Pe aceeași temă
E vorba de incasari de cateva mii de dolari pe care acesta nu le-a inclus in respectivele declaratii.
El a primit bani, printre altele, de la televiziunea Kremlinului, RT TV, dar si de la operatorul aerian Volga-Dnepr Airlines, pentru niste discursuri.
Potrivit Reuters, platile nu au fost incluse in documentele cu venituri depuse de Michael Flynn in februarie, dar acestea au fost mentionate in declaratiile semnate pe 31 martie.
Cu toate ca nu sunt mentionate sumele exacte, contractele cu entitatile rusesti sunt trecute la categoria "Venituri de peste 5.000 de dolari pe an".
Discrepantele dintre raportarile de venituri se adauga la problemele legale pe care le are Flynn. Fostul consilier pe probleme de securitate nationala al presedintelui american Donald Trump, fortat sa demisioneze dupa numai 24 de zile, este investigat pentru legaturile sale cu Rusia, in cadrul unei investigatii extinse intreprinse de autoritatile din SUA in ceea ce priveste implicarea tarii conduse de Vladimir Putin in alegerile prezidentiale de anul trecut.
El a cerut imunitate pentru cazul in care depune marturie in fata comisiilor ale Senatului SUA si Camerei Reprezentantilor care conduc investigatia, potrivit avocatului sau, Robert Kelner.
Flynn a iesit din echipa presedintelui american pentru ca nu a facut public faptul ca a discutat cu ambasadorul rus Sergei Kislyak despre sanctiunile pe care SUA le-au aplicat Moscovei si pentru ca l-a indus in eroare pe vicepresedintele Mike Pence pe aceasta tema.
Pe de alta parte, republicanul Donald Trump, care a castigat alegerile de anul trecut pentru fotoliul de la Casa Alba, a sustinut intr-un mesaj postat pe Twitter ca rivalii sai democrati au lansat investigatiile privind implicarea Rusiei in campania electorala pentru ca sunt suparati ca nu au castigat.
***************************
FBI a demarat o investigatie pe aceasta tema, iar oficialii rusi au negat ca ar fi spart emailurile democratilor si ca l-ar fi ajutat sub orice forma pe republicanul Donald Trump.