Pe aceeași temă
La o privire superficială s-ar putea spune, acum cînd tocmai s-a anunțat la Minsk un acord cu privire la criza din estul Ucrainei, că Europa răsuflă ușurată după cum ne anunța, de pe o burtieră, un canal de știri românesc. Există însă destule motive ca acest tip de concluzii optimiste să fie în fond nerealiste. În primul rînd pentru că un acord similar intrat în vigoare la sfîrșitul lunii septembrie a fost încălcat aproape imediat iar de atunci "rebelii" pro-ruși au extins teritoriul pe care îl controlează în dauna armatei ucrainiene. Dar semnarea acestui acord îl avantajează în principal pe Vladimir Putin care, la o privire atentă, nu a cedat nimic semnficativ. Cum Moscova continuă să susțină, în ciuda tuturor evidențelor, că nu se amestecă deloc într-un conflict pe care îl descrie ca pe un "război civil" (rușii, cecenii care luptă de partea "rebelilor" au decis, în mod privat, să-și petreacă concediul luptînd cu "fasciștii" de la Kiev) faptul că peste un timp înțelegerile parafate acum vor fi încălcate nu i se poate reproșa.
Pe termen imediat două sunt beneficiile majore pe care le obține Kremlinul după semnarea noului acord de la Minsk. Primul este acela că avocații Rusiei din interiorul UE, cu precădere Grecia care își declară pe față simpatia față de Moscova, au motive să ceară renunțarea la sancțiuni. O decizie privind reînoirea acestora urmează a fi luată în curînd, iar aceasta trebuie să fie unanimă. În al doilea rînd, descurajează livrarea de echipament militar defensiv american Ucrainei. Obama, oricum destul de reticent în această privință, are acum ocazia să temporizeze o decizie în acest sens cerută insistent de un front bipartizan destul de influent, inclusiv figuri cheie de la Casa Albă. Dacă se va merge totuși în continuare pe această linie rușii și prietenii lor europeni au o bună ocazie să fractureze unitatea frontului occidental spunînd că Washintonul este cel care provoacă Rusia. Și Angela Merkel, care s-a pronunțat permanent împotriva livrării de armament Kievului, ar fi pusă astfel într-o situație delicată cu repercursiuni asupra relațiilor bilaterale, inclusiv pe alte direcții, cum ar fi semnarea acordului transatlantic de comert (TTIP).
Prin urmare Vladimir Putin are șansa să puncteze decisiv în două chestiuni majore: 1. blocarea livrărilor de armament modern defensiv Kievului ceea ce lasă trupele ucrainiene de pe front într-o postură extrem de vulnerabilă; 2. eliminare sau măcar reducerea substanțială a sancțiunilor europene. Cu beneficiul suplimentar al alimentării unor tensiuni între Washington și aliații din Europa. Ar fi al doilea succes major înregistrat de liderul rus în ultima vreme pentru că recent strîngerea semnificativă a relațiilor cu Egiptul, exploatînd frustrările guvernului de la Cairo față de criticile americane legate de reprimarea Frăției Musulmane, afectează relațiile Americii cu unul din aliații săi cei mai importanți din regiune.
Între timp, rușii joacă și alte cărți strategice în Mediterană. Se negociază semnarea unui acord cu Cipru, stat membru în UE, prin care militarii ruși ar căpăta acces la baze navale și aeroporturi din insulă, chipurile pentru "misiuni umanitare", după cum relatează Newsweek. În acest fel avioanele rusești vor decola și ateriza la o distanță de cîțiva zeci de kilometri de o importantă bază aeriană britanică, vitală pentru peisajul de securitate din Orientul Mijlociu. Or, eticheta de "misiuni umanitare" nu păcălește pe nimeni în condițiile în care e greu de dat vreun exemplu din trecut în care rușii să fi avut acest gen de preocupări.
Realitatea este că Rusia exploatează abil fricțiunile, idiosincraziile, lașitățile, indecizia din tabăra occidentală. E greu de crezut că principalii lideri europeni nu realizează care sunt interesele reale ale Rusiei în Ucraina: crearea unei zone de conflict în este prin care să blocheze reformele la Kiev și să înghețe sine diae demersul țării de apropiere de Europa. Putin speră că o situație economică profund deteriorată va eroda sprijinul financiar occidental și în final va întoarce populația împotriva autorităților de la Kiev, moment în care Moscova ar reocupa terenul pierdut în ianuarie 2014. În condițiile în care europenii se confruntă cu probleme majore în zona euro, nu doar în Grecia ci și în Spania sau Italia, și cu ascesiunea unor partide de extrema stîngă (mai ales) dar și de extremă dreapta o formulă aparentă de rezolvare pe moment a crizei (în care nu crede multă lume) este de preferat unui sprijin consistent, pe termen lung, pentru Ucraina. Cine să mai privească lucrurile în perspectiva mai largă a intereselor esențiale de securitate de pe continent? Mai au europenii oameni de stat autentici? Ne uităm acum cum Nicolas Sarkozy, din calcule politice meschine pe termen scurt, apără anexarea Crimeei contrazicînd ce spunea chiar el însuși în 2008 în cazul agresiunii rusești din Georgia. Nu este o premieră pentru Putin. El i-a păcălit pe americani cu același gen de retorică publică "pozitivă" și acțiuni în sens contrar pe teren și în cazul Siriei. El dă impresia că domină suveran terenul de joc în spațiul european spre frustrarea, aproape disperarea, țărilor din prima linie, de la baltici la Polonia. Categorie în care ar trebui probabil să includem și România.
