Pe aceeași temă
În ultimele două săptămâni, Turcia a ajuns în centrul atenției întregii lumi prin protestele fără precedent, cel puțin în ultimii 20 de ani, care au izbucnit, polarizând întreaga țară și punând, pentru prima dată, la încercare guvernul AKP (Adalet ve Kalkınma Partisi – Partidul Dreptății și Dezvoltării, conservator, de centru-dreapta).
Valul de proteste din Turcia a fost declanșat de decizia guvernului de la Ankara de a defrișa Parcul Gezi, singura oază de verdeață aflată în zona Taksim, din centrul Istanbulului, pentru a construi un complex rezidențial și comercial. Protestul pașnic al ecologiștilor adunați în piața Taksim a primit însă un răspuns brutal din partea autorităților, în noaptea de 30 mai, când poliția a intervenit folosind tunuri de apă și gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe cei 100 de manifestanți. A doua zi, protestatarilor li s-au alăturat membri ai principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP - Cumhuriyet Halk Partisi), dar și foarte mulți tineri, iar protestul pașnic s-a transformat într-o demonstrație împotriva partidului islamo-conservator AKP, aflat la putere, fără întrerupere, din 2002. Gestul tinerilor, atât băieți, cât și fete, mobilizați prin intermediul rețelelor de socializare, de a se alătura protestelor ecologiștilor, i-a luat prin surprindere pe sociologi, care consideră generația de după 1990 ca fiind mai degrabă una neangajată politic. De altfel, o anchetă a Universităţii Bilgi din Istanbul a arătat că 53% dintre contestatari nu au participat niciodată la o reuniune politică, iar 70% nu sunt membrii niciunei organizaţii politice. Potrivit unei analize a German Marshall Fund, participanții la proteste pot fi împărțiți în trei categorii: tinerii din mediul urban și tineri profesioniști, membrii grupurilor marginale de stânga și susținătorii CHP, inclusiv ultranaționaliștii. Deocamdată, „revolta tinerilor turci“ s-a soldat cu moartea a trei persoane, doi protestatari și un polițist, cu mii de răniți și aproape 1.000 de oameni reținuți de forțele de ordine. Ceea ce i-a unit însă pe toți este convingerea că premierul turc Recep Tayyip Erdoğan devine din ce în ce mai autoritar și determinat să își aplice ideile conservatoare.
De pe pancartele protestatarilor nu au lipsit lozinci precum Jos cu dictatorul sau Tayyip, demisia. Numărul demonstranților a ajuns la 10.000 de persoane, iar valul de contestare nu s-a limitat numai la Istanbul, ci a cuprins rapid și Ankara, Izmir, Adana, Samsun și alte mari orașe din Turcia. Replica pe care a oferit-o premierul turc a fost însă una departe de așteptările majorității. Denumindu-i pe protestatari „extremiști sălbatici“, le-a cerut să înceteze protestele, dar a menționat că nu va renunța la planurile de a construi un mall în piața Takism. „Nu vom permite unei minorități să impună legea majorității“, a transmis premierul protestatarilor care îi cereau demisia. Erdoğan nu a pregetat să acuze că protestele au fost susținute și organizate de către rivalul său istoric, CHP, mai ales că orașele în care au izbucnit protestele, cu câteva mici excepții, printre care și Ankara, sunt zone unde Partidul Republican al Poporului are foarte mulți votanți. Iar la sfârșitul săptămânii trecute, la Adana, în sudul Turciei, Erdoğan le-a transmis simpatizanților AKP că și-ar dori ca, la alegerile locale ce vor avea loc la începutul anului viitor, aceștia să le dea protestatarilor „o primă lecţie prin mijloace democratice, la urnele de vot“.
Teama de autoritarism
De regulă, în țările care trec printr-o schimbare economică se pune mai multă presiune pe instituțiile politice și astfel una dintre explicațiile pe care analiștii le-au dat pentru rapida mobilizare socială a fost faptul că nici partidul aflat la guvernare, nici cele de opoziție nu au avut un program care să vină în întâmpinarea nevoilor tinerei generații. Fidel credințelor sale social-conservatoare, guvernul de la Ankara discuta, cu puțin timp înainte de declanșarea valului de proteste, introducerea unei legi privind interdicția de a consuma alcool după ora 22, la care se adaugă și faptul că publicitatea pentru alcool este interzisă. Mai mult, temerile privind o posibilă alunecare către autoritarism au fost din ce în ce mai pregnante, mai ales că, în ultimii ani, tot mai mulți jurnaliști și sute de studenți au fost băgați la închisoare.
