediul rețelelor de socializare, de a se ală­tura protestelor ecologiștilor, i-a luat prin surprindere pe sociologi, care consideră ge­nerația de după 1990 ca fiind mai de­gra­bă una neangajată politic. De altfel, o an­chetă a Universităţii Bilgi din Istanbul a arătat că 53% dintre contestatari nu au participat niciodată la o reuniune politică, iar 70% nu sunt membrii niciunei or­ga­nizaţii politice. Potrivit unei analize a Ger­man Marshall Fund, participanții la pro­teste pot fi împărțiți în trei categorii: ti­nerii din mediul urban și tineri pro­fe­sio­niști, membrii grupurilor marginale de stân­ga și susținătorii CHP, inclusiv ultrana­țio­naliștii. Deocamdată, „revolta tinerilor turci“ s-a soldat cu moartea a trei persoane, doi protestatari și un polițist, cu mii de răniți și aproape 1.000 de oameni reținuți de for­țele de ordine. Ceea ce i-a unit însă pe toți este convingerea că premierul turc Re­cep Tayyip Erdoğan devine din ce în ce mai autoritar și determinat să își aplice ide­ile conservatoare.

De pe pancartele protestatarilor nu au lip­sit lozinci precum Jos cu dictatorul sau Tayyip, demisia. Numărul de­mon­stran­ților a ajuns la 10.000 de persoane, iar valul de contestare nu s-a limitat nu­mai la Istanbul, ci a cuprins rapid și An­ka­ra, Izmir, Adana, Samsun și alte mari ora­șe din Turcia. Replica pe care a oferit-o pre­mierul turc a fost însă una departe de așteptările majorității. Denumindu-i pe pro­testatari „extremiști sălbatici“, le-a ce­rut să înceteze protestele, dar a men­țio­nat că nu va renunța la planurile de a cons­trui un mall în piața Takism. „Nu vom permite unei minorități să impună legea majorității“, a transmis premierul pro­tes­tatarilor care îi cereau demisia. Erdoğan nu a pregetat să acuze că protestele au fost susținute și organizate de către rivalul său istoric, CHP, mai ales că orașele în care au izbucnit protestele, cu câteva mici ex­cepții, printre care și Ankara, sunt zone unde Partidul Republican al Poporului are foarte mulți votanți. Iar la sfârșitul săp­tămânii trecute, la Adana, în sudul Tur­ciei, Erdoğan le-a transmis simpatizanților AKP că și-ar dori ca, la alegerile locale ce vor avea loc la începutul anului viitor, aceș­tia să le dea protestatarilor „o primă lec­ţie prin mijloace democratice, la ur­nele de vot“.

 

 

Teama de autoritarism

De regulă, în țările care trec printr-o schimbare economică se pune mai multă presiune pe instituțiile politice și astfel una dintre explicațiile pe care analiștii le-au dat pentru rapida mobilizare socială a fost faptul că nici partidul aflat la gu­vernare, nici cele de opoziție nu au avut un program care să vină în întâmpinarea nevoilor tinerei generații. Fidel credințelor sale social-conservatoare, guvernul de la Ankara discuta, cu puțin timp înainte de declanșarea valului de proteste, intro­du­ce­rea unei legi privind interdicția de a con­su­ma alcool după ora 22, la care se adaugă și faptul că publicitatea pentru alcool este interzisă. Mai mult, temerile privind o po­sibilă alunecare către autoritarism au fost din ce în ce mai pregnante, mai ales că, în ultimii ani, tot mai mulți jurnaliști și sute de studenți au fost băgați la închisoare.

În 2005, premierul turc reușea să con­vingă UE să deschidă negocierile pentru ade­rare, promițând reforme interne. Prin­tre măsurile adoptate s-a numărat și neu­tralizarea puterii armatei, instituție care juca rolul de garant al laicității statului. În prezent, zeci de generali se află în în­chi­soare, sub acuzația că ar fi complotat la re­a­lizarea unei lovituri de stat, iar cazurile Ergenekon și Barosul au făcut să curgă râ­uri de cerneală în Turcia. În plus, mulți din­tre turcii seculariști se tem că o parte din moștenirea lui Atatürk se va pierde, mai ales că, în opinia acestora, intro­du­cerea studierii Coranului la clasele pri­mare este un exemplu de islamizare. Pe fond, susţin analiştii, delaicizarea este cea care uneşte spiritele.

