Iran: În jur de 3.700 de persoane au fost reţinute în timpul valului de proteste

E.b. | 09.01.2018

Circa 3.700 de persoane au fost reţinute în timpul recentului val de proteste împotriva clasei politice şi a autorităţilor religioase din Iran. Autorităţile trebuie să informeze în regim de urgenţă familiile celor reţinuţi, a afirmat parlamentarul Mahmud Sadeghi.

Pe aceeași temă


 


Declaraţia aparţine unui parlamentar iranian, relatează DPA, preluată de Agerpres.


Politicianul reformist Mahmud Sadeghi a dat publicităţii numărul persoanelor arestate, care este mult mai mare decât se credea iniţial, citând o listă pusă la dispoziţie serviciilor secrete şi Ministerului de Interne.


Autorităţile trebuie să informeze în regim de urgenţă familiile celor reţinuţi, a afirmat Mahmud Sadeghi într-un interviu acordat agenţiei de ştiri Icana.


Iniţial, autorităţile au anunţat reţinerea între 1.000 şi 1.800 de persoane în timpul demonstraţiilor antiguvernamentale, care au izbucnit pe 28 decembrie, atunci când în mai multe oraşe iraniene mii de persoane au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva preţurilor mari, corupţiei şi politicii economice a guvernului preşedintelui Hassan Rohani, în zilele următoare manifestaţiile extinzându-se în peste 80 de localităţi.

 

Conform surselor oficiale, în urma confruntărilor cu forţele de ordine au fost ucise 22 de persoane.


Recentele manifestaţii din Iran sunt cele mai importante de la mişcarea de contestare faţă de realegerea fostului preşedinte ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad în 2009.


Media de stat au relatat că liderii protestatarilor sunt fie membri ai Mujahedinilor Poporului din Iran, o grupare în exil care susţine răsturnarea Republicii Islamice, fie monarhişti.


Mulţi oficiali de securitate au acuzat de asemenea puteri străini că au alimentat revolta. SUA au negat orice implicare.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22