Islanda, alegeri anticipate: tatăl premierului a semnat o recomandare pentru un pedofil

Dora Vulcan | 16.09.2017

Prim-ministrul islandez a anunțat vineri organizarea de alegeri parlamentare anticipate, al doilea scrutin de acest fel în mai puțin de un an, după retragerea unui partid din coaliția de centru-dreapta, fapt ce a făcut ca guvernul actual să devină minoritar, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Pe aceeași temă

 

 

 

Probă de moralitate și de respectare a principiilor etice în politică: un partid al coaliției majoritare islandeze s-a retras de la guvernare după ce au apărut informații că premierul a ascuns faptul că tatăl lui a semnat o recomandare pentru reabilitatea unui pedofil.

După ce a executat pedeapsa la care a fost condamnat pentru că și-a violat fiica timp de 12 ani, pedofilul a cerut în instanță reabiitarea, fapt aprobat de instanță cu condiția ca acesta să primescă recomandări de la persoane a căror moralitate este dincolo de orice dubiu, cu beneficiul curățării cazierului. Așadar, nimic ilegal, cel mult imoral sau mai degrabă de o îngăduință care frizează amoralul. Cu toate acestea, partidul cu care premierul alcătuia majoritatea s-a retras. Fără negociere de principii și discursuri populiste, fără specularea deranjului în care se afla partenerul de coaliție pentru a obține un preț mai bun de negociere. Pur și simplu s-a retras, forțându-l pe premierul Bjarni Benediktsson (foto) să anunțe organizarea de alegeri anticipate. Doar pentru că a ascuns că tatăl lui a considerat uman să ajute, cu o simplă recomandare, la reabilitarea unui pedofil. Pentru că nu ai dreptul, aflat într-o funcție publică, să ascunzi nimic celor care te-au ales dacă există suspiciunea cât de mică a imoralității. Iar ce care l-au sancționat au fost chiar partenerii de guvernare.

 

 

Potrivit presei islandeze, Benedikt Sveinsson, tatăl actualului prim-ministru islandez Bjarni Benediktsson, a semnat o scrisoare de recomandare pentru a obține anularea cazierului judiciar al unui pedofil condamnat în 2004 pentru că și-a violat fiica vitregă timp de 12 ani.

 

 

După executarea sentinței, persoana condamnată a cerut „restabilirea onoarei”, ceea ce i-ar fi permis să prezinte un cazier judiciar curat, potrivit legislației islandeze, cu condiția să obțină sprijinul unor persoane a căror moralitate nu este pusă în discuție.

 

 

Scrutinul anticipat ar urma să aibă loc până la sfârșitul anului, cel mai probabil în noiembrie, după ce anul trecut, în aproape aceeași perioadă, s-au desfășurat alegerile legislative anticipate determinate de scandalul Panama Papers.

 

Coaliția guvernamentală, formată acum nouă luni după îndelungi negocieri, beneficia de cea mai redusă majoritate în Althingi, parlamentul unicameral al insulei din Atlanticul de Nord, având doar un vot în plus. Aceasta era formată din Partidul Independenței (conservator), condus de premier, Viitorul luminos (centru) și Renașterea (centru-dreapta).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22