Marele proiect al lui Putin de a distruge Parteneriatul Estic

Rusia are o experiență îndelungată în utilizarea barierelor pseudotehnice în calea comerțului pe post de instrumente de presiune politică.

Într-un mod cu totul surprinzător, la în­tâlnirea de la Moscova cu preşedintele Pu­tin, din 3 septembrie, preşedintele Ar­meniei, Serj Sargsian, a acceptat să se ală­ture Uniunii Vamale dominată de Rusia, alături de Kazahstan şi Belarus. Astfel, în­tr-o întâlnire scurtă, el a renunţat la pro­iectul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care includea şi un Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA), a cărui negociere a avansat în ul­timii trei ani până la punctul în care pa­rafarea sa a fost ferm programată pentru summit-ul Parteneriatului Estic de la Vil­nius, din noiembrie. Preşedintele ar­mean a ales să-şi priveze ţara de încheierea unor acorduri de liber schimb cu alte sta­te, pe care fiecare economie este liberă să le facă, dacă nu e parte a unei uniuni va­male, caz în care ar avea anumite obli­gaţii privind tarifele externe comune.

Această privare este deosebit de gravă pentru Armenia, deoarece tariful extern al Rusiei este, în general, extrem de pro­tecţionist. Sargsian a înlăturat în acelaşi timp singura strategie plauzibilă a Ar­me­niei de a deveni o economie mică și des­chisă, de înaltă calificare, urmând, de exem­plu, modelul Israelului, cu care are mai multe trăsături comune. În sens mai larg, este de remarcat faptul că cele mai multe dintre economiile de top 10 din lu­me în funcţie de PIB-ul pe cap de lo­cui­tor, de la Luxemburg la Sin­ga­po­re, sunt mici, dar sunt țări complet des­chise.

Președintele Sargsian a oferit do­uă explicații pentru com­por­ta­mentul său enigmatic: Armenia depinde de Rusia pentru a-i ga­ranta securitatea, iar marea di­as­poră armeană din Rusia face să fie na­tu­ral ca cele două țări să aibă o relație eco­nomică strânsă. Prima explicaţie ar putea fi contestată prin faptul că niciun alt acord de securitate colectivă, de exem­plu NATO, nu ar solicita statelor membre să se alăture unei uniuni vamale, con­du­se de o națiune anume.

În ce priveşte diaspora armeană din Ru­sia, remitenţele sunt într-adevăr im­por­tante pentru economia armeană şi vor ră­mâne aşa până când economia sa va de­veni su­ficient de dinamică pentru a-şi atra­ge emi­graţii înapoi acasă. În pe­ri­oa­da ten­sionării relațiilor ruso-georgiene înainte de războiul din 2008, au fost lu­ate mă­suri discriminatorii de către po­li­ția rusă împotriva georgienilor din Rusia.

Armenia este profund preocupată de ce­tăţenii săi să nu fie maltrataţi în acelaşi fel în Rusia. Dar, din nou, legătura cu Uni­u­nea Vamală condusă de Rusia este com­plet gratuită și logic inutilă. De exem­plu, atât Norvegia, cât și Elveția sunt com­plet integrate pe piața forței de mun­că din UE și se bucură de libera circulație a per­soa­nelor în tot Spațiul Economic Eur­opean. Dar UE nu vede nicio nevoie de a pune presiune asupra acestor țări pen­tru ca ele să se alăture uniunii sale va­male, Nor­vegia și Elveția fiind libere să-şi ur­meze propriile politici comerciale cu țări terțe.

Controlul rusesc asupra importurilor de ga­ze din Armenia poate fi în continuare un fac­tor care să explice decizia pre­şe­din­te­lui Sargsian. Cu siguranţă el a observat mo­dul în care Rusia utilizează furnizarea de energie ca instrument de politică ex­ternă coercitiv atât în Ucraina, cât şi în Mol­dova.

