Pe aceeași temă
Rezultatul a fost: 397 de voturi pentru, 223 de voturi împotrivă, cu o majoritate de 174 posibilă în special cu susținerea din partea a 67 de deputați laburiști care s-au alăturat conservatorilor premierului David Cameron,scrie Agerpres.
"Parlamentul a luat o decizie bună pentru a păstra securitatea țării — acțiunea militară în Siria face parte dintr-o strategie mai largă", a scris David Cameron pe contul său de Twitter.
Armata britanica ar fi bombardat pozițiile jihadiștilor in 17 iulie 2015, dar fara vot in cele doua camere, potrivit telegraph.co.uk .
Tot miercuri, la Londra mii de oameni au protestat impotriva implicarii directe a Marii Britanii in razboiul cu ISIS.
Barack Obama a salutat imediat votul. "De la declanșarea campaniei împotriva SI, Marea Britanie a fost unul dintre partenerii noștri cei mai prețioși", a dat el asigurări într-un comunicat, subliniind că Statele Unite așteaptă cu nerăbdare ca forțele aeriene britanice să se alăture operațiunilor din Siria.
Votul a avut loc după aproape zece ore de dezbateri pasionate, într-o Cameră plină până la refuz. David Cameron a deschis dezbaterile la ora 11.30 GMT pledând pentru ca țara să își asume responsabilitățile și să îi sprijine pe aliați, în special Franța, sub șocul atentatelor de la Paris care au făcut 130 de morți la 13 noiembrie.
Parlamentul britanic respinsese anterior, în 2013, loviturile aeriene contra regimului Bashar Al Assad în Siria, după operațiunile din Afganistan și Irak, din 2003, lansate sub fostul premier laburist Tony Blair.
***
Un studiu al Institutului Brooking din SUA arata ca Marea Britanie se numara printre statele cel mai afectate de terorism, luand in considerare numărul de utilizatori ai rețelei sociale Twitter care diseminează in mediul on-line propaganda Statului Islamic.
Analiza Institutului se bazeaza pe verificarea a milioane de conturi ale utilizatorilor, aproximand numărul celor care postrează mesaje pro-islamiste între 46.000 și 90.000. Pentru obținerea răspândirii demografice au fost luate în calcul 20.000 de conturi, transmite Adevarul financiar.
Arabia Saudită se situează pe primul loc, cu 866 de utilizatori pro-islamiști.
O rețea puternică a grupărilor islamiste este localizată în SUA, care se clasează pe locul patru în top.
Marea Britanie este și ea prezentă în top 10 state unde rețelele sociale sunt folosite pentru câștigarea de noi adepți radicali. Aici numărul imigranților musulmani este foarte mare, formând comunități compacte care se radicalizează din ce în ce mai mult.
Pe locurile doi și trei se situează Irak și Siria, care dețin cele mai multe teritorii revendicate de către cei care vor să reînființeze Califatele arabe, conduse exclusiv după învățăturile Coranului.
Egipt, Kuweit, Liban, Palestina, Tunisia și Turcia sunt centre puternice de formare a islamiștilor, în multe cazuri radicalizarea fiind finanțată chiar de către statele occidentale.
Restrângerea propagandei islamice desfășurate pe rețelele de socializare a condus la suspendarea administrativă a mii de conturi. Unii experți consideră insa că aceste intervenții nu fac decât ca lumea islamică să se radicalizeze și să genereze și mai mulți atentatori sinucigași.