Merkel, critici dure la adresa celor care au refuzat cotele: Este un pericol pentru Europa

I. P. | 08.10.2015

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a criticat dur, miercuri, atitudinea României, Cehiei, Slovaciei și Ungariei, care au votat la Consiliul JAI din 22 septembrie împotriva cotelor fixate de UE pentru distribuirea refugiaţilor, explicând că respingerea extracomunitarilor este "un pericol pentru Europa".

Pe aceeași temă

"Est-europenii - şi eu mă consider est-europeană - au aflat din experienţă că izolarea nu ajută", a declarat Merkel la o reuniune a Partidului Popular European (PPE), notează Mediafax.

 

"Mă întristează puţin faptul că exact cei care se consideră norocoşi că au putut vedea sfârşitul Războiului Rece acum se gândesc că pot sta total în afara unor evoluţii ale globalizării", a adăugat Merkel, potrivit site-ului Politico.eu, referindu-se la ţările central şi est-europene, inclusiv România, care au votat împotriva cotelor obligatorii stabilite de Uniunea Europeană pentru distribuirea refugiaţilor.

 

"Mi se pare că este o atitudine foarte ciudată. De aceea, trebuie să continuăm discuţiile pe această temă, ca prieteni", a spus Merkel răspunzând unei întrebări adresate de un eurodepuat ceh pe tema crizei imigranţilor extracomunitari.

 

"Refuzul de a primi refugiaţi, în principiu, este - scuzaţi-mă că o spun atât de franc - un pericol pentru Europa", a subliniat cancelarul Germaniei.

UE aproba cotele de refugiati. Romania, Ungaria, Cehia si Slovacia au votat impotriva

Precizând că ''nimeni nu-și părăsește țara cu inima ușoară, chiar și cei care pleacă din motive economice'', cancelarul german a subliniat: ''Acestor persoane trebuie totuși să putem să le spunem că nu pot rămâne la noi''. Pentru aceasta, ''trebuie să le propunem o perspectivă miilor de refugiați. Nu trebuie să fim tentați să acționăm la scara statelor-națiune. Dimpotrivă, acum avem nevoie de mai multă Europă'', a insistat Merkel.

 

Cancelarul german consideră că ''nu va fi în avantajul nimănui'' dacă statele europene încearcă ''să se separe complet''. ''Separarea și izolarea reprezintă o iluzie în epoca Internetului'', a declarat Merkel, estimând că o astfel de abordare ar însemna o respingere a valorilor și a identității continentului.

 

Oamenii care vin în Europa din cauza dificultăților trebuie considerați ''ființe umane și nu o masă oarecare de anonimi'', indiferent dacă ei au o perspectivă de a rămâne sau nu, a afirmat Merkel.

 

Despre schimbarea acordului Dublin

''Să fim sinceri, procesul de la Dublin (în virtutea căruia refugiații trebuie să ceară azil în prima țară europeană în care ei sosesc), în forma sa actuală, este învechit'', a declarat Merkel, care s-a exprimat în fața eurodeputaților reuniți la Strasbourg, alături de președintele francez, Francois Hollande.

 

Regulile actuale, care fac de fapt ca responsabilitatea de a primi cei mai mulți refugiați să le revină Italiei și Greciei, ''pornesc de la o intenție bună, fără nici o îndoială, dar provocările ce apar la frontierele noastre sunt acum de nestăpânit'', a estimat Merkel.

 

''Pledez în favoarea unei noi proceduri'', pentru a-i repartiza în mod echitabil pe solicitanții de azil între țările europene, a adăugat Angela Merkel, a cărei țară se așteaptă să primească între 800.000 și un milion de imigranți în 2015, potrivit unor estimări oficiale.

CITIȚI ȘI: Ponta isi asuma parte din vina pentru ca Romania a votat impotriva cotelor de refugiati

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22