 

Miracolul economic turc, pe cale de dispariție?

Atunci când premierul Erdoğan a venit la putere, în 2002, a mizat foarte mult, în afa­ră de cartea continuării procesului de aderare la Uniunea Europeană, pe creș­te­rea economică și progresul social. În ul­ti­mii ani, Turcia a avut o creștere eco­no­mică remarcabilă, PIB-ul pe cap de locui­tor aproape triplându-se în ultimii zece ani, iar în 2011 a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere economică, de 8,5%, atunci când toate statele Europei sufereau din cauza crizei, ajungând pe locul 17 în topul economiilor mondiale. Toate acestea s-au datorat politicilor economice neo­li­berale pe care AKP le-a aplicat și mai ales privatizărilor și proiectelor de dezvoltare a infrastructurii. În ultimii doi ani însă, economia turcă a înregistrat o încetinire a creșterii, lira turcă a slăbit în ultimele luni cu opt procente, iar de la declanșarea pro­testelor, bursa de valori turcă a scăzut și ea cu nouă puncte procentuale. Analiștii economici avertizau încă de acum câțiva ani că există pericolul fragilizării econo­miei turce care, până atunci, înregistra suc­ces după succes, iar acum lipsa de sta­bilitate politică poate goni investitorii stră­ini către alte zone relativ mai calme.

 

Folosirea „excesivă“ a forței, criticată

Reacțiile externe nu s-au lăsat nici ele mult așteptate. Statele Unite, aliatul tra­dițional al Turciei, a criticat folosirea „ex­cesivă“ a forței pentru reprimarea mani­festanților. Secretarul de stat american John Kerry a reamintit totodată ataşa­mentul Statelor Unite faţă de „libertatea de exprimare şi reuniune“. La rândul său, Parlamentul European va lua în dis­cuție recentele evenimente din Turcia și va vota o rezoluție. Eurodeputaţii au su­bliniat faptul că „drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de ex­presie, libertatea media şi dreptul de a protesta sunt valori UE care trebuie respectate în Turcia“.

Majoritatea analiștilor crede că aceste pro­teste nu vor zdruncina substanțial încre­derea în AKP și în premierul Erdoğan, cu doar câteva luni înaintea alegerilor locale. În fața unei opoziții divizate, Erdoğan, unul dintre cei mai populari conducători turci, cel puțin din ultimele trei decenii, va fi obligat poate doar să facă mici con­cesii pentru a calma spiritele, mai ales că țintește, după modificarea Constituției, func­ția de președinte al republicii turce. De altfel, după cum arată analiștii Strat­for, această revoltă a tinerilor arată în ace­lași timp și limitele ambițiilor politice ale premierului turc. Erdoğan dorește un pro­ces de pace cu partidul kurzilor PKK (Par­tiya Karkerên Kurdistan, Partidul Munci­torilor din Kurdistan), care ar putea primi drepturi în noua Constituție, dar care ar trebui să îi ofere sprijin în modificare legii fundamentale, creată, în 1982, de către mi­litari. Referendumul ar transforma Turcia dintr-o republică parlamentară într-una pre­zidențială, iar Erdoğan ar avea astfel posibilitatea să devină șef al statului, ales direct în 2014, atunci când sunt pro­gra­mate să aibă loc alegerile prezidențiale. Po­trivit majorității comentatorilor, cu toate că s-a îndepărtat de la calea europeană, care era garantul reformelor democratice, partidul de guvernământ nu ar trebui să abandoneze acest drum, mai ales că, de pildă, în cazul Primăverii Arabe, Erdoğan îi sfătuise pe liderii arabi să plece urechea la cererile oamenilor aflați în stradă. Ori­care ar fi deznodământul protestelor, aces­tea marchează nevoia unei democrații li­berale, iar analiștii sunt de părere că AKP trebuie să privească nu numai la bătăliile istorice pe care le-au avut de dus gu­ver­nanții de la Ankara, ci ar trebui să pri­vească către popor, mai ales către ge­ne­rația tânără.

 

* Cristina Dobreanu este doctorand la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22