Luptele grele la Bahmut. Ucraina recunoaște pierderea Soledar. Pușilin recrutează deținuți ucraineni

L. G. | 25.01.2023

Armata ucraineană recunoaște pierderea orașului Soledar, la 14 zile după ce Rusia a anunțat că l-a cucerit. Grupul Wagner recrutează deținuți ucraineni din închisorile rusești.

Pe aceeași temă

Armata ucraineană a anunțat miercuri că s-a retras din oraşul Soledar, estul Ucrainei, „după luni de lupte grele”. Moscova anunțase încă din 13 ianuarie că a fost capturat de forțele sale. În acest timp, cancelarul german Olaf Scholz a confirmat că Germania va trimite tancuri Leopard 2 în Ucraina.
Ucrainenii au refuzat până acum să recunoască pierderea acestei localităţi.

Importanţa strategică a Soledar este contestată, think tank-ul american - Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciind că nu este vorba de „o dezvoltare semnificativă pe plan operaţional”.

Armata rusă prezintă în schimb cucerirea Soledar ca pe o etapă-cheie în vederea încercuirii oraşului vecin, Bahmut, pe care încearcă să-l cucerească din vară şi unde ambele tabere înregistrează pierderi grele.

Retragerea din Soledar „a fost controlată, nu a avut loc niciun fel de încercuire sau capturare masivă de soldaţi de ai noştri”, a asigurat Cerevatîi, care a dezminţit că soldaţii ucraineni ar fi „dat bir cu fugiţii”.

Înainte de a se retrage, trupele ucrainene „au provocat pierderi incredibile” ruşilor, a asigurat acesta, subliniind că strategia ucraineană în această regiune constă în „epuizarea inamicului”.

Luptele pentru Bahmut se intensifică

Șeful grupului de mercenari Wagner a declarat miercuri că trupele sale duc lupte în cartierele mărginașe ale orașului, înaintarea fiind însă înceată.

Și guvernatorul instalat de Rusia în regiunea ucraineană Doneţk, Denis Puşilin, a declarat miercuri că unităţi ale grupării militare Wagner au făcut progrese la Bahmut, oraş unde se dau în prezent lupte în cartiere care erau înainte controlate de trupele ucrainene, potrivit Reuters şi AFP.

„Ostilităţi destul de dure continuă la Bahmut... Luptele se duc deja undeva la periferie şi în zone din cartiere care erau deţinute de inamic până recent", a declarat Puşilin, citat de agenţii de presă oficiale ruse.

Potrivit lui, trupele ruse şi în special mercenarii grupului paramilitar Wagner "avansează".

Bahmut, cu 70.000 de locuitori înainte de conflict, este încă din vară ţinta unor asalturi repetate din partea trupelor ruse, fără ca acestea să fi reuşit până în prezent să spargă apărarea ucraineană.

Oraşul, în mare măsură distrus şi a cărui importanţă strategică este contestată de experţi, a devenit în ultimele luni scena unor pierderi mari de ambele părţi.

Potrivit lui Puşilin, progresul revendicat de Rusia mai devreme în ianuarie la Soledr, situat mai la nord, a "jucat un rol-cheie" în progresul actual de la Bahmut.

Cucerirea Soledar "a permis blocarea căilor de aprovizionare ale inamicului şi, în parte, preluarea sub control operaţional a zonelor" de unde ucrainenii loveau poziţiile ruseşti, a spus responsabilul separatist.

Şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi seara prin intermediul serviciului său de presă că "scopul este de a prelua sub control Bahmut şi de a distruge armata ucraineană în împrejurimile oraşului şi de a împiedica orice acţiune ofensivă în toate direcţiile".

"Toate unităţile pregătite de luptă ale forţelor armate ucrainene sunt trimise la Bahmut, iar grupul Wagner le distruge, deschizând oportunităţi operaţionale pe alte direcţii" ale frontului, a afirmat el.

Statul-Major ucrainean a confirmat în raportul său zilnic de miercuri asalturile ruseşti la Bahmut şi în împrejurimile sale.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), un think-tank cu sediul în SUA, "forţele ruse au realizat câştiguri teritoriale nesemnificative la Bahmut". ISW informează despre o ofensivă rusă în curs de desfăşurare în Vugledar, mai la sud.

Pușilin recrutează deținuți ucraineni din închisorile rusești

Grupul de mercenari Wagner, având legături cu Kremlinul, recrutează puşcăriaşi ucraineni care au fost transferaţi în închisori din Rusia pentru a fi trimişi pe frontul din Ucraina, a relatat miercuri publicaţia The Kyiv Independent, citată de EFE.

Ca sursă a acestei informaţii, această media locală citează Statul Major al armatei ucrainene.

Grupul de mercenari Wagner este desfăşurat în ultimul timp în Donbas (estul Ucrainei), unde - potrivit Moscovei - ajută armata rusă să înregistreze progrese semnificative.

"Rusia recrutează puşcăriaşi ucraineni care au fost duşi cu forţa în închisorile din Rusia. Compania militară privată Wagner recrutează în mod intens astfel de persoane în special în Krasnodar", susţine Statul Major al armatei ucrainene.

Conform unor surse, mercenarii Wagner încearcă să-i recruteze pe deţinuţii care execută pedepse pentru delicte grave.

Postul de televiziune american CNN a relatat marţi despre tacticile folosite pe front de acest grup de mercenari, care numără mii de condamnaţi ruşi în rândurile lor.

Este vorba de acei condamnaţi care formează adeseori primul val într-un atac şi care suferă cele mai multe pierderi, până la 80%, potrivit serviciilor de informaţii ucrainene.

Organizaţia pentru drepturile deţinuţilor ruşi „Rusi sidiaşciaia” (Rusia întemniţată, RS) a declarat, la rândul său, că aproximativ 40.000 de puşcăriaşi recrutaţi de grupul de mercenari Wagner au fost ucişi, au dezertat, au fost răniţi sau capturaţi ca prizonieri în Ucraina.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22