Pe aceeași temă
Inainte de expirarea celui de al doilea mandat, presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, l-a recomandat ca succesor pe vicepremierul Dmitri Medvedev, un subaltern loial care devenise seful firmei Gazprom si care, in guvernul precedent, era responsabil cu alocarea veniturilor de la exporturile de petrol si gaze naturale. Alegerile prezidentiale din 2 martie 2008 au fost organizate de silovikii de la Kremlin, in asa fel incat victoria electorala a lui Medvedev sa fie nu numai asigurata, dar si covarsitoare.
Un contracandidat redutabil, fostul prim-ministru Mihail Kasianov, a fost inclus, initial, pe listele electorale. El a indraznit sa critice prestatia administratiei conduse de Putin. Prompt, el a fost exclus de pe buletinele de vot sub pretext ca unele dintre cele 2 milioane de semnaturi, necesare pentru validarea candidatilor, erau false. Alti doi pretendenti, dizidentul Vladimir Bukovski si fostul campion mondial de sah Gary Kasparov, au fost si ei descalificati de autoritati. Ca sa dea impresia ca alegerile sunt totusi competitive, trei candidati fara sanse de succes au fost inclusi pe listele electorale: comunistul Ghenadi Ziuganov, nationalistul "original" Vladimir Jirinovski si Andrei Bogdanov, un politician obscur loial lui Putin.
Medvedev a anuntat ca nu va participa la dezbateri televizate in decursul campaniei electorale. In consecinta, el nu a fost obligat sa-si expuna activitatea si realizarile anterioare, sa-si demonstreze calitatile de lider sau sa raspunda la interpelari neconvenabile. Posturile nationale de televiziune, sursa cea mai importanta de informatii pentru majoritatea populatiei, au promovat intens candidatura lui Medvedev. Ceilalti "candidati" au fost ignorati sau marginalizati.
Silovikii de la Kremlin au impus reguli prohibitive pentru admiterea observatorilor straini la alegerile prezidentiale din martie. Numarul observatorilor acceptabili a fost redus la un nivel derizoriu. Participarea lor a fost atat de ingradita, incat ar fi fost imposibil ca ei sa evalueze corectitudinea alegerilor. In aceste conditii, Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa a renuntat sa trimita observatori electorali in Rusia.
Intransigenta inutila
Organizarea neadecvata a alegerilor prezidentiale de catre fostii ofiteri KGB de la Kremlin a fost inutila, absurda si daunatoare pentru reputatia internationala a Federatiei Ruse. Chiar daca scrutinul ar fi fost echitabil si liber, daca ceilalti candidati nu ar fi fost eliminati si daca dezbaterile publice ar fi fost permise, Medvedev ar fi invins detasat. Majoritatea electoratului rus ar fi votat in favoarea succesorului propus de Vladimir Putin, indiferent cine ar fi fost persoana respectiva. Avand instincte totalitare si predilectii mostenite din perioada sovietica, silovikii din anturajul lui Putin au regizat mascarada alegerilor prezidentiale in asa fel incat sa nu permita nicio "surpriza" si sa garanteze rezultatele preconizate de "seful" Putin.
Popularitatea lui Putin in Rusia este in jur de 75%. O mare parte din populatie ii este recunoscatoare presedintelui Putin deoarece crede ca el a restabilit ordinea in tara, a revigorat economia si a ridicat nivelul de trai al cetatenilor. Proslavit constant si fara jena de autoritati si de mass-media controlate de Kremlin, Putin a devenit "marele conducator", "salvatorul natiunii" si "simbolul patriotismului rus".
Acceptarea autocratiei in Rusia
Majoritatea cetatenilor rusi crede ca autoritarismul este sistemul politic cel mai potrivit pentru Rusia. Ei sunt convinsi ca au avut suficienta experienta cu democratia de tip occidental in anii 1990. Pentru ei, sistemul democrat a produs anarhie, jaf si criminalitate. Profund dezamagiti, ei nu au nicio inclinatie sa experimenteze din nou democratia liberala. In realitate, rusii nu au fost expusi unui sistem democratic functional. Ei nu au avut o sansa reala sa beneficieze de avantajele economiei liberale sau sa se bucure de privilegiile libertatii individuale.
In anii 1990, fostii ofiteri KGB au facilitat criminalizarea si dezintegrarea societatii ca sa sperie populatia, sa justifice preluarea puterii in numele restabilirii "ordinii" si sa suprime capabilitatea cetatenilor de a limita dominatia securistilor. In ultimii 8 ani, propaganda oficiala a contribuit substantial la denaturarea calitatilor regimului democratic, la denigrarea drepturilor individuale si la consolidarea perceptiei defavorabile a populatiei fata de democratia liberala.
Silovikii de la Kremlin au avertizat insistent populatia ca ideea de democratizare nu este decat o tactica perfida a occidentalilor, care urmaresc slabirea Rusiei si ca promotorii autohtoni ai democratiei nu sunt decat uneltele conspiratiei antiruse a strainilor. Aliindu-se cu Biserica Ortodoxa si cu elementele "dure" din armata, fostii securisti sovietici s-au imbrobodit in mantaua nationalismului, au declansat o propaganda virulenta impotriva NATO si SUA si, redevenind amenintatori fata de vecini, si-au reafirmat intentiile de reformare a fostului imperiu. Constienti de lipsa lor de legitimitate, silovikii vor sa-si asigure mentinerea puterii si a privilegiilor personale prin propaganda nationalist-sovina, prin incorsetarea progresiva a societatii si prin controlul strict al selectionarii liderilor.
