Pe aceeași temă
Ei au convenit asupra trei măsuri principale ce vor trebui realizate: distrugerea Statului Islamic, stabilizarea regiunii şi susţinerea unei tranziţii politice.
Serghei Lavrov a repetat că soarta lui Bashar al-Assad trebuie decisă de sirieni.
Calendarul:
- La 1 ianuarie ar trebui să înceapă negocieri formale între puterea şi opoziţia siriană.
- Nu mai târziu de 18 luni de la adoptarea unei noi Constituţii, ar trebui organizate alegeri libere şi corecte.
- În următoarele 6 luni sirienii trebuie să decidă în privinţa unui guvern de uniune.
Vă prezentăm declarațiile celor doi oficiali, așa cum au fost ele redate de către Stiri TVR
Declarațiile lui Kerry:
- Franţa este cel mai vechi aliat al SUA
- prietenia noastră este veche, a traversat două războaie mondiale, e un parteneriat remarcabil
- în asemenea momente devastatoare ne amintim că ceea ce leagă Franţa şi SUA sunt drepturile respectate de guvernele noastre de secole
- în aceste ore sumbre, noi oferim tot sprijinul de care suntem capabili pentru a distruge monştrii care au produs aceste atacuri
- astăzi angajamentul ţărilor noastre este pe cât de profund, pe atât de indestructibil
- ambasadorul SUA lucrează fără încetare pentru a ajuta poporul francez
- împreună cu autorităţile franceze o să încercăm să identificăm victimele americane
- ştim că sunt printre răniţi americani şi vom continua să le acordăm toată asistenţa consulară
- am discutat împreună cu ministrul de Externe şi cu ambasadorul SUA în Franţa şi am subliniat din nou determinarea noastră în aceste momente
- transmitem condoleanţe sincere tuturor celor atinşi de această tragedie, de aceste acte de ură
- suntem alături de Franţa şi de restul lumii şi suntem determinaţi să înlăturăm flagelul terorismului care a cuprins lumea
- vreau să mă asigur că este perfect clar că SUA sunt alături de Franţa şi de restul lumii în hotărârea de a elimina grupările teroriste de pe faţa pământului
- această determinare este tot mai puternică
- astăzi am discutat despre un angajament puternic pentru a elimina violenţa
- războiul din Siria a forţat unul din 5 sirieni să fugă de acasă
- a alungat jumătate din populaţia acelei ţări
- haosul provocat de război a creat un spaţiu în care ISIS şi alte organizaţii teroriste au prosperat
- nici Bashar al-Assad, nici teroriştii nu sunt răspunsul la această situaţie
- 3 scopuri: să învingem Statul Islamic, să stabilizăm regiunea, să susţinem o tranziţie politică menită să încheie acest război
- toate pot fi făcute simultan
- preşedintele Obama a anunţat noi paşi pentru a contracara militar SI
- o victorie împotriva SI nu poate veni fără a tempera conflictul din Siria; e nevoie de un proces politic
- Serghei Lavrov şi cu reprezentanţi ai Ligii Arabe, ai UE, Liban, Irak, Rusia, Arabia Saudită, Turcia, ONU ne-am întâlnit aici pentru că ştim cât de urgentă a această situaţie
- această criză nu e doar a Siriei
- impactul e asupra întregii lumi, de la migranţii disperaţi la teroriştii care merg în Siria pentru a se alătura SI
- încă avem opinii diferite; de exemplu ce se va întâmpla cu Bashar al-Assad?
- suntem de acord că e momentul ca vărsarea de sânge din Siria să înceteze, e timpul să lucrăm împreună şi să ajutăm poporul sirian să-şi reconstruiască ţara
- nu am venit aici ca să ne impunem voinţa colectivă asupra poporului sirian; poporul sirian trebuie să valideze efortul nostru; au nevoie de ajutor din partea comunităţii internaţionale, în special cum să ajungă la tranziţie politică; e o problemă spinoasă
- am făcut un progres important împreună - naţiunile noastre au ajuns la o înţelegere prin care credem că putem accelera finalul conflictului din Siria; sunt şi cei care se folosesc de acest lucru
- e nevoie de o încetare a focului
- am discutat cum să ajungem la un proces politic
- vom începe negocierile formale între puterea şi opoziţia siriană cu o ţintă pentru a sta la masa negocierilor - 1 ianuarie
- grupul a fost de acord să lucreze şi cu trimisul special şi cu reprezentanţii opoziţiei siriene, aleşi de sirieni
- alegerile libere şi corecte trebuie organizate nu mai târziu de 18 luni de la adoptarea noii Constituţii; totul sub supravegherea ONU
- acest proces trebuie dublat de o încetare a focului şi a vărsării de sânge cât mai repede posibil
- încetarea focului va apărea când puterea şi opoziţia vor face paşi concreţi spre o tranziţie politică
- pentru asta trebuie trimisă o misiune ONU care să supravegheze încetarea focului
- ne-am angajat să luăm măsurile pentru a ne asigura că toate părţile sunt angajate către o încetare a focului; fiecare ţară care susţine sau oferă asistenţă trebuie să fie angajată pentru încetarea focului.
Declarațiile lui Lavrov:
- ne-am recules astăzi pentru victimele din Paris, Beirut, pentru cele din avionul rusesc doborât în Egipt
- am avut întâlniri bilaterale şi e o înţelegere comună că e nevoie de o coaliţie internaţională care să lupte împotriva Statului Islamic
- nu poate fi vorba despre niciun fel de precondiţii
- în ce priveşte munca privind reconcilierea din Siria - am reafirmat principiile pe care le-am atins pe 3 octombrie, la Viena, privind viitorul Siriei
- am reafirmat că viitorul Siriei trebuie decis de poporul sirian
- aici intră în discuţie şi viitorul preşedintelui al-Assad şi al celorlalţi politicieni sirieni
- reprezentantul opoziţiei siriene are ca sarcină să îi găsească pe cei care vor reprezenta opoziţia la aceste discuţii
- acum un an şi jumătate s-au făcut eforturi de unificare a opoziţiei siriene; azi, alţi reprezentanţi s-au întâlnit cu aceştia
- salutăm eforturile făcute şi vom ajuta deopotrivă opoziţia şi guvernul sirian care se vor aşeza la masa negocierilor
- va fi un proces al sirienilor şi sirienii vor decide în ce ţară să trăiască