Incident periculos: Aviația rusă a provocat prăbușirea unei drone americane în Marea Neagră

L. G. | 15.03.2023

Două avioane de luptă ruse Su-27 au provocat marți dimineață prăbușirea unei drone MQ-9 Reaper americane deasupra Mării Negre, Drona decolase de la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii.

Pe aceeași temă

Pentagonul a comunicat că, deși au mai existat și alte astfel de interceptări, incidentul prezent este unic prin faptul că a provocat doborârea unei aeronave americane.

„Departamentul de Stat va vorbi direct cu omologii lor ruși și își va exprima îngrijorările cu privire la această interceptare nesigură și neprofesională”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate John Kirby.

Comandantul militar superior al NATO a declarat că aliații au fost, de asemenea, informați.

„La aproximativ 7:03 AM, una dintre aeronavele rusești Su-27 a lovit elicea MQ-9, determinând comandamentul american să ia decizia prăbușirii dronei MQ-9 în apele internaționale (ale mării Negre).

De câteva ori înainte de coliziune, avioanele Suhoi Su-27 au aruncat combustibil asupra dronei și au zburat în fața ei, într-o manieră nesăbuită și neprofesionistă.

Acest incident demonstrează și o lipsă de competență, pe lângă neprofesionalism”, se arată în comunicatul Pentagonului.

„Aeronava noastră fără pilot MQ-9 desfășura operațiuni de rutină în spațiul aerian internațional când a fost interceptată și lovită de o aeronavă rusă, ceea ce a dus la prăbușirea și pierderea completă a dronei MQ-9”, a declarat generalul James Hecker, comandantul U.S. Air Forces Europe.

Președintele american Joe Biden a fost informat marți despre incidentul în care drona americană a fost lovită de avionul rusesc deasupra Mării Negre de către consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby, scrie CNN.

Oficialii americani plănuiesc să contacteze Rusia pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la acest incident, potrivit Kirby.

„Este intenția Departamentului de Stat să se adreseze oficialilor ruși și să facă cunoscute în mod expres și direct îngrijorările noastre legate de acest incident”, a spus Kirby, care nu a spus însă dacă a avut loc deja contactul între SUA și Rusia.

Kirby a refuzat să speculeze cu privire la intențiile piloților ruși.

Drona a fost lansată de pe aerodromul de la Câmpia Turzii

Forțele Aeriene ale SUA au construit un hangar de 950.000 USD la Baza Aeriană 71 a României de la Campia Turzii, pentru a găzdui MQ-9 Reapers și pentru a sprijini operațiunile de colectare de informații în Europa de Est și Marea Neagră, a anunțat Defense News.

Potrivit opex360.com, odată cu anexarea Crimeii de către Rusia în martie 2014, forțele NATO [și în special cele ale Statelor Unite și ale Regatului Unit] au demarat misiuni de informații electronice în Marea Baltică și în Marea Neagră.

MQ-9 sunt dislocate la baza Miroslawiec AB, Polonia, și la Baza 71 Aeriană de la Campia Turzii din România, potrivit roaf.ro . Ele sunt funcționale și astăzi.

Dronele sunt lansate și recuperate de personalul american la baza din România și controlate în zbor la baza poloneză.

FOX News relatează că ambele avioane de luptă rusești Su-27, care au participat la incidentul cu avarierea și prăbușirea dronei americane în Marea Neagră „s-au întors în siguranță la baza lor din Crimeea”.

Comunicatul Kremlinului

La scurt timp după ce incidentul a apărut în media internațională, Kremlinul a dat publicității marți propria versiune a incidentului care a provocat prăbușirea dronei americane în marea Neagră. Ministerul rus al Apărării nu pomenește nimic despre acuzațiile Pentagonului conform cărora un avion de luptă Su-27 a pulverizat combustibil în fața dronei MQ-9, dând vina în schimb pe manevrele bruște efectuate de cele două avioane de luptă care au derutat aeronava fără pilot, care în final s-a prăbușit în mare.

„Drona americană MQ-9 a căzut în Marea Neagră marți dimineață din cauza propriilor manevre riscante, piloții ruși neintrând în contact cu ea și fără a folosi arme de foc, a declarat Ministerul rus al Apărării”, potrivit presei ruse.

„Ca urmare a manevrelor rapide efectuate în jurul orei 09:30, ora Moscovei [06:30 GMT], vehiculul aerian fără pilot MQ-9 a intrat într-un zbor necontrolat pierzând altitudine până s-a lovit de suprafața apei. Luptătorii ruși nu au folosit arme, nu au intrat în contact cu vehiculul aerian fără pilot și s-au întors în siguranță pe aerodromul lor de origine”, a spus ministerul rus.

Drona avea transponderele oprite

Avioanele de luptă au intervenit ca răspuns la drona detectată de radar: „Ministerul rus al Apărării a comunicat că în dimineața zilei de 14 martie Forțele Aeriene ale Rusiei au observat zborul vehiculului aerian fără pilot american MQ-9 deasupra Mării Negre în zona peninsulei Crimeea în direcția frontierei de stat ruse”. De asemenea, partea rusă menționează că UAV-ul zbura cu transponderele oprite în timp ce se apropia de granița Rusiei.

Kremlinul mai spune că Pentagonul a ignorat protocoalele militare în legătură cu războiul din Ucraina, stabilite pentru a evita angajările accidentale NATO-Rusia.

Zborul dronei „a fost efectuat cu transponderele oprite, încălcând limita zonei de interdicție temporară de utilizare a spațiului aerian, stabilite în scopul efectuării unei operațiuni militare speciale, comunicată tuturor celor ce folosesc spațiul aerian internațional și anunțată public în conformitate cu acordurile internaționale”, a spus Ministerul rus al Apărării

Prin faptul că partea rusă a confirmat că nu a folosit armamentul, ambele părți se pot considera norocoase, având în vedere că acest incident deosebit de periculos a avut potențialul de declanșa un război între cele două superputeri militare rivale care se confruntă în spațiul aerian de deasupra Mării Negre, nu departe de linia frontului din Ucraina.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22