În 2005, premierul turc reușea să convingă UE să deschidă negocierile pentru aderare, promițând reforme interne. Printre măsurile adoptate s-a numărat și neutralizarea puterii armatei, instituție care juca rolul de garant al laicității statului. În prezent, zeci de generali se află în închisoare, sub acuzația că ar fi complotat la realizarea unei lovituri de stat, iar cazurile Ergenekon și Barosul au făcut să curgă râuri de cerneală în Turcia. În plus, mulți dintre turcii seculariști se tem că o parte din moștenirea lui Atatürk se va pierde, mai ales că, în opinia acestora, introducerea studierii Coranului la clasele primare este un exemplu de islamizare. Pe fond, susţin analiştii, delaicizarea este cea care uneşte spiritele.
Miracolul economic turc, pe cale de dispariție?
Atunci când premierul Erdoğan a venit la putere, în 2002, a mizat foarte mult, în afară de cartea continuării procesului de aderare la Uniunea Europeană, pe creșterea economică și progresul social. În ultimii ani, Turcia a avut o creștere economică remarcabilă, PIB-ul pe cap de locuitor aproape triplându-se în ultimii zece ani, iar în 2011 a înregistrat cel mai rapid ritm de creștere economică, de 8,5%, atunci când toate statele Europei sufereau din cauza crizei, ajungând pe locul 17 în topul economiilor mondiale. Toate acestea s-au datorat politicilor economice neoliberale pe care AKP le-a aplicat și mai ales privatizărilor și proiectelor de dezvoltare a infrastructurii. În ultimii doi ani însă, economia turcă a înregistrat o încetinire a creșterii, lira turcă a slăbit în ultimele luni cu opt procente, iar de la declanșarea protestelor, bursa de valori turcă a scăzut și ea cu nouă puncte procentuale. Analiștii economici avertizau încă de acum câțiva ani că există pericolul fragilizării economiei turce care, până atunci, înregistra succes după succes, iar acum lipsa de stabilitate politică poate goni investitorii străini către alte zone relativ mai calme.
Folosirea „excesivă“ a forței, criticată
Reacțiile externe nu s-au lăsat nici ele mult așteptate. Statele Unite, aliatul tradițional al Turciei, a criticat folosirea „excesivă“ a forței pentru reprimarea manifestanților. Secretarul de stat american John Kerry a reamintit totodată ataşamentul Statelor Unite faţă de „libertatea de exprimare şi reuniune“. La rândul său, Parlamentul European va lua în discuție recentele evenimente din Turcia și va vota o rezoluție. Eurodeputaţii au subliniat faptul că „drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv libertatea de expresie, libertatea media şi dreptul de a protesta sunt valori UE care trebuie respectate în Turcia“.
Majoritatea analiștilor crede că aceste proteste nu vor zdruncina substanțial încrederea în AKP și în premierul Erdoğan, cu doar câteva luni înaintea alegerilor locale. În fața unei opoziții divizate, Erdoğan, unul dintre cei mai populari conducători turci, cel puțin din ultimele trei decenii, va fi obligat poate doar să facă mici concesii pentru a calma spiritele, mai ales că țintește, după modificarea Constituției, funcția de președinte al republicii turce. De altfel, după cum arată analiștii Stratfor, această revoltă a tinerilor arată în același timp și limitele ambițiilor politice ale premierului turc. Erdoğan dorește un proces de pace cu partidul kurzilor PKK (Partiya Karkerên Kurdistan, Partidul Muncitorilor din Kurdistan), care ar putea primi drepturi în noua Constituție, dar care ar trebui să îi ofere sprijin în modificare legii fundamentale, creată, în 1982, de către militari. Referendumul ar transforma Turcia dintr-o republică parlamentară într-una prezidențială, iar Erdoğan ar avea astfel posibilitatea să devină șef al statului, ales direct în 2014, atunci când sunt programate să aibă loc alegerile prezidențiale. Potrivit majorității comentatorilor, cu toate că s-a îndepărtat de la calea europeană, care era garantul reformelor democratice, partidul de guvernământ nu ar trebui să abandoneze acest drum, mai ales că, de pildă, în cazul Primăverii Arabe, Erdoğan îi sfătuise pe liderii arabi să plece urechea la cererile oamenilor aflați în stradă. Oricare ar fi deznodământul protestelor, acestea marchează nevoia unei democrații liberale, iar analiștii sunt de părere că AKP trebuie să privească nu numai la bătăliile istorice pe care le-au avut de dus guvernanții de la Ankara, ci ar trebui să privească către popor, mai ales către generația tânără.
* Cristina Dobreanu este doctorand la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București.
