`Maskirovka`: noua față a războiului de la porțile Europei

Deși acordul de la Geneva promite, pe hârtie, să dezamorseze criza ucraineană (prin dezarmarea grupărilor armate ilegale și restituirea clădirilor ocupate), ar fi o gravă eroare să ignorăm șablonul operațional folosit de Moscova pentru descompunerea Ucrainei. Ar putea fi în curând reluat în Moldova sau statele baltice.

Metodologia pe care Rusia o aplică astăzi în destabilizarea Ucrainei, cel puțin în stadiul ac­tual, nu se încadrează în ceea ce am con­si­dera o agresiune clasică prin mobilizarea de for­mațiuni compacte de teh­nică militară și trupe care iau cu asalt teritoriul unui stat. Si­­gur, aceste elemente exis­tă, dar în coregrafia de back­ground, masate la gra­niță, mai degrabă ca mesaj politic pentru Occident. Pe scurt, „nu este invazia Ira­kului, cam­pania «Șoc și groază», sau debarcarea din Normandia“, spune Anne Applebaum în Wa­shington Post. Dimpotrivă, în avangarda acestui efort se află o întreagă infrastructură mai degrabă invizibilă, reunind combatanți clan­destini, sub acoperire, fără însemne, mi­liții etnice și, desigur, nelipsitele forțe spe­cia­le. Toate acestea trimit la ceea ce rușii nu­mesc „maskirovka“. Cu alte cuvinte, com­po­nenta asimetrică, neliniară primează. În aceas­tă optică, Vestul și Kievul trebuie să se adap­teze constrângerilor și regulilor unui „război“ altfel. Este una dintre lecțiile învățate de Sta­tele Unite în Vietnam, când pentru multă vre­me au tratat problema ca pe una tradițională: „una dintre cele mai importante lecții ope­ra­ționale pe care le-am învățat a fost aceea că în conflictele atipice – și Vietnamul a fost cu siguranță atipic pentru ex­periența noastră – sunt ne­cesare soluții necon­vențio­na­le. Am luptat în Vietnam ca și cum am fi luptat cu rușii pe câmpiile Europei Centrale, pen­tru un motiv foarte sim­plu: asta eram antrenați, echipați și configurați să facem“, își amintește Robert Komer, arhitectul campaniei de neutralizare a infrastructurii underground a Vietcongului din zonele rurale. Ceea ce ve­dem astăzi în Ucraina, o rețea subterană de „activiști“ care presează pentru impunerea unui sistem de guvernare alternativ celui ofi­cial în regiunile proruse captive, a fost pentru mult timp și fața războiului din Vietnam. Tan­curile și formațiunile convenționale au apărut abia în ultima fază. Să nu uităm astfel că Viet­namul de Sud era un apendice teritorial al Nor­dului, la fel ca și Estul Ucrainei față de Ru­sia.

Privite în această perspectivă, câteva aspecte esențiale prind contur. Rusia și actuala putere de la Kiev sunt angajate într-o bătălie pentru le­gitimitate în regiunile din Est, altfel nucleul industrial al Ucrainei. Iar Moscova folosește toate pârghiile pentru a-și consolida baza de susținere la firul ierbii, forțând federalizarea și de fapt reamenajarea administrativă a țării. Mai mult, înțelege în mod natural că cel mai im­portant „câmp de bătălie“ nu este unul fi­zic, delimitat geografic, ci teritoriul simbolic - „inimile și mințile“ localnicilor. De câteva luni bune, Moscova domină fără rival campania pen­tru „inimi și minți“, demonstrând că cele mai eficiente arme din acest război nu trag. Pro­paganda lucrează la intensitate maximă, zi și noapte, în regim nonstop, speculând cli­vajul Est-Vest, diabolizând centrul și ali­men­tând separatismul regional. Și totuși, cărțile sunt departe de a fi făcute. Mai mult, niciuna dintre părți nu are luxul de a ignora realitatea din spatele celebrului dialog dintre Napoleon și fratele său Jérôme, incapabil să facă față unei revolte: „Pentru Dumnezeu, folosește-ți ba­ionetele!“ i-ar fi transmis Napoleon. Răs­punsul nu a întârziat prea mult: „Cu baio­ne­tele poți face orice, mai puțin să te așezi pe ele“. Cu alte cuvinte, forța nu poate fi instant convertită în capital de legitimitate.

Între timp, în buna tradiție a oricărei in­sur­gențe, milițiile proruse fac tot ce le stă în pu­tință să decupleze Estul Ucrainei de Centru. Sunt sistematic vizate centrele gravitaționale care exprimă instituțional aceste legături: pri­mării, clădiri administrative, aeroporturi. În Est, Ucraina începe tot mai mult să semene cu un „stat eșuat“, în descompunere, in­ca­pabil să-și guverneze teritoriul. Birocrațiile ad­ministrative și în general textura instituțională formală sunt paralizate și nu mai răspund la comenzi. Iar acest lucru se întâmplă cu o lu­nă înainte de alegeri, când prețul gazului vital Estului industrial explodează, iar statul se află aproape în incapacitate de plată. În cele din urmă, se implementează sub ochii noștri un prin­cipiu de manual, în cuvintele lui Bernard Fall: „When a country is being subverted it is not being outfought; it is being out-ad­mi­nis­tered“ (în traducere aproximativă: „o țară nu e subminată prin luptă, ci prin colapsul ad­mi­nistrației“).

În cele din urmă, în Ucraina, Moscova a spe­culat realitățile unui stat putred, cu instituții găunoase, ineficiente, măcinate de corupție, cu loialități incerte. Structural, mediul pre­zin­tă condiții de laborator ideale pentru a pre­para o insurgență. Iar acest lucru ar trebui să pună inclusiv România pe gânduri: „România se află într-o poziție geografică de neinvidiat, dar situația devine și mai tragică atunci când realizăm că România are instituții slabe“, avertiza Robert Kaplan la sfârșitul anului tre­cut, în interviul acordat revistei 22. //