Pe aceeași temă
Irakienii fug din calea Statutui Islamic care a ajuns sa controleze teritoriul pe care se afla localitatile lor natale, unii dintre ei fiind insa locuitori ai Bagdadului care fug de conditiile economice dure dintr-o tara care se confrunta cu o criza financiaracreata de scaderea pretului barilului de petrol.
Dupa ani de violente si promisiuni nerespectate de instaurare a unui sistem democratic, facute de catre o elita politica corupta, irakienii care au rezistat anterior tentatiei de a-si parasi tara se pregatesc sa faca parte din urmatorul mare val de migratie care va afecta Irakul, un exod care, avertizeaza liderii, scindeaza si mai tare tara intr-un moment in care unitatea sa este amenintata mai mult ca niciodata.
3,1 milioane de persoane au fost relocate in Irak din cauza razboiului cu Statul Islamic. Organizatia Internationala pentru Migratie a inregistrat circa 6.000 de irakieni care au ajuns anul acesta, la bordul unor ambarcatiuni, in Grecia sau in Italia, de 5 ori mai multi decat in 2014.
Numarul irakienilor este insa cu siguranta mult mai mare deoarece majoritatea evita sa se inregistreze oficial cand ajung in Grecia.
Fenomenul s-a acutizat in ultimele saptamani, irakienii interactionand pe aplicatii de messenger, precum Viber sau WhatsApp, cu prieteni care au ajuns in tari precum Germania, unde cancelarul Angela Merkel i-a intampinat pe imigranti cu bratele deschise, devenind un erou in ochii multor irakieni. Povestile pe care irakienii le aud de la rudele lor din Europe sunt adesea euforice si pline de posibilitati, scrie New York Times.
"Cand mergi in Europa, te trateaza bine, iti dau o locuinta, iti dau bani, au grija de sanatatea ta. Avem atatia prieteni si ne spun cat de buna este viata (acolo - n.red.)", a declarat pentru sursa citata Hattam Jassim, un irakian in varsta de 37 de ani al carui frate a ajuns recent in Belgia.
Exodul include atat de multi tineri incat autoritatile se arata alarmate, facand publica o declaratie in care ii indeamna sa ramana in tara, facand apel la patriotism si simtul datoriei in timp de razboi.