Există şi alte evoluții recente ca­re pot pune în lumină com­por­ta­mentul Rusiei față de Ar­me­nia. La 13 august președintele Pu­tin a efectuat prima sa vizită la Baku după mai mulți ani, care s-a în­cheiat cu contracte pentru furnizarea de echipamente militare ruse în Azer­baid­jan, în valoare de 4 miliarde de dolari. Azer­baidjanul însuşi crește cheltuielile militare pe baza veniturilor din petrol și gaze și se poate observa frecvent în dis­cursul politic al țării o puternică hotărâre în a obține soluționarea pe care şi-o do­reşte pentru Nagorno-Karabah, de pre­fe­rință prin negociere, dar dacă este ne­ce­sar, şi prin forță. Între timp, Rusia are o bază militară în Armenia. Astfel, Rusia înarmează în mod evident inamicul Ar­meniei, făcând în același timp presiuni asu­pra celei din urmă pentru a se alătura uniunii vamale. Termenii exacți ai con­ver­sației Sargsian-Putin pe această ches­tiune nu sunt cunoscuţi public, dar nu-s greu de imaginat.

Totodată, există în Armenia sentimentul că UE, deşi aprofundează cooperarea ci­vi­lă cu Armenia prin intermediul Par­te­ne­riatului Estic, a făcut prea puțin pentru a ușura situația vulnerabilă din punct de vedere geopolitic și geoeconomic a ţării. De exemplu, a cerut Armeniei să-şi în­chi­dă stația de energie nucleară, fără a oferi soluții alternative de energie. Și nu a exercitat nicio influență vizibilă asupra Azer­baidjanului în vederea soluționării con­flictului din Nagorno-Karabah sau asu­pra Turciei cu privire la problema des­chi­derii frontierei armeano-turce pentru a normaliza legăturile de transport.

Dar această poveste armeană este doar o parte dintr-o campanie rusă mai largă de a descuraja, totodată, Ucraina și Re­pu­bli­ca Moldova de a semna DCFTA. Rusia are o experiență îndelungată în utilizarea ba­rierelor pseudotehnice în calea co­mer­țu­lui pe post de instrumente de presiune politică. La 11 septembrie, Rusia a schim­bat tactica, trecând de la amenințare la acțiune prin interzicerea importului de vi­nuri moldoveneşti. Oficialii ruși au trans­format peste noapte o băutură alcoolică plăcută într-un „pericol de sănătate“ pen­tru întreaga populație rusă. Georgia a suferit în ultimii ani acțiuni similare îm­potriva vinului și apelor sale minerale, în diferite momente. În prezent Ucraina, ca­re de obicei este luată în vizor prin în­târzieri vamale lungi, a fost lovită cu cea mai recentă bijuterie a diplomației co­mer­ciale ruseşti: ciocolata ucraineană a fost declarată din senin un „pericol pen­tru sănătate“ în întreaga uniune vamală ruso-kazaho-belarusă! Astfel de acțiuni sunt contestate de Organizaţia Mondială a Comerţului, cu excepția cazului în care justificarea lor este transparentă și do­ve­dită științific, lucru care semnalează exis­tenţa altei probleme: Rusia ar putea cre­de că, în calitate de nou membru al OMC, poate anula regulile ori de câte ori are un interes politic în a face acest lucru.

Președintele Putin face tot ce îi stă în putere pentru a-şi extinde uniunea va­ma­lă prin măsuri coercitive, negând in­te­re­sele economice ale statelor vizate de a avea relații economice deschise cu restul lu­mii și, în special, cu UE. Kazahstan, de­şi membru fondator al Uniunii Vamale, este ofensat de nivelul ridicat al tarifelor ruseşti pe care a fost nevoit să le adopte. Pe scurt, un triplu dezastru este în curs de apariţie pe continentul european: dis­trugerea politicii de vecinătate benigne a UE, otrăvirea relațiilor Rusia-UE și cons­truirea unei politici de vecinătate de­zas­truoase a Rusiei. De ce dezastruoase? Pen­tru UE și pentru relaţia UE-Rusia este destul de evident de ce. Dar cum ar pu­tea pune în pericol Armenia, Republica Mol­dova sau Ucraina? Pentru că strategia Rusiei este construită pe două fundaţii şu­brede: în primul rând, ar îngrădi li­bertatea noului membru al Uniunii Va­ma­le de a dezvolta o economie com­pe­titivă, deschisă în lumea globalizării se­colului XXI și, în al doilea rând, pentru că ar fi construit o geopolitică hege­mo­nică de coerciţie brută. Prin combinație, acestea sunt o rețetă bună de resen­ti­mente și, în cele din urmă, pentru eșec.

