Europenii atacă Gazprom, dar menţin dependenţa de gazele lui

Pentru Gazprom, în afacerile sale cu partenerii europeni, gazul nu este o marfă, ci o armă politică, cu o interesantă şi tentaculară influenţă.

Gazprom, corporaţia fanion a energiei ru­seşti, pare un leu în iarnă. Colosul ener­ge­tic este unul dintre stâlpii vistieriei Krem­linului: un sfert din veniturile bugetului fe­deral reprezintă con­tri­buţia Gazprom. Sancţiunile economice aplicate Rusiei au avut un impact major asupra Gazprom. Anul tre­cut, profitul după im­po­zi­tare al companiei s-a com­primat cu 70%,  până la 189 de miliarde de ruble, sumă echivalentă cu apro­ximativ 3,3 miliarde de do­lari. Nu doar banii s-au îm­puţinat, viitorul însuşi este ceţos. Ga­zo­ductul South Stream, care ar fi consumat o investiţie de 40 de miliarde de dolari doar pentru a ocoli Ucraina, s-a deşirat. Ita­lienii de la RNI, mari susţinători ai pro­iectului, s-au retras din afacere şi Gaz­prom le-a preluat pachetul de 20% din ac­ţiunile pe care le aveau la compania care de­ţinea proiectul gazoductului pentru su­ma de 22,4 miliarde de ruble (388 de mi­li­oane de dolari). Pentru italienii care n-au apucat să facă investiţii în gazoductul deo­camdată fantomatic, rămâne o afacere de succes, dată fiind suma obţinută la ple­care. Gazprom a mai preluat pachetele de 15% din acţiunile South Stream controlate de nemţii de la Wintershall, contra sumei de 16,85 miliarde de ruble (291 de mi­li­oane de dolari), și a mai plătit 16,82 de mi­liarde de ruble (291 de milioane de dolari) pentru cele 15% din acţiunile deținute de Électricité de France (EDF). Retragerea „europenilor“ din acţionariatul companiei ca­re-şi propunea să construiască gazo­duc­tul South Stream a lăsat un gol de aproape un miliard de dolari în conturile Gazprom şi a confirmat, într-un fel, ipoteza că acest gazoduct este doar un proiect politic al Mos­covei menit să sufoce alt gazoduct fan­tomatic, Nabucco, cel care trecea prin ţara noastră. Ma­niera elegantă în care Gaz­prom a răscumpărat pe bani grei acţiunile foştilor par­te­neri europeni arată, din­colo de diplomaţia lui Ale­xei Miller, puternicul şef al Gazprom, o con­şti­en­tizare a dependenţei com­paniei ru­se de clientela eu­ropeană.

Şeful Gazprom, Alexei Miller, şi preşedintele rus Vladimir Putin

Pe de altă parte, europenii au impus sanc­ţiuni economice care, iată, rănesc adânc afa­cerile Moscovei, dar băl­tesc în cap­ti­vi­tatea furnizorului autoritar de gaze. Nicio vorbă nu a răzbătut dinspre Bruxelles sau dinspre altă capitală eu­ro­peană despre o eventuală relansare a pro­iectului Nabucco, acel coridor prin care se puteau transporta gazele azere către Eu­ro­pa. Companiile eu­ropene implicate în Nabucco, prin­tre care şi OMV, beneficiara gazelor şi petrolului extrase din România, s-au re­tras strategic şi par să fi renunţat la ideea de independenţă. În fond, afa­ce­rile ener­getice cu ruşii, iată, par extrem de pro­fi­tabile, chiar şi atunci când ieşi din ele. Dar Gazprom are acum un val de pro­bleme. În fine, s-a încheiat o anchetă de­clanşată de câţiva ani pe o temă de o sim­plitate uluitoare: într-o pia­ţă extrem de aten­tă la monopoluri, cum este cea eu­ro­peană, gigantul rusesc exer­cita un control aproape total în opt ţări europene. Uni­unea Europeană a declanşat deschiderea unei acțiuni judiciare îm­po­triva Gazprom pentru abuz de poziție do­minantă și prac­tici monopolistice, inclusiv impunerea unor preţuri excesive anumitor clienţi-sta­te. Cele opt ţări europene unde Gazprom domină sau controlează total piața gazului – țările baltice (Estonia, Le­to­nia, Li­tua­nia), Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria și Bulgaria. Noi lipsim din listă, dar asta nu înseamnă că nu plătim gazul mai scump ca nemţii. Atât că România im­portă din ce în ce mai pu­­ţin gaz de la ruşi, deoarece industria sa consumă mai puţin, din ce în ce mai pu­ţin. Şi atunci când cum­peri o cantitate mai mică dintr-o marfă, te poţi aştepta să plăteşti mai scump. Doar că pentru Gaz­prom, în afacerile sale cu partenerii eu­ropeni, gazul nu este o marfă, ci o armă politică, cu o interesantă şi tentaculară influenţă. Nu trebuie uitat că Gazprom nu ia direct banii de la noi, de pildă, pentru gazul livrat, ci împarte câştigul cu firme eu­ropene. Păi, când câş­tigi sute de mi­li­oa­ne de dolari numai pen­tru că ai o afacere în parteneriat cu Gaz­prom, care are car­ti­erul general la tine acasă, efort pentru ca­re nu cheltuieşti mai nimic, devii o forţă tăcută de per­sua­siune în favoarea South Stream sau îm­po­triva Nabucco, de pildă.

Lăsând la o parte complicităţile par­te­ne­rilor europeni, într-un fel de înţeles, în­trucât vorbim de bani grămadă, Gazprom ţine o piaţă de gaze cu regulile proprii, dependentă şi influenţată de negocieri. Acum această atitudine se întoarce îm­po­triva sa. Este de presupus că vigoarea cu care europenii au scuturat de praf dosarul Gazprom, început în 2012, pe vremea când Joaquín Almunia era comisarul pen­tru Concurenţă, ţine, nu-i aşa, de im­pul­suri politice. Este distractivă explicaţia, ofe­rită de un fost oficial european, Mario Mariniello, cum că ar fi dificil de de­mon­strat acuzaţiile de practică a unor „preţuri incorecte“. Ridicol, nu-i aşa, adică este corect ca nemţii să plătească gazul mai ieftin decât polonezii? Şi dacă da, de ce?

Întrebarea cea mai mare este însă cum construim o piaţă europeană a gazului, aşa cum au americanii. Iar dacă o cons­truim, cum o putem oare feri de in­ter­venţia financiară a companiilor care pot mişca, pe burse, chiar preţurile petrolului şi gazului, în funcţie de necesităţi.

Deocamdată, lucrurile sunt în faza epis­to­lară, formală. Gazprom are trei luni pen­tru a da replica şi a-şi prezenta ar­gu­men­tele. Dacă justiţia europeană va constata că Gazprom a violat legislaţia UE, atunci corporaţia riscă o amendă consistentă, cam 10% din venitul său anual, plus re­a­şezarea forţată a practicilor sale de afaceri. Dar un proces la curtea din Luxemburg, cu un contraatac rusesc, poate dura ani buni. Între timp, dependenţa de gazul ru­sesc se menţine vie.