Pe aceeași temă
Anotimpurile de campanie si cele patru intense tururi de scrutin in nici doua luni s-au incheiat, in Franta, la 17 iunie. Dupa victoriile confortabile ale presedintelui Sarkozy, mizele si surprizele electorale au scazut inevitabil, asemeni participarii la vot. Tensiunile si interesul politic pentru Franta urmatorilor ani se stabilizeaza insa la cote foarte ridicate.
In contextul acestei indelungate solicitari electorale, afirmam intr-un comentariu anterior ( 22, nr. 899) ca problemele identitatii si integrarii ramân, in Franta, redutabile. La fata locului, confirmarea imediata a venit, din nefericire, dintr-un Est pe care il cunoastem bine. Nu as discuta de ce in arondismentele 5 si 6 ale Parisului numarul cersetorilor provenind din România, prea lesne de recunoscut de altfel, pare de la un timp din nou in crestere. Inca mai migrator si mai identitar, un alt episod atragea atentia: un triciclu flanând neregulat si nonsalant pe bulevarde. Respectivul cetatean cu handicap arbora un drapel românesc foarte vizibil, devenit insa aproape monocolor. In prima clipa mi-a spus ca venise de doua zile - e timpul necesar ca pitorescul sa ne strabata integrarea -, insa parea dispus sa recunoasca lesne: fie si rulant, se stabilise deja. Tricolorul, da, l-ar fi vândut, insa pentru 50 de euro. Mult peste, totusi, pretul de pornire, chiar daca la pachet cu promisiunea, nu-i asa, ca se intoarce de indata. Toata vina ar purta-o Ambasada noastra de la Paris, care nu-l ajuta in acest sens (?!). Nu aflase ca pentru cei ca el exista un nou minister de resort si ca, perceput de trecatorii cu drept de vot, incarna un inevitabil agent electoral UMP. Si totusi, alegerea d-lui Sarkozy a pricinuit o curioasa distantare de problematica identitara sau migratorie, tema evocata foarte putin in campaniile pentru legislative. Reprosurile anterioare si-au pierdut, dupa 6 mai, aproape intreaga vigoare, ca sa asistam la decorticarea altor câtorva teme, propuse insa tot de dreapta si gândite de stânga tot cu inspiratia venita din opozitie.
Fuleul impresionant al presedintelui francez avea sa hraneasca mobilizarea UMP pentru legislative. Sloganul ales - "pentru o majoritate prezidentiala" - a simplificat cât de mult se putea simplifica, adica inclusiv programul stângii, activate alarmist impotriva valului UMP care, nestavilit, ar fi urmat sa transforme Legislativul intr-o registratura. La 10 iunie, procentajul UMP era foarte confortabil, incât al doilea tur risca sa confirme intre 400 si 450 de fotolii la dreapta, un scor unicat. Liderii UMP, majoritatea asumând portofolii ministeriale, au repurtat deja din primul tur un succes considerabil, fiind alesi in circumscriptiile lor cu procente apropiate de 60%.
Proiect de TVA social si procente asociate
Numai o treime din electorat alesese, la scrutinul prezidential, reprezentanti ai unor partide de stânga, aflate toate, inca din momentul anuntarii victoriei lui Sarkozy, in diferite lupte de clasament. Prezenta la votul pentru legislative a descumpanit: doar 60%, ca in primul tur, cu 25% mai putin decât la prezidentiale. In numai o saptamâna, practic toti liderii au pledat pentru limitarea absenteismului. Fie si interpretat foarte polemic, nivelul sau a fost foarte ridicat, ceea ce arata ca revirimentul participativ nu a fost atât de solid pe cât se scontase, desi el ar putea fi asociat si cu mult mai firavele aparitii interne ale presedintelui ales. Procentele initiale colectate de reprezentantii partidelor principale au agravat polarizarea din primul tur. Pentru dezorientarea stângii si lipsa ei de argumente combative, d-l Jean-Fran çois Coppé, principalul candidat la directia grupului parlamentar UMP, gasise o expresie justa: "un festival de amalgamuri". Dincolo de PS, o sarabanda inca mai accentuata a marcat vechiul UDF si FN. Intre timp, d-l Bayrou a construit din resturile care i-au ramas la dispozitie un MoDem (Mouvement Démocrate) al carui prim obiectiv a fost, observa Le Figaro, sa supravietuiasca nasterii dureroase si dificile. A obtinut capul de afis in abia cinci circumscriptii (dar confortabil in Pyrenées-Atlantiques) si nu inca dreptul de a constitui un grup parlamentar, pe care il asteapta - mai bine pozitionati, pe locul patru - comunistii, cu deja 18 locuri. Marine Le Pen e singurul nume al Frontului National intrat in balotaj in turul al doilea, de altfel intr-unul defavorabil, care nu a mai putut fi recuperat. Genitorul sau public si privat, intervievat in momentul când afla ca detine zero fotolii din unul posibil si dupa ce sperase alte câteva zeci, a facut un sincer apel la sustinatori: sa faca donatii pentru sustinerea partidului. La aproape 70 de ani, Le Pen adauga: "când arde casa, nu intrebi pe cei care sting focul câti ani au", dar trece in sfârsit la pensie, fie si pompieristic.
