Pe aceeași temă
Sub conducerea lui Barack Obama, Statele Unite au fost neglijente față de încărcătura strategică pe care regiunea Mării Negre o reprezintă în arhitectura de securitate a Europei Centrale și de Est. Recent, Washingtonul și NATO și-au îndreptat atenția către această zonă. De ce? Pentru că Marea Neagră nu reprezintă numai apele în care Alianța (și Uniunea Europeană) și Federația Rusă împart o graniță maritimă – dat fiind că zonele economice ale României și Rusie au devenit adiacente, de facto, după anexarea peninsulei Crimeea –, ci are un potenția major de nod energetic. Iar Moscova are tot interesul să se asigure că va continua să exporte petrol și gaze în Europa.
Noul lac rusesc
Când fostul președinte Traian Băsescu spunea că Marea Neagră riscă să devină un lac rusesc – o metaforă care voia să evidențieze extinderea influenței Kremlinului pe mare parte a țărmului care înconjoară marea –, a fost privit cu scepticism. Unii spuneau că e o exagerare cu substrat electoral. Posibil și asta, dar cert e că, în ultimii ani, Federația face tot posibilul pentru a confirma expresia fostului șef de stat român.
Prima etapă a acaparării controlului regiunii a fost îndeplinită în vara lui 2008. Ca urmare a invaziei Georgiei și a separării regiunilor Abhazia și Osetia de Sud ca zone de sine stătătoare, sub influența Moscovei, Rusia și-a mărit capacitățile militare pe litoralul estic al mării. La acel moment, relația cu Turcia era una foarte bună, Bulgaria rămânea un stat ambivalent față de Federație, România trata legăturile bilaterale cu răceală, iar Ucraina încă mai gravita în sfera de influență rusă. Însă, odată cu răsturnarea de regim de acum doi ani, Kievul nu a mai prezentat credibilitate la Kremlin. Iar Vladimir Putin s-a văzut nevoie să acționeze. Și a făcut-o. În Martie 2014, forțe speciale ruse erau desfășurate în Crimeea și anexau peninsula în cel mai sovietic mod cu putință. “Ce era vechi e iar nou în regiunea Mării Negre. Acest spațiu maritim era un adevărat lac sovietic în timpul Războiului Rece, când Moscova controla sateliții comuniști din Europa”, arată o analiză a Center for European Policy Analysis (CEPA).
Nod energetic maritim
Regiunea Mării Negre reunește o importantă intersecție est-vest și sud-nord. Accesul către și de la mare e vital pentru toate statele litorale. Cine controlează sau predomină în Marea Neagră își poate proiecta puterea către inima Europei, în special în Balcani și Europa Centrală. Regiunea oferă, de asemenea, o deschidere bună către Mediterana de Est, Caucazul de Sud și nordul Orientului Mijlociu. Eșecul NATO de a dezvolta o arhitectură de securitate centrată pe această zonă a permis rușilor să-și etaleze noua atitudine: un mix de agresiuni soft și hard pe fondul unei consolidări a capacităților militare navale. Iar asta permite Moscovei să-și atingă scopul geopolitic regional, în timp ce subminează credibilitatea Alianței și a Uniunii Europene. Practic, Vestului îi este interzis să-și proiecteze puterea în bazin prin întărirea capacităților navale. Dar toată povestea trece de greutatea strict militară și de securitate.
Prin anexarea Crimeei, Kremlinul și-a asigurat o zonă maritimă cu puternice zăcăminte de gaze și petrol. Iar poziția îi permite Moscovei să pună presiune pe România, stat care dezvoltă proiecte energetice în apele sale teritoriale. Controlul rusesc asupra porturilor și a rutelor de tranzit are capacitatea de a sufoca legăturile pe care UE încearcă să le creeze pentru diversificare energetică. Cu alte cuvinte, prin presiunea pusă la Marea Neagră, Rusia se asigură că UE nu va scădea comenzile către Gazprom în favoarea altor surse, precum Turkmenistanul sau Azerbaijanul.
Miza credibilității
În altă ordine de idei, însăși fundamentul defensiv al Alianței Nord-Atlantice (toți pentru unul) e pus în joc în Marea Neagră. Sunt deja ani de când Federația provoacă Occidentul și testează reacția NATO prin incursiuni ilegale, pe mare sau în aer, în diferite puncte de pe glob. În perioada Martie 2014-Martie 2015, în bazinul Mării Negre au avut loc două incidente aeriene serioase cu avioane de luptă aliate și ruse. Ignorată până acum de Washington, Alianța nu-și poate permite ca vreunul dintre membrii săi cu deschidere la mare – România, Turcia, Bulgaria – să se simtă amenințat serios de ruși. Însăși credibilitatea organizației e pusă în joc.
Ca urmare a doctrinei maritime revizuite în Iulie 2015, Kremlinul se concentrează acum pe crearea unei zone antiacces pentru NATO în Marea Neagră, în timp ce continuă să prezinte o amenințare în creștere pe flancul sud-estic al Alianței.
În cazul României și al Bulgariei, Moscova nu vrea să primească simpatii în mod special. “Obiectivul Rusiei este de a neutraliza flancul estic al NATO și de a se asigura că guvernele (român și bulgar – n.r.) nu se opun ofensivei internaționale a Federației, iar capacitățile militare ale Alianței nu pot descuraja desfășurările maritime rusești”, punctează analiza citată. Moscova nu duce lipsă de opțiuni în zonă. Scenarii de destabilizare pot fi create prin conectarea Crimeei cu enclava Transnistria – prin urmare stabilirea unei granițe terestre directe cu NATO, apropierea strategică de strâmtoarea Bosfor și preluarea controlului la gurile Dunării, în imediata apropiere a României.
Indiferent de strategia pe care o pune în aplicare și de uneltele pe care le scoate în față, Federația Rusă are un singur scop exprimat prin însuși comportamentul pe care îl arată: controlul incontestabil al bazinului Mării Negre, nu doar din perspectivă militară, ci și ca asigurare pentru menținerea exporturilor de petrol și gaze ridicate către Europa. Fapt crucial pentru un stat al cărui buget e finanțat în proporție de 50% din vânzările de energie.
