Europa Est-Centrala, intre UE si SUA

Nicolae Filipescu | 26.10.2006

Pe aceeași temă

Dupa admiterea Romaniei si Bulgariei in 2007,  Uniunea Europeana  se va extinde de la 25 la 27 de state, va avea o populatie de 480 de milioane de locuitori si va produce un sfert din Produsul Intern Brut global. Desi impresionante, ponderea economica si numarul de locuitori nu garanteaza ca UE va exercita o influenta considerabila pe arena internationala. Ca sa-si poata proiecta autoritatea la nivel global, UE va trebui sa-si amelioreze coeziunea comunitara, sa-si consolideze structurile de politica externa si de securitate si sa-si simplifice mecanismele decizionale in asa fel incat sa respecte interesele nationale ale statelor membre.

 Extinderea  UE spre Est prin includerea tarilor din Europa Est-Centrala (EEC) a modificat caracterul, preocuparile si aspiratiile comunitatii europene. La initiativa Statelor Unite, tarile EEC au fost admise in NATO inainte de a deveni membre UE. Populatiile si elitele politice din EEC si-au exprimat recunostinta fata de America si loialitatea fata de NATO pentru rolul important pe care l-au avut in combaterea comunismului, in asigurarea securitatii europene si in "deschiderea" structurilor occidentale spre Est. In acelasi timp, statele EEC considera ca aderarea la UE este esentiala pentru stabilitate politica, pentru mentinerea unor relatii detensionate cu vecinii si mai ales pentru prosperitate economica.

 Desi tarile EEC sunt diferite ca experienta istorica, perceptii politice si aspiratii nationale, ele au multe trasaturi comune in legatura cu apartenenta lor la structurile occidentale, cu influenta lor asupra politicii externe si de securitate a  UE si cu dilema exprimarii preferentiale a loialitatii fata de UE, NATO sau SUA. Cordialitatea transatlantica s-a deteriorat simtitor in ultimii cinci ani, de cand administratia actuala de la Washington a lansat razboiul global antiterorist. Divergentele dintre SUA si nucleul franco-german s-au agravat progresiv in urma dezacordurilor legate de invazia americano-britanica din Irak, de modul in care presedintele George Bush a definit doctrina razboaielor preventive si de atitudinea desconsideranta a Washingtonului fata de acordurile si institutiile internationale. Casa Alba considera ca UE are o capacitate militara derizorie, ca nu are vointa politica sa-si remedieze insuficientele si ca, in loc sa fie un partener loial si solidar, reprezinta un obstacol in realizarea obiectivelor strategice ale SUA. Majoritatea tarilor si populatiilor din vestul Europei percepe America presedintelui Bush ca o putere unilateralista, necontrolabila si aroganta, care, prin actiunile sale "nesabuite", creeaza situatii conflictuale periculoase.

 

Atitudinea fata de NATO

 

In Europa Est-Centrala, Alianta Atlantica este considerata cel mai important garant al securitatii europene. Tarile din EEC sunt ingrijorate ca NATO este in primejdie de a-si pierde relevanta atat pentru SUA, cat si pentru UE. Ele sunt convinse ca retragerea progresiva a trupelor americane din Europa inseamna o deteriorare majora a securitatii in Europa Est-Centrala.

De la disparitia pericolului militar sovietic in 1990, numarul militarilor americani din Europa a fost redus treptat de la 350.000 la 100.000. Avand nevoie de trupe in alte zone, Pentagonul intentioneaza sa continue reducerea contingentului militar american din Europa la 50.000. Guvernele din EEC se opun vehement tendintelor de diminuare a rolului NATO in Europa, de detasare a structurilor de securitate ale UE de cele ale SUA si de accentuare a relatiilor de rivalitate intre Europa si America.

In urma imploziei comunismului, a dezintegrarii Pactului de la Varsovia si a democratizarii statelor din EEC, importanta aparenta a NATO a descrescut. In ultimii sase ani, administratia neoconservatoare de la Washington a contribuit semnificativ la deteriorarea relatiilor SUA cu Europa si la degradarea importantei NATO prin adoptarea unei politici externe hegemonice, prin denigrarea capabilitatilor militare ale europenilor si prin proclamarea unui razboi agresiv impotriva terorismului international in care organizatii precum ONU si NATO reprezinta numai obstacole in calea exercitarii puterii militare americane.

