Kievul acuză Ungaria că este de partea lui Putin: Distruge unitatea UE

L. G. | 07.04.2022

Reacția MEA ucrainean vine după ce premierul Viktor Orban s-a declarat pregătit să cumpere gaze naturale rusești în ruble, contrar celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Pe aceeași temă

„Budapesta a trecut la etapa următoare. Îl ajută pe Putin să-şi continue agresiunea împotriva Ucrainei”, afirmă într-un comunicat de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.

Ungaria „distruge unitatea UE” prin această poziţie, denunţă el.

Kievul „analizează declaraţiile ungare prin care se declară pregătiţi să plătească gazele naturale ruseşti în ruble ca pe o poziţie inamicală, împotriva statului nostru”, subliniază Oleg Nikolenko.

El respinge drept „cinică” o propunere a Ungariei de a organiza negocieri de pace ruso-ucrainene la Budapesta.

„Dacă Ungaria vrea cu adevărat să pună capăt războiului, iată ce trebuie să facă: să nu mai distrugă unitatea UE, să susțină noile sancţiuni impuse Rusiei, să ajute militar Ucraina”, subliniază el.

„Ci nu să creeze surse suplimentare de finanţare a maşinii militare ruse”, denunţă Oleg Nikolenko.

El denunţă de asemenea ”reticenţa liderilor ungari de a recunoaşte responsabilitatea Rusiei în atrocităţile armatei ruse la Bucea, Irpin şi Gostomel”, unde sute de cadavre în haine civile au fost descoperite în ultimele zile.

Acest lucru ”ar putea consolida sentimentul impunităţii Rusiei şi să o încurajeze să comită noi atrocităţi”, trage el un semnal de alarmă.

Rusia respinge ”în mod categoric” aceste acuzaţii şi denunţă o ”înscenare” ucraineană.

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție prin care se cere un embargo imediat asupra importurilor de petrol, gaze, combustibilu nuclear şi cărbune din Federaţia Rusă. Rezoluția a fost adoptată cu o largă majoritate: 513 voturi „pentru”, 22 voturi „împotrivă”, 19 abţineri, a anunţat, joi, europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.

În afară de contractul cu Gazprom pentru importul de gaze naturale, Ungaria a anunțat că a recepționat miercuri, prima livrare de combustibil nuclear din Rusia pentru centrala sa nucleară de la Paks, construită cu ajutorul Moscovei. Combustibilul nuclear a ajuns în Ungaria pe calea aerului, din cauza faptului că invazia rușilor în Ucraina a făcut imposibilă transportarea acestuia cu trenul.

Anunțul a fost făcut, joi, de ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care a spus din nou că Ungaria respinge impunerea de sancțiuni pe gazul și petrolul rusesc, dar și că sancțiunile pe domenii precum cel al energiei nucleare reprezintă o „linie roșie” pentru Ungaria.

„Combustibilul a venit mereu din Rusia cu trenul, via Ucraina, însă din păcate, acest lucru nu mai este posibil, așa că a trebuit să găsim o cale alternativă de a-l transporta”, a spus Szijjarto într-un clip video publicat pe Facebook.

Șeful diplomației ungare a precizat și că livrarea a ajuns prin spațiul aerian al Belarusului, Poloniei și Slovaciei cu aprobarea celor trei țări, în condițiile în care energia nucleară nu se află pe lista de sancțiuni a UE.

Ungaria vrea să-și extindă centrala nucleară de la Paks cu încă două reactoare rusești VVER, fiecare cu o capacitate de 1,2 gigawați. Proiectul a fost acordat companiei nucleare ruse, Rosatom, în 2014, fără licitație, și reprezintă unul dintre semnele relațiilor apropiate între Orban și dictatorul rus.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22