Pe aceeași temă
Acesta a promis să le "taie capul trădătorilor”, relatează AFP.
Totodată, mulți turci au avut surpriza - bună sau proastă, în funcție de simpatiile lor politice - să audă sâmbătă seara pe telefonul lor mobil un mesaj cu vocea președintelui Recep Tayyip Erdogan transmițându-le un mesaj cu ocazia comemorării unui an de la lovitura de stat eșuată, transmite AFP, preluată de Agerpres.
''Ca președinte, vă adresez urările mele pentru ziua democrației și a unității naționale'', a spus Erdogan în mesajul vocal înregistrat. ''Implor compasiunea lui Dumnezeu pentru martirii noștri'', a adăugat președintele, făcând referire la cele circa 250 de persoane ucise în puciul din seara de 15 iulie 2016.
Potrivit agenției naționale de presă Anadolu, acest mesaj a fost auzit de abonații a doi operatori de telefonie mobilă, atunci când au încercat să formeze un număr pentru a contacta pe cineva.
Acesta inițiativă inedită a președintelui a stârnit o avalanșă de reacții pe rețelele de socializare, susținătorii președintelui lăudând demersul, în timp ce adversarii săi au considerat că acesta a recurs la o modalitate de comunicare invazivă.
''Ajunge ! Acum se bagă chiar și în telefoanele noastre (...) E ca un coșmar'', a spus Aykut Erdogdu, deputat al formațiunii social-democrate CHP, principalului partid de opoziție.
Erdogan s-a folosit de rețele de telefonie mobilă și în noaptea puciului și apoi în zilele care au urmat. La scurt timp după ce puciștii au preluat puterea în seara de 15 iulie 2016, Erdogan, aflat în acel moment în vacanță într-o stațiune la Marea Egee, folosind o aplicație de mobil a lansat prin intermediul televiziunilor care încă nu fuseseră ocupate de puciști un apel către populație să iasă în stradă. În zilele următoare, el a trimis către milioane de cetățeni turci un SMS prin care îi îndemna să continue ''rezistența eroică''.
Le taie capul
La un an de atunci, Erdogan a comemorat în noaptea de sâmbătă spre duminică, alături de sute de mii de simpatizanți, tentativa de lovitură de stat condusă de o facțiune din armată. Într-un discurs dur susținut aproape de ''Podul Martirilor'' de peste Bosfor, unul dintre podurile blocate de puciști, el a promis că le va ''tăia capetele trădătorilor'', adică autorilor loviturii de stat.
Reafirmându-și susținerea pentru reintroducerea pedepsei cu moartea, Erdogan a propus și adoptarea unei ținute unice pentru presupușii puciști aflați acum în detenție, pe modelul combinezonului portocaliu al deținuților de la Guantanamo.
La o altă adunare masivă, tot la Istanbul, el a inaugurat un monument în memoria victimelor loviturii de stat, iar apoi a rostit un discurs emoționant în fața Parlamentului de la Ankara — bombardat de puciști în acea noapte —, mulțumindu-le compatrioților săi care s-au împotrivit tancurilor doar "cu un drapel în mână și cu credința în inimă". Înspre dimineață, Erdogan a mai inaugurat un monument și în fața palatului prezidențial.
De altfel, țara întreagă s-a mobilizat pentru a marca un an de la lovitura de stat eșuată, iar cele circa 90.000 de moschei de pe tot cuprinsul Turciei au difuzat după miezul nopții rugăciuni pentru cei care și-au pierdut viața.
La un an de la acel puci ratat, adversarii lui Erdogan continuă să-l acuze pe acesta de derivă autoritară, în condițiile în care starea de urgență rămâne în vigoare, iar epurările din armată și administrație au afectat peste 150.000 de persoane, dintre care circa 50.000 se află în arest.
Guvernul susține însă că aceste măsuri sunt necesare pentru a curăța instituțiile statului de elementele rețelei clericului musulman Fetullah Gulen, autoexilat în SUA și acuzat de Erdogan că se află în spatele loviturii de stat.