Decalajul dintre tehnologia militara avansata a Statelor Unite si cea a tarilor din UE a crescut atat de mult, incat a creat probleme de interoperabilitate, a ingreunat procesul decizional in cadrul NATO si a degradat cooperarea militara transatlantica. Ca sa-si justifice existenta, Alianta Atlantica a fost fortata sa-si redefineasca misiunea de garantare a integritatii teritoriale a comunitatii democratiilor occidentale ca sa includa abilitatea de a interveni rapid in conflicte din afara zonei traditionale europene.

La Praga, in 2002 liderii tarilor din NATO au decis sa creeze o forta de interventie de circa 20.000 de militari care sa se poata deplasa urgent la distante mari in afara Europei. In acelasi timp, UE s-a angajat sa infiinteze o Forta de Reactie Rapida cu aceeasi capabilitate. Este greu de conceput ca ambele forte pot fi create in paralel fara sa diminueze eficienta ambelor structuri.

Statele din EEC au participat cu mai mult sau mai putin entuziasm la coalitia "de voluntari" condusa de SUA in campania militara din Irak. Considerand ca asemenea coalitii submineaza importanta NATO, creeaza brese in comunitatea democratiilor europene si stimuleaza aspiratiile UE de a-si dezvolta structuri de securitate independente de NATO, statele din EEC prefera ca Alianta Atlantica sa-si mentina rolul principal in garantarea securitatii europene, sa contribuie la cimentarea solidaritatii euro-atlantice si, daca devine necesar, sa fie principalul vehicul in campaniile de extindere a securitatii in afara Europei.

 

Tarile din EEC si Uniunea Europeana

 

 Tratatul Uniunii Europene, semnat in 1992, preconizeaza ca UE intentioneaza sa-si afirme identitatea pe arena internationala prin adoptarea unei politici externe si de securitate comune. Din nefericire, reformele necesare pentru realizarea unui consens comunitar nu au fost adoptate. Respingerea Tratatului Constitutional de catre Franta si Olanda a fost extrem de defavorabila pentru evolutia UE spre o integrare mai avansata. Avand un proces decizional complicat, confuz si ineficient, UE inca nu este capabila sa-si defineasca o politica externa si de securitate consensuala.

O realizare monumentala a nucleului vest-european al UE a fost extinderea comunitatii spre Est. Prin incorporarea statelor foste comuniste din EEC, UE si-a creat beneficii substantiale din punct de vedere al securitatii. Dar noii membri au adus perspective si prioritati diferite de cele ale nucleului initial al UE in procesul de formulare a politicii externe si de securitate a comunitatii.

Liderii statelor EEC spera ca procesul de extindere a NATO si UE va continua in viitor prin oferte clare de asociere si prin admiterea candidatilor "naturali" din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Belarus, Ucraina si Georgia. Marea Britanie si Tarile Scandinave au sprijinit acest proiect. Nucleul occidental format de tarile din zona euro prefera sa sisteze extinderea UE spre Est, sa ia in calcul forme de asociere preferentiala cu tarile din jurul Marii Mediterane si sa dezvolte structuri de securitate independente de NATO.

Guvernele din EEC considera ca in prezent UE nu are suficienta forta militara, statura politica si prestigiu international ca sa asigure extinderea comunitatii spre Est, sa confere protectie noilor membri impotriva presiunilor prezente si viitoare ale Rusiei si sa apere interesele nationale ale noilor membri. Numai Statele Unite pot realiza extinderea structurilor euro-atlantice in fosta zona de influenta a Uniunii Sovietice si pot oferi garantii de securitate tarilor membre NATO. In consecinta, guvernantii din EEC au facut eforturi deosebite sa stabileasca relatii speciale si parteneriate strategice separate cu Statele Unite.

 

Relatiile cu Rusia

 

Statele din EEC nu au incredere in politica externa a organelor centrale de la Bruxelles fata de Rusia. Kremlinul s-a opus cu inversunare extinderii NATO si UE spre Est, a incercat constant sa exploateze disensiunile euro-americane, sa agraveze fisurile dintre statele UE si sa promoveze o politica de restaurare imperiala, insistand ca are dreptul sa domine tarile din vecinatate.

