Pe aceeași temă
Jean-Claude Junker a declarat că în unele state membre ale UE se încearcă să se devieze voința electoratului „către o anumită direcție” inclusiv prin intermediul difuzării de „fake news”.
„Văd deja tentative de influenţare, prin manipulări, a alegerilor pentru Parlamentul European. Vin din multe direcţii, nu numai din afara UE", a susţinut Juncker, într-un interviu difuzat vineri de grupul media german Funke, citat de EFE, scrie Agerpres.
Potrivit şefului Comisiei Europene, există „state în interiorul UE” care încearcă să devieze voinţa alegătorilor „către o anumită direcţie" şi prin intermediul difuzării de „fake news”. Însă Juncker a dat asigurări că executivul european este „echipat" pentru a răspunde acestor tentative şi a anunţat că-şi va înmulţi eforturile în următoarele săptămâni pentru a putea face faţă oricăror situaţii care ar putea apărea.
Politicianul luxemburghez a dat ca exemplu recentele acuzaţii ale premierului ungar Viktor Orban, care a încercat să-l facă răspunzător pentru Brexit şi de o divizare între Estul şi Vestul Europei. Juncker susţine că, dimpotrivă, a făcut „tot posibilul" pentru a găsi soluţii la situaţia creată în urma deciziei britanicilor de a părăsi blocul comunitar şi pentru a surmonta neînţelegerile între diferite state membre.
Juncker consideră potrivită participarea Regatului Unit la scrutinul european, care va avea loc în perioada 23-26 mai, dat fiind că ieşirea britanicilor din blocul comunitar nu s-a consumat şi, în condiţiile în care Marea Britanie continuă să fie stat membru al UE, cetăţenii săi au dreptul să voteze.
Orice fel de Brexit va avea „consecinţe negative" care vor fi mai rele decât rămânerea în Uniunea Europeană pentru Regatul Unit şi vor cădea în responsabilitatea exclusivă a Regatului Unit, a mai spus Juncker, care insistă că "mingea este în terenul Marii Britanii" şi a cerut Camerei Comunelor să sprijine acordul negociat de premierul britanic Theresa May cu blocul comunitar.
Juncker a repetat cuvintele preşedintelui Consiliului European, polonezul Donald Tusk, şi a invitat Regatul Unit "să nu irosească timpul". "Trebuie să fim pregătiţi pentru un Brexit negociat, dar şi pentru un Brexit dur. În orice situaţie, ieşirea (din UE) va avea consecinţe negative - mai mult pentru britanici decât pentru UE. Nu va exista o soluţie bazată pe piaţa unică. Aşa cum văd eu lucrurile, partea britanică este 100% răspunzătoare pentru acest lucru", a insistat Juncker.
Totodată, Juncker apără modelul conform căruia candidatul cap de listă al cărui partid va câştiga alegerile europene ar urma să devină succesorul său în fruntea Comisiei Europene, cu toate că această formulă nu este agreată de preşedintele francez Emmanuel Macron.
„Avem doi capi de listă: Frans Timmermans din partea socialiştilor şi Manfred Weber din partea conservatorilor. Macron aparţine liberalilor şi aceştia nu au reuşit să prezinte un cap de listă, ci au nominalizat nouă candidaţi. Şi vă pot asigura de un lucru: nu vor exista nouă preşedinţi liberali ai Comisiei", a argumentat Juncker.
Juncker, care nu va mai candida pentru un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene, a abordat şi subiectul unei Europe mai federale, afirmând că UE "nu ar trebui să devină un creuzet în care toate diferenţele să dispară". Întrebat despre ideea creării Statelor Unite ale Europei, Juncker a răspuns: "Ar trebui să renunţăm (să mai folosim acest termen). Nu cred că vom avea vreodată un stat centralizat după model american. Şi nici nu vreau să se întâmple aşa ceva".
