Pe aceeași temă
După ce pe 21 iulie premierul Taro Aso a dizolvat parlamentul, pe 30 august vor avea loc alegerile pentru „Shugiin“.
Suntem deja în luna august şi aşteptăm ceea ce se anunţă a fi probabil cel mai important eveniment politic postbelic din Japonia – alegerile de la „Shugiin“ (Camera Deputaţilor). Cu acest prilej, se aşteaptă ca furioşii alegători japonezi să-i alunge de la putere pe deputaţii guvernamentali din PDL (Partidul Democrat Liberal). Ar fi bine să se întâmple într-adevăr aşa. Dar, chiar dacă lucrurile s-ar petrece astfel, eu nu-mi fac nicio iluzie că această schimbare va transforma realitatea. Pentru că nu văd niciun om politic nou şi nicio idee nouă şi bună în programele electorale ale candidaţilor. Aşadar, alegătorii japonezi nu se aşteaptă la o perspectivă nouă de la eventualii noi aleşi, dar totuşi mulţi se gândesc că trebuie să-i schimbe de la putere pe deputaţii PDL aroganţi şi neruşinaţi.
Se va vota pe data de 30 august, când vor fi aleşi 480 de deputaţi pentru cea mai importantă Cameră din Japonia. Dintre aceştia, 300 vor fi aleşi din circumscripţiile electorale mici, iar 180 de pe lista partidelor din 11 blocuri electorale regionale. Conform ziarului Nikkei din 22 iulie, PDL se bucură de numai 30% suport electoral, pe când partidul de opoziţie, PDJ (Partidul Democrat Japonez), de 40%. O mare diferenţă între cele două partide o constituie atitudinea lor faţă de birocraţii guvernamentali, cărora opoziţia le este ostilă şi le reproşează că aceştia au menţinut sistemul politic japonez postbelic neschimbat. Domnul Yukio Hatoyama, preşedintele PDJ, insistă că e timpul să se pună capăt politicii susţinute de birocraţii din timpul Restauraţiei de Meiji din 1868.
De ce tocmai acum alegeri? Situaţia internă politică şi economică, precum şi cea internaţională sunt condiţii date, care nu se schimbă odată cu alegerile. Nici situaţia economică critică internă şi externă, şi nici situaţia politică internă şi externă nu l-au silit pe Taro Aso, prim-ministrul actual, să dizolve parlamentul, ci pur şi simplu a sosit momentul alegerilor. Chiar dacă n-ar fi dizolvat parlamentul, ar fi trebuit să recurgă la alegeri pentru că mandatul vine o dată la patru ani, în septembrie. Premierul se agită pentru că, probabil, guvernul va fi înlocuit de opoziţie pentru prima dată în istoria Japoniei postbelice. Opoziţia prezintă foarte multe măsuri populiste tocmai pentru ca schimbarea să se realizeze. Un lucru extraordinar de anormal şi fatalmente negativ pentru PDL l-a constituit faptul că, după retragerea prim-ministrului Junichiro Koizumi, în septembrie 2006, doi prim-miniştri s-au retras din cauza slăbiciunii lor psihice ruşinoase şi actualul prim-ministru, Taro Aso, deşi mai dârz, aş spune chiar puţin cam obraznic, nu se prea bucură de popularitate şi poate de aceea a mai tras de şansa de a fi prim-ministru. Campania electorală va începe oficial pe 18 august. Mulţi membri ai PDL nu vor ca noua campanie electorală să fie umbrită de popularitatea scăzută a lui Taro Aso, dar n-au încotro, pentru că el conduce campania.
Nici partidul de opoziţie, PDJ, nu-şi găseşte panaceul. Ei susţin că, dacă ajung la putere, nu mai vor să depindă de funcţionarii guvernamentali. Dar cum? Spun că vor trimite mai mulţi miniştri parlamentari în fiecare minister, însă vor fi oare aceştia capabili să verifice veridicitatea documentelor întocmite de funcţionarii din ministere? E adevărat că până acum birocraţii se obişnuiseră să explice scopul actelor emise de ei numai la PDL, pentru că nu se întrevedea posibilitatea ca opoziţia să treacă la guvernare, plus că nu trebuia aprobarea opoziţiei. E adevărat că până acum relaţiile dintre PDL şi birocraţi au fost prea relaxate şi opoziţia PDJ a fost foarte ostilă faţă de ministere, inclusiv faţă de Ministerul de Externe. PDJ doreşte abolirea totală a sistemului „amakudari“ („ama“ înseamnă „cer“, iar „kudari“, „coborâre“; aşadar, „paraşutare din cer“) a foştilor înalţi demnitari către diferite companii, după pensionarea lor din ministere.
