Irakul post-Saddam

Filon Morar | 12.01.2007

Pe aceeași temă

Momentul executiei lui Saddam nu a adus usurarea asteptata. A marcat, desigur, un moment relativ important al inchiderii, prin disparitia fizica a fostului dictator, a unui capitol din istoria recenta a Irakului, dar nu a avut o semnificatie purificatoare sau de impulsionare a unui nou inceput. Desigur, irakienii au reactionat diferit. Multi insa au vazut in executia lui Saddam, in care calaii si paznicii sai ii urau drum bun in iad, scandand numele unui lider religios si politic caruia ii jurasera loialitate, o achitare de polite restante.

 

O executie ca act de justitie sau razbunare

 

 Saddam a fost un dictator nemilos, neindoielnic. A reprimat in sange orice opozitie, a angajat Irakul in razboaie devastatoare pentru tara si si-a expus poporul unui embargou international de durata. Dar un guvern democratic, desi poate mentine pedeapsa cu moartea, precum in SUA, trebuie sa functioneze prin aplicarea legilor. Or, executia lui Saddam, decisa de un tribunal irakian - constituit si finantat de puterea de ocupatie, dar totusi fiind un rezultat al unui verdict al unei institutii judiciare investita cu aceasta putere -, ar fi trebuit sa fie pusa in aplicare in mod impersonal si obiectiv de o alta institutie,  Ministerul de Interne. Acesta din urma s-a dovedit a fi de fapt doar fieful liderului unei militii si formatiuni politice din arcul guvernamental irakian, Moqtada Al Sadr.

 Executia lui Saddam nu a fost rezultatul avantului revolutionar de neoprit sau o incercare de a curma insurgentele, asa cum si la noi executarea sotilor Ceausescu a fost motivata partial si pentru a stavili actiunile teroristilor contrarevolutionari. Nimeni nu il voia pe Saddam inapoi, nimeni nu lupta in numele lui. Spanzurarea lui Saddam a fost rezultatul unui proces care s-a dorit legal si impartial. Or, aplicarea sentintei a confirmat irakienilor si lumii ca totul este in Irak despre afilierea la un clan, trib, grupare religioasa, criminala sau politica, la o forma de organizare cu loialitati constrangatoare si restranse.  Loialitatea nationala cade fatalmente pe un loc codas. Nu exista lideri nationali care sa poata coagula oameni, proiecte si idei in jurul lor, ci doar lideri locali, tribali, nici macar ai unor comunitati confesionale sau etnice. Fragmentarea Irakului e profunda, ceea ce pune sub semnul intrebarii unitatea tarii. Executia lui Saddam a lasat impresia a unui act de razbunare, si nu a unui act de justitie, dovedind forta uneia dintre gruparile siite, Miscarea Al Sadr, si a militiilor Mahdi, care au luat in posesie unul dintre ministerele irakiene. Ceea ce trebuia sa fie actul de implinire a dreptatii s-a dovedit a fi ilustrarea problemelor Irakului actual, o democratie mimetica, vidata de fond si plina de forme importate. Filmul clandestin al executiei lui Saddam a pus in lumina tarele Irakului: institutiile statului irakian, ca si in multe alte tari in tranzitie cu particularitati sociale si culturale asemanatoare, sunt colonizate pe baze sectariene si functioneaza primordial pentru interese de grup.

 ONU  si Uniunea Europeana s-au pronuntat adesea  pentru un moratoriu care sa suspende pedepsele cu moartea din lume. Este o reactie primitiva sa raspunzi mortii cu moartea. Dimpotriva, lasandu-i pe dictatori sa vada cum lumea evolueaza fara ei, sa isi constientizeze greselile este mult mai uman si pedagogic decat curmarea vietii lor. Intr-un interviu pentru revista 22, judecatorul lui Saddam, Raouf Abdul Rahman, spunea ca in timpul unui proces vezi in evolutie personalitatea celor judecati. Le poti vedea, chiar si mascate, indoielile, temerile, realizarea statutului de om de rand si uneori cainta. Pedeapsa cu moartea pune capat unei vieti in numele barbariei luarii altor vieti. Dar este in sine tot un act primitiv, de razbunare prin reducere la tacere si o continuare a violentei extreme. Ceea ce este important si are forta de exemplu este ca nici un dictator nu poate trai cu sentimentul impunitatii, putandu-se astepta ca la un moment dat sa fie adus in fata justitiei.

