Jurnalistul care a scris despre transferul armelor nucleare: SUA au pierdut Turcia VIDEO

E.b. | 19.08.2016

Georgi Gotev, unul dintre autorii articolului despre presupusul transfer al armelor nucleare americane, publicat EurActiv.com, explică de ce ar fi fost aleasă România pentru transferul unor arme nucleare, într-un interviu acordat Digi24. El afirmă şi că Statele Unite "au pierdut Turcia şi Turcia este acum în câmpul rusesc".

Pe aceeași temă

 

 

Ceea ce am scris (în EurActiv.com) este informaţie primită de la două surse. Am scris, practic, tot ce consider veridic de la cele două surse care sunt independente una de alta şi sunt persoane de diferite naţionalităţi. Pentru mine, nu sunt specialist, e greu să-mi imaginez cum s-ar face un asemenea transfer. Mi se pare că cel mai simplu ar fi prin tren, deci prin teritoriul Bulgariei. Dar, mă rog, acestea sunt nişte deduceri din partea mea. Una dintre surse mi-a spus cât de complicat este acest transfer. Am un citat scurt de la persoana respectivă. Citatul scurt spune că transferul a mai mult de 20 bombe nucleare este un efort enorm, tehnic şi politic. Una dintre surse a menţionat Deveselu” a spus jurnalistul bulgar Georgi Gotev, conform Digi24.ro.

 

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a respins categoric informaţia vehiculată de jurnaliştii portalului EurActiv, iar Mihnea Motoc, ministrul Apărării,  a spus: "Categoric nu putem vorbi, reacționând la această informație, decât că este o speculație".

 

Sursele mele au vorbit clar de România, şi nu de Bulgaria. Şi trebuie să spun, eu sunt de origine bulgară, trebuie să spun foarte clar că Bulgaria are o politică faţă de Rusia foarte diferită de România. Deci, Bulgaria încearcă să aibă relaţii bune. Bulgaria nu a acceptat să facă parte din acea flotă, ideea preşedintelui român. Bulgaria are şi nişte tradiţii istorice care cer ca relaţiile cu Rusia să fie cât mai bune. 
Deci, există o diferenţă destul de mare în percepţie că România e un aliat foarte puternic al Statelor Unite şi Bulgaria, ca o ţară care fiind bineînţeles membră NATO, rămâne totuşi pe nişte poziţii care să nu fie, să nu ducă în conflict cu Rusia. Mesajul NATO era clar. Aceste arme nucleare americane trebuie să se găsească pe un teritoriu sigur. Am impresia că Polonia şi România sunt cei mai buni aliaţi ai Statelor Unite în Europa
, a adăugat Gotev.

 

 

Incirlik (baza milită aflată pe teritoriul Turciei) este un caz special pentru că generalii americani au spus că ei au 50 de bombe pe teritoriul acestei baze, dar în ceea ce priveşte prezenţa de arme nucleare în ţările din NATO din Europa există un fel de secret. Toată lumea ştie că bombe americane există în Belgia, în Olanda, în Italia şi în Germania. Dar, după părerea mea, acest lucru nu a fost niciodată oficial. Au fost nişte organizaţii nonguvernamentale care au vorbit şi au dezvăluit nişte informaţii, dar niciodată nu au fost informaţii oficiale. Eu mă aştept, dacă se face acest transfer sau dacă s-a făcut, acest lucru să rămână secret. Statele Unite au pierdut Turcia şi Turcia este acum în câmpul rusesc. Şi Statele Unite îşi dau seama foarte bine. Sunt nişte schimbări geopolitice de dimensiuni tectonice şi tema cu armele nucleare pare mică, în comparaţie cu asemenea schimbări geopolitice. Cred că Rusia este clar în poziţie de forţă. Şi eu mă aştept să fie schimbări mari pe teren. Privind situaţia în Siria, cred că va fi foarte uşor pentru Rusia, cu ajutorul Turciei şi Iranului să ducă la capăt obiectivele lor în ceea ce priveşte Statul Islamic. Eu îmi dau seama că într-o mare măsură Statele Unite, dar şi Uniunea Euorpeană au capitulat în ceea ce priveşte teritoriul care este în periferia Uniunii Sovietice, a conchis jurnalistul.   

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22