Pe aceeași temă
În ultimul său interviu acordat agenției de stat RIA Novosti, fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, vorbind cu ocazia aniversării a 30 de ani de la destrămarea URSS-ului a caracterizat SUA ca fiind „arogante și încrezătoare în sine” și că dorința lor de a „construi un nou imperiu” prin extinderea NATO este cauza pentru care discuțiile pe acest subiect au devenit atât de dificile.
„Într-o astfel de poziție, cum vă puteți aștepta la relații egale cu Statele Unite, cu Occidentul?” spunea Gorbaciov. „În al doilea rând, și nu mai puțin importantă, este starea de spirit triumfală în Occident, în special în SUA. Aroganța și încrederea în sine li s-a urcat la cap.”
Fostul președinte sovietic a mai declarat agenției de presă de stat RIA Novosti, în interviul publicat pe 24 decembrie 2021, că Kremlinul s-a aflat într-o poziție slabă de negociere, deoarece prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991 a provocat haos economic.
Astfel Gorbaciov a pus dorința SUA de a „construi un nou imperiu” drept cauză pentru disputele actuale cu NATO și masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina.
La acel moment el a salutat începerea discuțiilor privind securitatea în zonă dintre Washington și Moscova care să ducă la dezamorsarea tensiunilor de la granița cu Ucraina.
„Sper că va exista un rezultat”, a spus el. Din păcate, negocierile nu au mai avut loc, iar Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.
Gorbaciov a demisionat din funcția de președinte al Uniunii Sovietice pe 25 decembrie 1991, la câteva zile după ce liderii Belarus, Rusiei și Ucrainei au declarat că U.R.S.S. nu mai există.
În ultimii ani, președintele Vladimir Putin a devenit din ce în ce mai critic cu privire la extinderea NATO și a cerut recent „garanții legale” care să împiedice orice extindere ulterioară a NATO spre est și desfășurarea de rachete tactice în statele vecine, în primul rând în Ucraina.
SUA au considerat însă că solicitările de garanții de securitate din partea Rusiei sunt inacceptabile.
În 23 decembrie, deci cu o zi înainte de publicarea interviului cu Gorbaciov, Putin a declarat într-o conferință de presă că Washingtonul s-a arătat dispus să discute propunerile ruse și discuțiile ar putea avea loc la începutul anului 2022 la Geneva. Desfășurarea evenimentelor a fost cu totul alta, din nefericire.
Putin a numit în 2018 prăbușirea Uniunii Sovietice „cel mai mare dezastru geopolitic al secolului al XX-lea”, iar într-un documentar difuzat la televiziunea de stat la începutul lunii decembrie 2021, a spus că reprezintă „dezintegrarea Rusiei istorice”.
Mihail Gorbaciov, fost președinte al URSS, a murit marți, la vârsta de 91 de ani. El a demisionat din funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice pe 25 decembrie 1991, marcând sfârşitul oficial al URSS-ului.