 

Problemele raman aceleasi

 

 Problemele pendinte ale Irakului persista si in perioada post-Saddam. Revizuirea  Constitutiei, pentru includerea doleantelor sunitilor autoexclusi initial din proiectul de adoptare a legii fundamentale in 2005, alegerile pentru consiliile guvernoratelor, referendumul pentru statutul regiunii Kirkuk, atat de importante pentru kurzi, intrarea in vigoare a legii formarii regiunilor, legea de impartire a veniturilor din hidrocarburi, retragerea trupelor MNF si incheierea unor acorduri SOFA sunt tot atatea probleme cu declansatoare explozive.

 Pentru ca acestea sa nu isi implineasca potentialitatile de divizare trebuie ca liderii tuturor comunitatilor la nivel local si regional sa nu se simta marginalizati sau absenti de la masa impartirii puterii si resurselor. Chestiunea construirii increderii intra si intercomunitati este vitala, numai irakienii putand sa iasa prin acorduri si reconciliere nationala din marasmul actual in care atentatele si violentele iau mai mult de 100 de vieti pe zi. Celor peste 500.000 de stramutati intern irakieni de anul trecut li se adauga, potrivit  ONU, peste 1,6 milioane de refugiati irakieni in special in Iordania, Siria, Arabia Saudita si Kuweit. Toate dramele personale din spatele cifrelor au si consecinte demografice, sociale si economice pe termen lung nu numai in Irak, dar si in tarile din regiune (tot ONU estimeaza ca 2.000 de irakieni imigreaza zilnic in Siria si 1.000 in Iordania).

 

"Toate-s vechi si noua toate"

 

 Noua strategie pentru Irak a administratiei Bush nu este chiar asa de noua. Presedintele Bush a anuntat, dupa demisia lui Donald Rumsfeld, noi demisii si numiri in randul corpului diplomatic si al militarilor responsabili cu formularea si aplicarea politicii din Irak. Acest dinamism vrea sa sugereze fara doar si poate o schimbare de strategie in tara dintre Tigru si Eufrat. Sporirea nivelului trupelor americane in Bagdad se bazeaza pe faptul ca  violenta are un epicentru in Irak. 80% dintre atacurile si pierderile umane inregistrate au loc pe o raza de 60 de kilometri in jurul Bagdadului, ceea ce reveleaza intentia multor lideri politici de a utiliza forta strazii si flexarea muschilor militiilor pe care le controleaza in sau in jurul capitalei, pentru a obtine compromisuri favorabile in negocierile politice. Strategia americana ar fi sa incerce securizarea acestei zone, prin cresterea numarului militarilor irakieni si americani dislocati in aceasta arie a turbulentelor sectariene.