Rugat să răspundă cum ar dori să fie menţionat în cărţile de istorie, Juncker a replicat că ar vrea să fie pomenit drept cineva care "a încercat tot ce a fost omeneşte posibil". "Da, este de ajuns. Nu toţi încearcă. Şi ar fi plăcut ca cineva să adauge: A făcut lucrurile să se mişte", a declarat Juncker
Comentarii 1
Ioan Vlad Nicolau - 04-23-2019
Jean Claude Junker ca de obicei bate cimpii! Mai mult sau mai putin, in functie de gradul de alcooholhemie cu care se prezinta in fata publicului ascultator. Dar nu numai ca bate cimpii, dar ca de obicei discursul lui este vag si nebulos. Asa de tircolit in jurul brinzei, incit ai senzatia ca nu este prezent in realitate. Si probabil ca asa si este! Si nu numai ocazional ci permanent. Astfel inca de la inceputul interwiew-ului declara ca: unele state membre ale UE incearca sa impinga voința electoratului catre o anumita directie inclusiv prin intermediul difuzarii de fake news. Adica dece unele state si o anumita directie? Pai domnu' Junker! Asta ar fi din partea statelor alora curat tradare! Si acuma tradare, tradare, fie! Da daca-i tradare am vrea s-o stim si noi! Adica pe tradatori! Cu atit mai mult cu cit domnul Sef al Comisiei Europene, o spune cu glas maret, sigur pe el si neadmitind discutii in privinta celor de el declarate: Vad deja tentative de influentare, prin manipulari, a alegerilor pentru Parlamentul European. Vin din multe directii, nu numai din afara UE, Adica vede tentative de manipulare din multe directii si nu numai de din afara, dar chiar si de dinauntrul asa zisei UE. Adica stie el precis pe unde face pipi rata dar deocamdata.... tace. Pai daca le vede, ii si stie pe cei care au intentia sa lanseze fake news. Pe cei care inca n-au manipulat, dar au intentia sa-l manipuleze pe bunul, blindul si naivul cititor. Pai bine domnule Junker! N-ar trebui sa-i nominalizati pe mizerabili ca sa-i stim si noi? Nu! Nu-i nominalizeaza. Ii lasa-n anonimitate, dar.... ne atrage atentia, ca sub conducerea domniei sale si atentia marita a Executivului European, care-i echipat pentru astfel de situatii denigratorii si manipulatorii, asa incit falsificatorii de adevaruri nu vor avea nici o sansa, fiindca are el ac de cojocul lor! Ne-am linistit si am respirat usurati! Uff! Am mai scapat de un pericol! Din pacate n-a mai apucat sa ne spuie cum si in ce fel este echipat Executivul, pentru a contracara astfel de situatii, dar il credem pe acest domn pe cuvint, ca macar aparent pare a fi om serios! In continuare pentru a lamuri situatia el se plinge de acuzatiile nedrepte ce i se aduc din partea anti unionistilor prin gura lui Orban, precum ca el ar fi de vina pentru brexit si divizarea Europei, cind el bietul a facut totul pentru a gasi solutii pentru rezolvarea situatiei create in urma hotaririi britanicilor de a divorta de Europa si de a stavili neintelegerile intre statele membre! Adica cum totul? Ce-i aia totul? Ce fel de totul maestre? Pai a mai fost unu', persoana importanta, care facea totul, ba mai cerea si supusilor lui sa faca totul, care n-au ezitat si au facut la rindul lor totul, pina s-a ales praful! In continuare, referindu-se la durerea Europei, brexit-ul, ca o noua Casandra ne arata noua avertizindu-ne, dar mai ales britanicilor de ce belele vor avea parte daca nu-si vin in fire si nu se-ntorc sub aripa protectoare a Europei. Dar la fel ca pe tot parcursul discursului sau, fara sa precizeze care ar fi catastrofele de care va avea parte Albionul daca nu-i vor asculta rabdatoarele-i povete. Si in continuarea interwiew-ului bravul nostru Junker se-nvirte-n jurul brinzei, se da pe dupa bat, se pronunta vag si fara substanta la intrebarile care i se pun pe tot parcursul interwiew-ului. Iar noi tot citind si tot tragind speranta ca infine vom afla ceva cu cap si coada din partea iubitorului de spirtoase, ajungem mai catre final, la concluzia ca mai degraba poti trage sperante ca vei mai auzi odata basina de la calu' mort, decit sa mai crezi ca vei auzi infine o idee, o vorba ca lumea, sau vreo indicatie de la ametitu', macar ceva de valoarea celor pe care le dadea Ceausescu si sotia! De altfel la sfirsit, incheiat in tromba, Junker, intrebat de catre reporter cam ce ar vrea el sa scrie istoricii despre puternica-i personalitate si importanta-i persoana, fiindca precis ca istoria-l va pomeni, raspunde tot atit de hotarit si precis ca si pina atunci, ca ar vrea ca acestia, istoricii, sa arate viitorimii ca el a fost cineva care a facut totul pentru binele Europei si ca el titanul a facut ca lucrurile-n Europa sa se miste. A omis, ca de obicei si ca in tot lungul discursului sau, sa ne spuna ce fel de lucruri, ca si cum si catre ce a miscat el lucrurile alea. Bata-l norocu' de modest! Da', ce-i a-lui, e pus in cui! Combate bine domnule! Halal de mama lui! Ioan Vlad Nicolau
Răspunde