Pe aceeași temă
Un simbol al stângii, Lula, care a fost preşedintele Braziliei în perioada 2003-201, a fost lăsat în libertate şi va putea face apel, potrivit deciziei judecătorului Sergio Moro pe care AFP scrie că şi-a procurat-o. În cazul în care această condamnare va fi confirmată în apel, Lula se va duce la închisoare şi nu va putea să candideze în alegerile prezidenţiale din 2018, în vederea cărora este creditat pe primul loc în intenţiile de vot, scrie News.ro.
Lula este acuzat că a beneficiat, de pe urma generozităţii unora, de 3,7 milioane de reali brazilieni (1,08 milioane de euro), inclusiv de un triplex într-o staţiune balneară, din partea OAS, o întreprindere de construcţii implicată în scandalul tentacular Petrobras. Fostul şef de stat, care este vizat, de asemenea, de alte patru proceduri judiciare, a negat toate acuzaţiile care-l vizează, argumentând că ele nu au la bază probe concrete.