 Dilema administratiei republicane este ca se afla intre constrangerile presiunii politicii interne de a reduce trupele din Irak (ilustrata de pierderea alegerilor pentru Congres in favoarea democratilor, in noiembrie anul  trecut) si presiunea esecului pe termen lung in cazul in care retragerea americanilor din Irak va fi urmata de sporirea influentei Iranului in aceasta tara si in regiune si amplificarea temerilor guvernelor arabe sunite la adresa ascensiunii Iranului siit si a autonomiei extinse kurde. Aceasta din urma perspectiva ar face inutile cele 3.000 de pierderi umane americane in Irak si cele peste 400 de miliarde de dolari cheltuite pana acum in cei 4 ani de ocupatie a Irakului post-Saddam (2 miliarde pe saptamana) si ar redeschide termenii relatiilor cu guvernele aliate din regiune, Iordania, Arabia Saudita si Egipt. Prin asteptata anuntare a sporirii trupelor americane in Irak cu pana la 40.000 de militari, presedintele Bush ridica din nou stindardul republican in lupta pentru putere ce se anunta in 2008, la alegerile prezidentiale si legislative. Strategia pentru Irak va fi detaliata in  Discursul despre starea natiunii pe care Bush il va rosti la 23 ianuarie. Faptul ca recentul vot din Senat prin care s-au alocat peste 600 de miliarde de dolari in anul fiscal in curs pentru bugetul Departamentului Apararii a inregistrat unanimitate, fara ca democratii sa genereze macar o dezbatere asupra sumelor alocate Irakului, indica faptul ca subiectul este tabu si este posibil un compromis bipartizan pentru ceea ce reprezinta un interes american pe termen lung. Ceea ce nu inseamna ca democratii nu vor incerca sa ii faca pe republicanii neoconsevatori sa isi asume greselile de pana acum. Totusi, politica privind Irakul nu are cum sa fie major alterata in conditiile in care situatia din teren ramane fragila si interesele SUA ar fi puternic afectate de ascensiunea Iranului si nemultumirea guvernelor sunite din regiune de aspiratiile de independenta ale Kurdistanului irakian si de dominatie ale iranienilor siiti.

 

6 ianuarie 2007

 

Interviu cu ATHEER KAKAN, ziarist NBC

"Executia lui Saddam nu rezolva probleme de securitate ale Irakului"

 

 Trebuie spus ca nu este usor sa fii jurnalist in Irak - 64 de reprezentanti media au fost ucisi in Irak in 2006. Din martie 2003, 139 de jurnalisi au fost ucisi in Irak, 90% dintre ei fiind irakieni. L-am intrebat pe Atheer Kakan, care a lucrat pentru  Comisia Independenta Electorala din Irak si este acum jurnalist pentru NBC, despre cum a fost perceputa executia lui Saddam in Irak si care sunt perspectivele pentru tara sa in viitor. Iata raspunsurile sale:

 "Executia lui Saddam a venit in contextul unei increngaturi de evenimente complexe, nefiind decat un eveniment din mai multe care compun tragedia prin care trece Irakul acum. Ceea ce multi irakieni si lumea au vazut este un fost presedinte inlaturat de o forta straina si executat de un guvern care ar fi facut orice sa razbune moartea familiilor si prietenilor ucisi de Saddam. Ca si multi alti intelectuali din Irak, am obiectat asupra modului in care moartea lui Saddam a avut loc. Nu numai ca sunt impotriva pedepsei cu moartea, dar executia sa a avut un efect invers decat cel scontat. I s-a facut un serviciu lui Sad dam, prezentandu-l ca un om imbatranit, demn in fata mortii. Nimeni nu si-a mai adus aminte de crimele sale. Irakienii nu vor decat o viata normala, care ne-a fost negata in ultimele decenii. Dar se pare ca destinul nostru este sa traim in foame si saracie. Pedeapsa cu moartea este singura cale prin care pot fi oprite crimele, cred multi irakieni. Apoi mai e si obisnuinta de a avea de-a face cu conducatori nedrepti care nu au suportat nici o opozitie fara sa o reprime in sange. Guvernul afirma acum ca vrea reconciliere cu partidul Baas si fostii lideri din timpul lui Saddam, dar baasistii nu gasesc nici o incurajare sa participe in procesul politic cand l-au vazut pe Saddam executat, iar militiile nu pot fi controlate de guvern. Toata lumea se teme de toata lumea. Reconcilierea nu are cum sa aiba loc asa, iar executia lui Saddam nu rezolva probleme de securitate ale Irakului" . (F.M.)

 

Opiniile exprimate in acest articol il angajeaza pe autor doar in calitate personala.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22