Georgia părea să fi fost suficient imu­nizată împotriva presiunilor ruse de a se alătura Uniunii Vamale conduse de Ru­sia. Cu toate acestea, recent, prim-mi­nistrul Bidzina Ivanişvili a creat confuzie spunând că va analiza dacă Uniunea Va­mală este în interesul Georgiei. Acest lu­cru ar însemna răsturnarea obiectivului principal al ţării de a deveni complet deschisă din punct de vedere economic în întreaga lume. Remarcele sale au fost urmate repede de declarații oficiale, po­trivit cărora priorităţile europene şi ves­tice ale Georgiei nu sunt puse în discuţie. Se pare că primul ministru a formulat ob­servații diplomatice față de Rusia, care au fost scoase din context și nu ar trebui să fie suprainterpretate. Ce este de făcut? La 11 septembrie, comisarul Stefan Füle și-a exprimat îngrijorarea înaintea Par­la­mentului European admiţând „presiu­nea enormă care trebuie suportată“ de către unii dintre partenerii estici ai UE. Comisarul a declarat: „Vreau să fiu clar: dezvoltarea proiectului Uniunii Econo­mice Eurasiatice trebuie să respecte de­ci­ziile suverane ale partenerilor noștri. Orice amenințări venite din partea Ru­si­ei legate de posibilitatea semnării unor acorduri cu Uniunea Europeană sunt inacceptabile“. Acestea includ utilizarea abuzivă a prețurilor la energie, obs­taco­lele artificiale ale schimburilor co­mer­cia­le, cooperarea militară și garanțiile de se­curitate și instrumentalizarea con­flictelor prelungite, ca fiind inacceptabile.

UE trebuie să ducă până la capăt de­cla­raţia făcută prin intensificarea sprijinului pentru Armenia, R. Moldova, Ucraina și Georgia, folosind o puternică campanie de informare. UE trebuie să explice de ce stra­tegia Rusiei este atât de periculoasă, abordând aceste argumente pentru toate forțele democratice, atât pentru partidele politice, cât și pentru societatea civilă din cadrul statelor partenere și, în spe­cial, în cadrul societăţii armene. UE a în­ceput deja pregătirile pentru a ajuta R. Moldova să depășească embargoul impus de Rusia vinurilor sale. Prin observaţiile adresate Parlamentului European, co­mi­sarul Füle a raportat că el și comisarul pentru agricultură „intenționează să ana­lizeze posibilitatea de creștere a co­tei de vin pentru exporturile mol­do­ve­nești către UE“.

Aceste dezastre multiple ar pu­tea fi evitate cu avantaje pen­tru toate părțile implicate. Ru­sia ar putea să extindă raza de acțiune a noii Uniuni Vamale prin încheierea unor acorduri de liber schimb de înaltă calitate cu statele care do­resc să aibă, totodată, DCFTA cu UE. În plus, Rusia și UE ar putea avea discuții deschise despre un acord de liber schimb între Uniunea Vamală și UE. Acești pași ar fi demni de expresii precum „casa noas­tră europeană comună“, unde obiectivul ar trebui să fie crearea unui spațiu eco­no­mic comun de la „Lisabona la Vla­di­vos­tok“ (ideea lui Putin). Rusia ar trebui să fie dispusă să facă o înțelegere cu UE, cel mai bine începând de mâine, de a dez­vol­ta politici de sprijin reciproc, non­coer­ci­tive față de vecinii lor comuni, decât să in­siste pe jocul de sumă zero al secolului XIX de competiţie geopolitică, forțând o ale­gere a vecinilor noștri, care şi-ar dori re­lații bune atât cu UE, cât și cu Rusia.

Adaptare de SIMONA SOLOMON după www.ceps.eu.

* Michael Emerson este cercetător la Centrul European pentru Studii Politice (CEPS).

** Hrant Kostantyan este cercetător asociat al CEPS şi al Fondului Special de Cercetare şi cercetător al Centrului pentru Studii Europene în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice al Universităţii din Ghent.