Toleranta occidentala
Alegerile trucate din Rusia din 2007 si 2008 nu au fost criticate suficient de oficialii occidentali sau de mass-media din tarile democrate. Din punctul de vedere al atasamentului fata de democratie si drepturile umane, politica externa a Washingtonului a fost inconsistenta. Sprijinul ostentativ al tiranilor proamericani din Egipt, Pakistan si Arabia Saudita a permis adversarilor sa acuze SUA de ipocrizie. In acelasi timp, Putin a fost curtat intens de liderii democratiilor occidentale. Presedintele american l-a invitat frecvent, l-a primit cordial si l-a numit "prieten demn de incredere".
Atitudinea toleranta a guvernantilor americani fata de liderii autocrati de la Moscova se bazeaza pe anumite premise dubioase. Administratia actuala de la Washington afirma ca cel mai mare pericol pentru democratiile liberale este fundamentalismul islamic revolutionar. Guvernul Bush-Cheney sustine ca, indiferent cat de aroganti si sfidatori ar fi liderii de la Kremlin, Rusia trebuie sa fie cooptata ca aliat in confruntarea cu radicalii musulmani.
Alti politicieni si analisti americani considera ca pericolul primordial pentru democratiile liberale nu este fundamentalismul islamic, ci autoritarismul ascendent din Rusia si China. Dupa parerea lor, Moscova nu a fost un aliat loial in confruntarea cu teroristii mahomedani. In Cecenia, unde Putin a pretins ca lupta alaturi de americani impotriva extremistilor, militarii rusi au bombardat populatia fara discriminare si i-au ucis pe liderii ceceni moderati care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie aliati naturali impotriva extremistilor. In trecut, o parte din ofiterii KGB care acum conduc Federatia Rusa au sustinut, au finantat si au inarmat organizatii teroriste din multe alte tari.
Presedintele Medvedev
Dmitri Medvedev, un avocat in varsta de 42 de ani, a fost subalternul lui Putin, din 1992, la primaria orasului St. Petersburg si, dupa 2000, la Kremlin. Cei doi au personalitati, maniere si comportamente diferite. Pe cand Putin este aspru, grobian si impulsiv, Medvedev este ponderat, amabil si cumpatat. El vine dintr-o familie de intelectuali. Mama lui a fost profesoara de limba si literatura rusa, iar tatal lui a fost fizician.
In campania pentru alegerile prezidentiale din 2008, Medvedev s-a prezentat electoratului ca un discipol fidel al lui Putin, pregatit sa continue politica predecesorului sau. Considerat un apropiat al grupului de politicieni "reformatori-liberali", Medvedev a evitat cu mare grija calificativul de liberal in perioada preelectorala. In perceptia publicului rus, acest termen este asociat cu politicieni detestati, precum Igor Gaidar, considerat responsabil pentru jaful din perioada de privatizare postsovietica, pentru degradarea acuta a nivelului de trai din anii 1990 si pentru marea criza economica din 1998. Cu succes limitat, Medvedev a incercat sa se infatiseze electoratului ca un lider autoritar, decisiv si energic.
Prim-vicepremierul si ministru al Apararii, Serghei Ivanov, pretendentul preferat al fractiunilor dure de la Kremlin pentru functia de presedinte, un personaj rigid si ambitios, ar fi fost greu de manipulat. Multi cred ca Medvedev a fost selectionat de Putin ca succesor deoarece este mult mai "pliabil" si probabil ca nu ar putea supravietui in viesparul de la Kremlin fara "protectia" fostului mentor Putin.
Scenarii postelectorale
Pana la instalarea noului presedinte la 8 mai 2008, Putin va continua sa controleze direct evenimentele politice din Rusia. Putin a promis ca va accepta functia de prim-ministru in noua administratie. In urma transferului oficial, functionalitatea cuplului Putin-Medvedev va fi mult mai complicata. Conform Constitutiei, presedintele Medvedev va avea prerogativul de a-l demite pe primul ministru. Premierul Putin, servind la discretia presedintelui, va trebui sa-i prezinte rapoarte de activitate. Este greu de conceput ca Putin va tolera o asemenea relatie de vasalitate fata de Medvedev.
Publicul este convins ca, mai curand sau mai tarziu, Putin intentioneaza sa revina oficial la functia de presedinte. Constitutia nu permite mai mult de doua mandate consecutive pentru un presedinte, dar nu prevede nicio restrictie pentru numarul mandatelor prezidentiale neconsecutive. In cazul in care Medvedev ar demisiona, primul ministru Putin ar redeveni automat presedinte. Un alt scenariu posibil ar fi modificarea Constitutiei in asa fel incat puterea politica sa fie transferata primului ministru, iar functia de presedinte sa devina mai mult sau mai putin ceremoniala. Partidul condus de Putin are majoritatea necesara de doua treimi in Duma ca sa poata schimba Constitutia.
Se zvoneste ca primul ministru actual, Viktor Zubkov, un oficial sters si neinspirat, va deveni seful companiei Gazprom ca sa elibereze functia de premier pentru Putin. Imediat kremlinologii au interpretat acest transfer ca o alta dovada ca Putin prefera sa aiba lideri slabi si loiali pe care sa-i poata controla ca sa-si asigure continuitatea dominatiei personale in Rusia.
Este probabil ca, indiferent de relatiile dintre noul presedinte si premier, Medvedev va ramane devotat lui Putin si ii va permite acestuia sa revina la conducerea suprema. Cu toate acestea, evolutia lui Medvedev dupa alegerea oficiala in functia de presedinte al Federatiei Ruse este imprevizibila. Multi au crezut in mod eronat ca Putin, cand a fost ales in 2000, va fi marioneta oligarhilor din anturajul lui Boris Eltin. Asa ceva nu s-a intamplat. Poate ca si Medvedev, cand va simti autoritatea functiei de presedinte, va incerca sa-si consolideze puterea personala si va incerca sa dirijeze tara spre modernitate, transparenta si democratie.
