Pe aceeași temă
„Analiștii au vorbit de mult despre sfârșitul unui sistem (global) condus de Statele Unite și apariția unui secol asiatic. Acest lucru se întâmplă în fața ochilor noștri”, a afirmat luni șeful diplomației europene, Josep Borrell, citat de LaLibre.be.
În opinia sa, lumea se schimbă cu viteză mare, iar criza coronavirusului acționează ca un catalizator în această privință. „Întărește o tendință deja marcată înainte”, a adăugat Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, la o întâlnire anuală a diplomației germane la Berlin.
„Trăim într-o lume fără un lider clar, în care Asia ocupă din ce în ce mai mult spațiu, din punct de vedere al economiei, securității și tehnologiei. Dacă secolul XXI ar fi să fie „secolul asiatic”, cum al XX-lea a fost „secolul american”, s-ar putea constata că pandemia va fi pivotul acestei schimbări, a adăugat spaniolul.
„Aceasta este într-adevăr prima criză majoră din decenii în care Statele Unite nu au preluat conducerea la nivel internațional. Poate că nu doresc acest lucru, dar vedem tensiuni în creștere peste tot, în special, între Statele Unite și China”.
Pentru Borrell, există riscul ca UE să fie prinsă la mijloc. „Presiunea de a alege părțile devine din ce în ce mai importantă. Ca și Uniune Europeană, trebuie să acordăm prioritate valorilor și intereselor noastre și să evităm să fim exploatați de unul sau de altul”, a adăugat acesta.