Intre cele doua campanii, mai multe masuri fiscale agreabile au fost preconizate pentru cei deloc strâmtorati. In acelasi timp, asa cum anuntasera, liderii UMP au incercat sa testeze sprijinul pentru introducerea unui TVA social. Dupa ce d-na Royal a declarat ca acest TVA nu ar avea nimic social si nu ar reprezenta decât o recuperare la stânga a unor cheltuieli facute la dreapta pentru o clientela influenta, absolut toti liderii opozitiei, si inca interminabil, au insistat asupra lui, pâna când si-au construit, in saptamâna la dispozitie, un adevarat program de contraatac cu un singur element. Poate ca ministrul Economiei, d-l Borloo, va explica pâna la urma daca momentul plasarii acestui proiect nu a fost o gafa cu consecinte pe termen lung. Rezultatele insa o spun suficient: peste 340 de locuri pentru majoritatea de dreapta, care intr-un sfert de secol isi succede pentru prima data, si doar circa 230 de locuri pentru stânga reunita, cu cel putin 50 de locuri câstigate de stânga intr-o singura saptamâna.
Nu se poate deocamdata afirma cu precizie in ce masura surprizele pe care le-a adus, la 17 iunie, proportia stângii i se si pot atribui. Mai intâi, degringolada care a urmat prezidentialelor, când mesajul socialistilor parea indefinit bruiat si lipsit de consistenta, a pierdut urma celor 47% obtinute de d-na Royal. Mai apoi, alternanta dorita s-ar fi cuvenit sustinuta cu mai multe alternative concrete. Canit si catranit, d-l Dominique Strauss-Kahn se lansa intr-un fel de lupta fratricida cu camarazii tot mai intens polarizati de cuplul Royal-Hollande. Surdina autocriticilor ulterioare, botezata tot disciplina de partid, s-a transformat la 17 iunie in convalescenta increzatoare. In campanie, d-l Laurent Fabius a afisat strategic strigate apoplectice, chemând ardent si desuet la mobilizare. D-l Bertrand Delanoë - primarul unui Paris confortabil plasat mai degraba la stânga, inclusiv dupa al doilea tur - a fost reactivat printre primadonele socialistilor, iar efectul a fost pozitiv. Nu e pâna la urma intâmplator, desi nu e nici prea normal, ca evaluarea rezultatelor intre implicati sa fie bruiata de anuntul separarii publice a cuplului privat Fran çois Hollande-Ségolène Royal, tipic secret de Polichinelle, decuplat partial chiar si de la lupta pentru succesiune in PS, care poate fi, de altfel, amânata indefinit, daca noi elemente nu vor alimenta mai vechi vigori si veleitati. Un proaspat sondaj ii contesta acut d-lui Hollande rolul - si viitorul - de lider PS. Cât va fi costat insa hilara ebrietate a d-lui Sarkozy, dupa intâlnirea cu Putin, la recentul G8? Conferinta de presa cu bucluc a batut toate recordurile de audienta virtuala.
Cortina electorala si coeficientul Juppé
Surpriza principala a venit de la Bordeaux. La câteva minute dupa anuntarea rezultatelor, d-l Alain Juppé, intr-un discurs sobru si scurt, a recunoscut victoria contracandidatei sale socialiste, si-a felicitat colegii UMP si si-a anuntat demisia din guvernul Fillon, in care, ca ministru de stat, detinea tocmai a doua pozitie. Toata consideratia pe care democratiile turate o au pentru contactul decizional cu electoratul e, ca intr-o figura primordiala, concentrata in acest simplu gest rapid. Cinci minute mai târziu, toti coechipierii si adversarii vorbeau despre el, numai cu stima sau si cu afectiune, ca despre un om politic postum. Suntem, intr-adevar, invitati sa si comparam: efectul e suprarealist. Ce era insa constrângator in a recunoste - cu dublu recul si instantaneu -, pierderea a numai 0,9%, intr-o circumscriptie in care candidatul e si primar, intr-un ambient in care partidul care il sustine pastreaza o majoritate absoluta? Nimic altceva decât o cutuma. O traditie republicana care nu figureaza in acelasi timp la categoria vorbe in vânt si nu accepta sa fie relevanta exclusiv in porecle. Responsabil cu lansarea unui minister prioritar pentru tandemul Sarkozy-Fillon (ecologia si dezvoltarea durabila), d-l Juppé a suferit o infrângere care e mult mai drastica decât pare, oricum mai acentuata decât au recunoscut colegii sai in primul moment. Caci - in confortabila autosuccesiune UMP - el reprezenta si ultimul element Chirac din actualul Executiv. Mai mult, chiar: cum investitura ministeriala decurgea, la doi pasi distanta, din succesul unui presedinte, iata ca inclusiv victoria d-lui Sarkozy e afectata, pe axa Cabinetului, de un electorat specializat in a distinge uninominal. Intregul precede partea, sigur. Dar un ministru, afirma foarte cartezian electoratul, inainte de a fi fractie dintr-un guvern (unde e numit), e o unitate regionala a Legislativului (in care e ales - sau nu).
Dezavantajul principal ramâne lipsa proportionalitatii (asa cum functioneaza ea, de pilda, in Germania), insa meritele uninominalului francez sunt prestigioase si foarte eficace (de la, iata, Juppé la Le Pen). In aceste conditii, cu un spectru de stânga partial reechilibrat in ultimul moment, ansamblul politic francez va trece la fapte intr-o continuitate fortificata, care lasa si mai mult in urma momentul Jospin. Dupa o intreaga perioada in care polarizarea dreapta-stânga a promis rigiditati pâna la contondent, un deficit reciproc observabil, nutrit si din refluxul absenteismului, coboara o cortina mult mai flexibila. Exercitiul puterilor instalate ramâne foarte promitator.
