Pe aceeași temă
Le Drian a precizat ca statele membre UE au acceptat cererea oficială a Franței de 'ajutor și asistență' și că se așteaptă ca toate statele să ajute rapid în diferite regiuni. 'Este în primul rând un act politic', a spus Le Drian despre decizia de a invoca articolul 42-7 din Tratatul de la Lisabona. 'Cum va funcționa acest lucru? Poate prin cooperarea cu intervenția franceză în Siria, în Irak sau susținând Franța în alte operațiuni', a afirmat el. Acest lucru 'ne va permite în orele care urmează să avem contactele bilaterale necesare' cu fiecare dintre statele membre UE în scopul de a stabili exact ajutorul pe care fiecare este dispus să îl acorde în mod concret Franței, transmite Agerpres.
UE și statele membre susțin 'unanim' cererea de asistență a Franței (Mogherini)
Federica Mogherini, șefa diplomației UE, a anuntat astazi sprijinul unanim al statelor membre ale UE pentru cererea de asistență a Franței de după atentatele de la Paris.'Astăzi UE, prin vocea tuturor statelor membre, a exprimat unanim cea mai puternică susținere și faptul că este gata să acorde asistența solicitată', a precizat șefa diplomației UE în cadrul unei conferințe de presă.
Este pentru prima dată când un stat membru UE invocă acest articol, similar cu articolul 5 al tratatului NATO pe care l-a invocat SUA după atentatele 11 septembrie și a cărui activare a dus la intervenția Alianței Nord-Atlantice în Afganistan.
'Franța vrea să le ceară partenerilor săi europeni sprijinul — cu titlu bilateral — în măsura mijloacelor de care dispun, în lupta contra Daesh (acronimul arab al SI) în Irak și Siria și o participare militară sporită din partea statelor membre în teatrele de operațiuni unde Franța este implicată', a explicat ministrul apărării din Franța.