Grupările teroriste recurg tot mai des la copii pentru atacuri sinucigaşe

E.b. | 22.08.2016

Atacatorul care s-a detonat din Turcia, de cel mult 14 ani, nu este primul caz de copil folosit drept armă de către terorişti, relatează Associated Press. AFP reia un raport UNICEF din aprilie, în care se arăta că 44 de copii au fost folosiţi drept kamikaze în Africa, anul trecut.

Pe aceeași temă

 

Gruparea teroristă Stat Islamic are o adevărată armată de copii soldaţi, pe care îi numeşte “pui ai Califatului”. ISIS încearcă să reeduce copiii în şcoli pe care le controlează şi unde îi îndoctrinează prezentându-le versiunea sa de islam radical şi expunându-i la acte violente, printre care şi decapitări. Teroriştii vor să construiască astfel o nouă generaţie de militanţi. De altfel, numeroase clipuri ISIS au arătat băieţi decapitând sau împuşcând duşmani ai teroriştilor, conform News.ro.

 

Gruparea islamistă a trimis de-a lungul timpului copii kamikaze să comită atacuri atât în Irak, cât şi în Siria.

 

Astfel, de la începutul anului 2015, cel puţin 18 copii au fost utilizaţi drept kamikaze în luptele dintre ISIS şi forţele kurde în nord-estul Siriei, potrivit mai multor ONG-uri.

 

Printre cele mai sângeroase atacuri comise de adolescenţi în numele ISIS a fost un atentat la un joc de fotbal pentru amatori organizat pe un stadion de la sud de Bagdad, pe 25 martie 2016.
Un kamikaze şi-a detonat explozibilii în timp ce oficiali le decernau trofee jucătorilor. Cel puţin 29 de persoane au fost ucise, iar alte 60 au fost rănite. Aproape jumătate dintre cei ucişi au fost copii. ISIS a revendicat atacul şi a publicat o fotografie cu autorul, care nu pare mai mare de 16 ani.

 

Potrivit raportului UNICEF din aprilie, mii de copii au fost răpiţi în Irak. Fetele sunt transformate, de regulă, în sclave sexuale, în timp ce băieţii sunt obligaţi să devină combatanţi sau atentatori sinucigaşi. Însă această practică nu se limitează numai la ISIS şi a fost folosită şi de alte grupări militante.

 

Dacă în 2014, patru copii au comis atacuri sinucigaşe în Nigeria, Camerun, Ciad şi Niger, numărul acestora a ajuns în 2015 la 44.

 

Potrivit ONG-ului Human Rights Watch, în Nigeria a recrutat începând din 2009 sute, poate chiar mii de copii şi a folosit zeci dintre ei, majoritatea fete, drept kamikaze.

 

Şi organizaţia teroristă al-Qaida are o istorie lungă de recrutare a copiilor şi antrenare a lor pentru a deveni atentatori sinucigaşi. Liderul al-Qaida în Irak, Abu Musab al-Zarqawi, a folosit adolescenţi drept kamikaze în lupta împotriva ocupaţiei americane din Irak, înainte de a fi ucis într-un raid aerian lansat de SUA în 2006. Al-Qaida în Irak a evoluat în cele din urmă în ISIS.

 

Talibanii susţin că nu folosesc niciodată “băieţii fără barbă” în operaţiunile lor, dar autorităţile afgane au anunţat în numeroase rânduri că au arestat adolescenţi pe care talibanii intenţionau să îi folosească drept kamikaze.

 

În aprilie 2016, autorităţile afgane au anunţat că în 2014 au reţinut un tânăr de 15 ani care încercase să comită un atentat sinucigaş în faţa administraţiei locale dintr-un district aflat în apropiere de Kandahar.

 

În martie 2016, un băiat de 12 ani înarmat cu explozibil s-a predat forţelor afgane din provincia orientală Nangarhar. Talibanii îl trimiseseră să se sinucidă, dar copilul s-a răzgândit în ultima clipă.

 

În 2012, un adolescent kamikaze a ucis şase persoane, majoritatea copii, în apropiere de cartierul general al NATO din centrul capitalei afgane, Kabul. Talibanii au revendicat atacul.

 

Hamas, Jihadul Islamic şi alte grupări militante palestiniene organizează în mod regulat tabere de vară la care încearcă să îndoctrineze copii palestinieni cu ideologii violente anti-Israel.

Aceste grupări nu au trimis copii în misiuni sinucigaşe. Cu toate acestea, în timpul celei de a doua revolte palestiniene, de la începutul anilor 2000, mai mulţi adolescenţi palestinieni, cu vârste chiar şi de 16 ani, au lansat atentate.

 

În ultimele luni, zeci de adolescenţi palestinieni au înjunghiat israelieni. Cel mai tânăr dintre atacatori avea numai 11 ani. Potrivit primelor informaţii, aceştia au acţionat individual şi nu au fost trimişi de nicio grupare organizată.

 

În Yemen, unde extrem de mulţi civili au arme, băieţii sunt învăţaţi de mici cum să le folosească. În contextul actualului conflict din ţară, atât forţele neregulate proguvernamentale, cât şi rebelii au inclus adolescenţi în rândul lor.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22