Problema nu e simplă. Deja tinerii talentaţi nu mai doresc să devină funcţionari publici, pentru că nu mai pot avea ocazia să se mute la alte companii după o anumită vârstă (adică nu se mai pot bucura de „paraşutare“). Şi, în plus, vor fi capabili politicienii, de acum încolo, să întocmească legislaţiile administrative? PDJ nu dă deocamdată nicio asigurare în această privinţă, ci doar îşi manifestă ostilitatea faţă de funcţionărime.
Să luăm un exemplu în politica externă. Din totalul de 480 de membri ai Camerei, câţi sunt mai sensibili la chestiuni de politică externă? Eu, care am lucrat 43 de ani în Ministerul de Externe, nu am nicio încredere în politicienii din PDL şi PDJ în ceea ce priveşte sensibilitatea vizavi de diplomaţie. Ei manifestă deseori neîncredere faţă de Ministerul de Externe, în loc să înţeleagă situaţia diplomatică închistată a Japoniei. Ei nu înţeleg că politica externă depinde de noi, adică de ceea ce gândim şi de felul în care gândim, de forma şi stilul ţării noastre în anumite situaţii internaţionale date. Prin urmare, schimbând funcţionarii sau întărind rândul politicienilor în Ministerul Afacerilor Externe din Japonia, nu putem schimba situaţia internaţională. Noi trebuie să stăm siguri pe picioarele noastre. Problema serioasă e că noi nu avem „picioare“ solide în domeniul politicii externe – „picioarele“ fiind logistica şi forţa de gândire.
Japonia se află acum în pericolul unei schizofrenii acute, pendulând între gândirea majorităţii japonezilor, care nu mai vor război, chiar dacă ar fi vorba de unul de apărare, şi a celor care cunosc bine realitatea internaţională şi pericolul existenţei unei ţări fragile din punct de vedere militar, cum ar fi diplomaţii japonezi, printre care mă număr şi eu. Numai că politicienii noştri, fie că aparţin la PDL sau la PDJ, de frică să nu piardă voturi, chiar şi media, de frica de a nu părea beligerante, nu vor să discute problema aceasta sincer şi concret, mulţi rămânând în poziţia dintâi. Un exemplu păcătos îl constituie actuala bază americană Atsugi, din orăşelul aflat la 60 de kilometri la vest de Tokyo. A fost bază militară de-a noastră înainte de război, dar, după înfrângerea din 1945, de când a aterizat comandantul suprem american Douglas MacArthur pe aeroportul bazei respective, Atsugi e folosită ca bază militară americană, în urma Convenţiei bilaterale japono-americane. Din când în când, a 7-a Flotă Americană se întoarce în portul Yokosuka tot din prefectura Kanagawa, iar avioanele de luptă de pe această flotă fac exerciţii de aterizare pe baza Atsugi. Zgomotele avioanelor sunt înfiorătoare şi populaţia suferă. Eu cunosc bine situaţia, pentru că am locuit mulţi ani acolo. Autorităţile locale n-au putere directă să ceară ameliorarea situaţiei dificile, iar organele de resort, mai ales MAE, care e responsabil de a duce tratative cu SUA, sunt întotdeauna şovăitoare, nu acordă prioritate populaţiei care suferă.
Nici ceilalţi cetăţeni japonezi din alte regiuni, deloc familiarizaţi cu situaţia de aici, nu cunosc asemenea cazuri complicate, dar nici nu pare să-i intereseze. Până nu demult, mai exact până la dizolvarea parlamentului, situaţia devenind mai reală de la preluarea puterii guvernamentale şi de frica de a nu fi considerat antiamerican, PDJ şi-a modificat poziţia faţă de Convenţia bilaterală japono-americană privind bazele militare americane din interiorul Japoniei, interpretând-o mai tolerant faţă de SUA. Acesta este un aspect al preţului independenţei Japoniei. //