Unii politicieni din Europa Occidentala acuza tarile din EEC ca ar fi "rusofobe" si ca incearca sa introduca ostilitate in politica UE fata de Rusia. La randul lor, guvernantii din EEC sunt revoltati de indiferenta vechilor membri ai UE fata de interesele nationale ale tarilor din EEC si mai ales fata de lipsa de transparenta in "aranjamentele" cordiale dintre europenii occidentali si Kremlin.

Consultarile separate dintre presedintele francez Jacques Chirac, cancelarul german Gerhard Schroeder si presedintele rus Vladimir Putin cu intentia declarata de a forma o axa Paris-Berlin-Moscova care sa contrabalanseze "hegemonia" Americii i-au ofensat profund pe liderii din EEC. Acordul de a construi o conducta de gaze naturale din Rusia prin Marea Baltica direct spre Germania a fost parafat fara discutii prealabile cu Polonia, Tarile Baltice si Ucraina, care, in urma completarii proiectului, vor pierde fondurile de tranzit.

Guvernantii din statele EEC insista ca UE sa aiba o politica realista fata de Moscova. Presedintele rus Putin a concentrat puterea politica la Kremlin, a emasculat opozitia si a eliminat presa independenta. El a refuzat sa admita rolul nefast al Uniunii Sovietice in impartirea Europei si in ocuparea, asuprirea si devastarea Europei Est-Centrale. Statele din EEC prefera ca UE sa preseze Moscova sa recunoasca independenta Tarilor Baltice, sa rezolve disputele de frontiere cu Letonia si Estonia si sa-si retraga trupele din Moldova si Georgia.

 UE a promis statelor din Balcanii de Vest ca, daca satisfac criteriile de la Copenhaga, vor fi admise in Uniunea Europeana. Din considerente "pragmatice", o asemenea oferta nu a fost facuta tarilor europene din CSI. Ucraina, Republica Moldova si Belarus, neavand intentii puternice sa introduca reformele necesare pentru compatibilitatea cu UE, sunt in pericol de a cadea sub dominatia Moscovei. Oficialii din EEC prefera ca UE sa semnaleze clar ca poarta Uniunii ramane deschisa si pentru cele trei state din Europa de Est. Altfel, o noua diviziune a Europei ar crea o zona vasta de instabilitate.

 

Loialitate si apartenenta

                                   

Europenii si americanii au perceptii similare cu privire la pericolele globale. Ei difera substantial in privinta modalitatilor de actiune pentru rezolutia situatiilor conflictuale, pentru mentinerea ordinii mondiale si pentru prevenirea evolutiilor defavorabile. In dezacord cu guvernantii actuali de la Washington, europenii ezita sa utilizeze forta militara fara consimtamantul organizatiilor multinationale. Ei prefera sa rezolve problemele de securitate prin negocieri, compromisuri si rezolutie a cauzelor conflictelor. Europenii sunt inca ambivalenti cu privire la ambitiile globale ale UE si raman reticenti in a accepta cheltuielile necesare pentru modernizarea si mentinerea unei forte militare comparabile cu cea a SUA.

Guvernantii din EEC au adoptat o postura mai proamericana decat aliatii din Europa Occidentala. Ca sa-si demonstreze loialitatea fata de America, noii membri UE au sprijinit politica presedintelui George Bush in razboiul antiterorist si au participat la campaniile militare conduse de SUA in afara Europei.

Pentru statele EEC, apartenenta la UE a fost un proiect prioritar. In majoritate, cetatenii din EEC sunt satisfacuti sa faca parte din UE, participa cu dedicatie la activitatile comunitare si isi asuma progresiv o identitate "europeana". In viitor, atitudinea lor fata de UE va fi influentata de multi factori imprevizibili.

Respingerea prin plebiscit a Tratatului Constitutional de catre Franta si Olanda in 2005 a creat incertitudine cu privire la continuarea procesului de integrare politica in cadrul UE si a produs o criza de identitate in Europa. Unii cetateni vest-europeni considera ca includerea statelor EEC in UE ameninta sa submineze veneratul lor "model social" care le-a asigurat beneficii generoase, ocrotire fata de insecuritatile globalizarii si evitarea concurentei.

Daca promisiunile de bunastare si de egalitate in cadrul UE nu se confirma, electoratele din EEC, dezamagite, ar putea vota preferential pentru partide eurosceptice de coloratura populista sau nationalista. Cu toate incertitudinile, cetatenii din EEC continua sa-si afirme loialitatea fata de SUA si sa venereze apartenenta la UE.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22