Înalți oficiali ucraineni demisionează într-o epurare a conducerii de la Kiev

L. G. | 24.01.2023

Mai mulți oficiali de rang înalt au demisionat marți din funcții, lucru nemaiîntâlnit de la izbucnirea războiului cu Rusia, ca răspuns al președintelui Zelenski la apelurile publice pentru „justiție”.

Pe aceeași temă

Unele dintre aceste demisii, dar nu toate, au fost provocate de acuzații de corupție. Ucraina are un istoric de guvernare coruptă și instabilă iar aliații occidentali exercită presiuni mari pentru ca guvernul de la Kiev să demonstreze că poate fi un administrator de încredere al fondurilor de zeci de miliarde de dolari primiți ca ajutoare.

„Sunt deja luate decizii privind personalul – unele astăzi, altele mâine – cu privire la funcționarii de la diferite niveluri din ministere și alte structuri guvernamentale centrale, precum și regionale și din zona instituțiilor de forță”, a spus Zelenskii într-o adresare video.

Consilierul lui Zelenski, Mihailo Podoliak a postat pe Twitter: „Președintele vede și aude cererile societății. Și răspunde direct la o cerere publică principală – justiție pentru toți”.

Printre cei care au demisionat sau au fost concediați marți dimineață s-au numărat un procuror general adjunct, un ministru adjunct al apărării și adjunctul șefului administrației prezidențiale.

Schimbările au venit la două zile după ce un ministru adjunct al infrastructurii a fost arestat și acuzat că a deturnat 400.000 de dolari din contractele de achiziție pentru generatoare electrice, unul dintre primele mari scandaluri de corupție devenite publice de la începutul războiului.

Ministerul Apărării a declarat că ministrul adjunct al Apărării, Viaceslav Șapovalov, responsabil cu aprovizionarea trupelor, a demisionat marți dimineață ca o „demisie de onoare” pentru a elimina neîncrederea, după acuzațiile de corupție din mass-media, acuzații pe care el și alți oficiali din minister le-au respins. A urmat un articol în care se dezvăluia că ministerul a plătit la prețuri mult supraevaluate pentru alimentele necesare trupelor, fapt pe care atât ministerul cât și furnizorul său l-au negat. ”Chiar dacă aceste acuzaţii sunt nefondate”, plecarea lui Viaceslav Şapovalov ”va permite păstrarea încrederii societăţii şi partenerilor internaţionali şi asigurarea obiectivităţii” eforturilor de a face lumină în acest scandal, dă asigurări într-un comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.

Parchetul a anunțat că procurorul general adjunct Oleksi Simonenko a fost demis din funcție, fără a oferi niciun motiv. Simonenko a fost criticat în presa ucraineană pentru că și-a petrecut o vacanță în Spania în perioada războiului, lucru care a nemulțumit pe foarte mulți..

Deși Zelenski nu a numit niciun oficial în discursul sa, el a anunțat că angajații guvernamentali nu au dreptul să-și facă concediile în străinătate.

„Ignorarea războiului este un lux pe care nimeni nu și-l poate permite”, a spus el. „Dacă vor să se odihnească, se vor odihni în afara funcției publice”.

Kirilo Timoșenko, adjunctul administrației prezidențiale, și-a anunțat propria demisie, de asemenea, fără să invoce vreun motiv. El a făcut parte din conducerea campaniei electorale a președintelui Zelenski încă din 2019 și, mai recent, a avut un rol important în coordonarea politicilor regionale.

În octombrie, el a fost acuzat de faptul că foloseşte în interes personal o maşină de teren donată Ucrainei de către grupul american General Motors în scopuri umanitare.

În urma acestor dezvăluiri, Kirilo Tîmoşenko a anunţat transferul vehicului către o zonă situată în apropierea liniei frontului.

Plecările reprezintă o schimbare rară la vârful conducerii de la Kiev, care s-a dovedit a fi deosebit de stabilă în ultimele 11 luni. În afară de epurarea șefului serviciului secret SBU din iulie, Zelenski a păstrat în cea mai mare parte echipa construită în jurul grupului de novici în ale politicii, care l-au ajutat să devină dintr-un actor de seriale TV președintele Ucrainei, câștigând alegerile prezidențiale din 2019, cu promisiunea schimbării clasei politice corupte.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22