Pe aceeași temă
„A fost implementată o interdicție a tranzacțiilor și plăților către entitățile sancționate”, a spus Gazprom într-un comunicat. „Pentru Gazprom, aceasta înseamnă interzicerea utilizării unei conducte de gaz deținută de EuRoPol GAZ pentru a transporta gazul rusesc prin Polonia,” scrie Reuters.
Reamintim că statul german a preluat controlul Gazprom Germania și a altor filiale controlate de această compania.
Drept urmare, miercuri, Moscova a anunțat că a impus miercuri sancțiuni proprietarului polonez a conductei Yamal care transportă gaz rusesc în Europa, precum și fostei unități germane a producătorului rus de gaze Gazprom, ale cărei filiale deservesc consumul de gaz al Europei.
Pe lista sancțiunilor celor 31 de companii din Europa se numără și România, fiind prezentă compania WIEE România, una dintre cele două firme agreate de gigantul rus Gazprom pentru a vinde gazele ruseşti în România. Însă compania urma să fie gestionată de statul german, în urma preluării de către acesta a Gazprom Germania.
Decretul interzice în mod explicit exportul de produse și materii prime către persoanele și entitățile de pe listă. Agenția de știri Interfax din Rusia a declarat că acestea includ proprietarul polonez al conductei EuRoPol Gaz, Gazprom Germania și 29 de filiale Gazprom Germania din Elveția, Ungaria, Marea Britanie, Franța, Bulgaria, regiunea Benelux, Statele Unite, Elveția, România și Singapore.
Ministrul german pentru Afaceri Economice și Climatizare, Robert Habeck, a declarat că filialele germane ale Gazprom au încetat miercuri să mai primească gaze din Rusia. El a precizat însă că piața este capabilă să compenseze absența acestor livrări.
Implicațiile pentru livrările de gaz către Europa, care cumpără mai mult de o treime din gazul său din Rusia, nu au fost clare.
Miercuri seară, fluxurile de gaze către est au continuat prin conducta Yamal-Europe din Germania până în Polonia, arată datele operatorului de gazoduct Gascade.
Gazprom furnizează o mare parte din gazul său în Europa prin conducta Yamal-Europe, iar diversele sale activități în toată Europa și în afara acesteia sunt esențiale pentru piața europeană de gaze și pentru furnizarea acesteia către industrie și gospodării.
Și Ucraina a închis un gazoduct care alimenta Europa
Miercuri, Ucraina a blocat tranzitul gazelor ruseşti către Europa Occidentală în regiunea Lugansk, susținând că ocuparea teritoriului estic de către forţele ruse face imposibilă supravegherea fluxurilor.
Decizia înseamnă că 32,6 milioane de metri cubi de gaz pe zi sunt pe cale să fie oprite, aproximativ o treime din exportul rusesc ce traversează zilnic teritoriul ucrainean, potrivit autorităţilor de reglementare ucrainene, transmite dpa, citată de Agerpres.
Ucraina a spus că ocupaţia a făcut imposibilă accesarea unui nod la Sohranovka şi direcţionarea gazului de-a lungul altor rute. A citat cel puţin un incident de "violenţă crescută".
Gazprom a contestat explicaţia părţii ucrainene spunând că "nu are absolut nicio confirmare a unor cazurilor de violenţă crescută". A adăugat că nu există nicio modalitate tehnică de redirecţionare de-a lungul altor rute.
Europa este îngrijorată în legătură cu aprovizionarea cu gaze încă de la începutul invadării Ucrainei. Multe ţări vest-europene ar dori să pedepsească Rusia din punct de vedere economic pentru invazie, dar nu au o alternativă la gazul pe care Rusia îl furnizează; aceasta înseamnă că oferă finanţare unei ţări căreia îi impun sancţiuni economice.
Mare parte din aprovizionarea cu gaze ruseşti a Europei se face prin conducta Nord Stream 1 ce traversează Marea Baltică.
Conform contractelor, prin conductele ce traversează Ucraina este permis să circule maxim 109 milioane de metri cubi pe zi.