Pe aceeași temă
„Nu vom trimite în Ucraina sisteme de rachete” care pot ajunge în Rusia, le-a spus Joe Biden luni reporterilor de la Casa Albă.
Comentariul său a venit ca urmare a relatărilor că administrația americană se pregătește să trimită Kievului sisteme avansate de rachete cu rază lungă de acțiune, în războiul de rezistență împotriva invaziei Rusiei.
Ucraina a cerut sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS), care pot lansa prooiectile la sute de kilometri distanță.
Potrivit CNN și The Washington Post, preluate de Reuters, administrația Biden ia în calcul să trimită în Ucraina un alt tip de sistem, High Mobility Artillery Rocket System (HIMARS), însă nu este clar la care dintre ele s-a referit Biden în răspunsul său.
Medvedev: Anunțul lui Biden este „rațional”
Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat luni că decizia SUA de a nu trimite în Ucraina sisteme de rachete care ar putea ajunge în Rusia este „rațională”, potrivit Reuters.
Înalți oficiali ucraineni, inclusiv președintele Zelenski și ministrul de externe Kuleba, au pledat în ultimele săptămâni pentru ca SUA și aliații lor să furnizeze sistemul blindat de rachete cu lansare multiplă M270, cunoscut și ca MLRS.
Până acum, Ucraina a primit din partea SUA și a altpr state NATO obuziere grele, cu care reușește să împiedice înaintarea rușilor.
Ucraina, dezamăgită de decizia SUA
Victoria Ucrainei împotriva Rusiei este „puțin probabilă” dacă Statele Unite nu livrează sisteme de artilerie cu rază lungă de acțiune, a declarat luni Oleksii Arestovici, consilier al președintelui ucrainean Volodimit Zelenski.
Sistemele cu rază lungă de acțiune sunt „esențiale pentru soarta Ucrainei și independența ei”, a declarat consilierul prezidențial Oleksii Arestovici pentru CNN.
Oficiali americani au declarat săptămâna trecută că au primit o cerere din partea Ucrainei de a-i livra sisteme de lansatoare multiple de rachete (MLRS), care pot lovi ținte la distanță de până la 300 de kilometri.
Chiar și un număr mic de astfel de sisteme - 20 - ar putea „înclina balanța” în conflictul cu Rusia, a spus Arestovici, adăugând că astfel ucrainenii s-ar putea apăra împotriva atacurilor de la mare distanță ale rușilor.
„Fără MLRS, am putea probabil să stabilizăm linia frontului. Dar vom privi cum pierdem Hersonul, Luganskul, Donețkul și părți din regiunea Zaporojie”, a mai afirmat Oleksii Arestovici.
Potrivit unui oficial din Departamentul american al Apărării, artileria ucraineană reuşeşte să îi „frustreze” pe ruşi, în sensul că reuşeşte să împiedice avansul acestora în Donbas. În luptele din regiune, ucrainenii folosesc cu succes inclusiv piesele de artilerie grea (tunuri M777 de tip „Howitzer”, calibrul 155 mm) furnizate de SUA sub formă de ajutor militar pentru Kiev.