Pe aceeași temă
Joseph Daul, președintele PPE, a lansat un avertisment foarte dur în urmă cu o zi și a spus că ”este o rușine” ceea ce a făcut majoritatea parlamentara si a cerut Comisiei Europene sa stopeze orice finantare catre Chisinau. Despre sistemul electoral mixt, votat de majoritate, a spus că încalcă recomandările Comisiei de la Veneția. Referindu-se la votul parlamentarilor majorității ca al unor ”pioni”, purtătorul de cuvânt al PPE Siegfried Mureșan a spus că au sacrificat viitorul cetățenilor Moldovei, punând în pericol o investiție europeană de 100 de milioane de euro în Republica Moldova.
Declarațiile premierului român și moldovean au fost făcute la o conferință de presă comună, după ședința în format extins a delegațiilor Republicii Moldova și României, transmite Deschide.md, publicație din Republica Moldova.
Întrebat dcum comentează decizia luată de Parlamentul de la Chișinău de a schimba sistemul electoral, lucru care a stârnit nemulțumire și din partea unor oficiali europeni, premierul României a precizat că este un drept al Republicii Moldova să-și aleagă orice sistem consideră că e binevenit, important este să fie respectate normele democratice.
„Schimbarea acestui sistem este un drept al Parlamentului R.Moldova. Este schimbarea unui sistem democratic cu un alt sistem democratic, deci nu este nimic ieșit din comun. Cu atât mai mult că unele țări au deja implementat acest sistem. Este ieșită din comun distorsionarea realității care a ajuns și la Bruxelles. România a modificat, și ea, de multe ori sistemele electorale, cu acel sistem unic au fost declarații tari, acum lucrurile s-au mai liniștit. Trebui să învățăm din greșeli și aici vreau să spun Guvernului de la Chișinău să explice mai bine de ce au făcut acest lucru. Atât timp, cât acest sistem respectă normele democratice, asigură un sistem în care să poată fi ales un Parlament care să asigure o stabilitate, Republica Moldova este în drept să-l aleagă”, a declarat Tudose.
Pavel Filip a ținut să precizeze că, de fapt, declarațile politicienilor de la Bruxelles vin din partea unei anumite familii politice, nu din cea a Comisiei Europene.
„Cu părere de rău, s-a reușit transmiterea unor mesaje ale unor partide de la Chișinău către cele de la Bruxelles. Este foarte important ca acest sistem electoral să nu încalce normele democratice, iar eu vă asigur că aceste lucruri nu se vor încălca”, a spus Filip.
Prim-ministrul de la Chișinău a fost întrebat de presă dacă nu cumva ar putea exista o înțelegere cu Guvernul de la București în privința declarațiilor care se referă la votul mixt, dat fiind faptul că atât PDM, cât și PSD fac parte din aceeași familie politică europeană, iar Filip a răspuns că, de când este în funcție, astăzi s-a întâlnit deja cu al treilea prim-ministru român și că indiferent de culoarea politică au primat relațiile dintre cele două țări și proiectele comune pe care le au.
„În mandatul meu mă întâlnesc cu al treilea prim-ministru de la București, iar atitudinile nu s-au schimbat, ba mai mult: relațiile au devenit din ce în ce mai puternice după fiecare întâlnire. Acest lucru ar trebui preluat și de alte partide de la Chișinău, pentru că aceste realții nu pot fi rele niciodată. Avem aceeași cultură, aceeași limbă, aceeași istorie”, a adăugat Filip.
- PPE critică adoptarea sistemului electoral mixt din Republica Moldova și cere sancțiuni
PPE dezaproba adoptarea sistemului electoral mixt votata de majoritatea parlamentara din Republica Moldova și spune că încalcă recomandările Comisiei de la Venetia, se arata intr-un comunicat al PPE. Joseph Daul, președintele PPE, spune că este o rușine ceea ce a făcut majoritatea parlamentara si cere Comisiei Europene sa stopeze orice finantare catre Chisinau.
"Este o rusine ca majoritatea din parlamentul moldovean a ales pentru cetatenii sai autoritarism in loc de democratie, coruptie in loc de transparenta, haos in loc de stat de drept. Este realmente regretabil ca 74 de parlamentari au ales sa intareasca autocratia Partidului Democrat si socialistii cu al lor lider Plahotniuc in loc sa apere interesele poporului sau", spune Daul.
"Comisia de la Venetia avea o recomandare clara sa nu se schimbe sistemul electoral. Ca de obicei, Partidul Democrat a ignorat recomandarile Comisiei si ingrijorarile Uniunii Europene privind schimbarea sistemului electoral si a mimat in schimb la noua lege electoral. Cele mai mari ingrijorari legate de noua lege electorala nu au fost luate in discutie iar riscurile pe care le presupune nu au fost eliminate. Mai mult, noua lege electorala a fost adoptata intr-o maniera grabita si opaca, fara a fi implicata opozitia si nici mare parte din societatea civila. Ingrijorarile privind finantarea partidelor, influenta afacerilor asupra politicienilor, delimitarea circumscriptiilor, reprezentarea corecta a minoritatilor si a diasporei, precum si pragul foarte ridicat sunt doar cateva dintre probleme care nu au fost rezolvate. Ca urmare, PPE face apel la Comisia Europeana sa stopeze orice finantare si sa reevalueze Acordul de Asociere UE-Moldova", mai spune Daul.
Siegfried Muresan: 74 de pioni parlamentari au sacrificat viitorul cetățenilor Republicii Moldova
"Prin votul de astazi din Parlamentul Republicii Moldova, cei 74 de pioni parlamentari au sacrificat viitorul cetatenilor Republicii Moldova. Votand schimbarea sistemului electoral fara sa respecte pe deplin recomandarile Comisiei de la Venetia, autoritatile de la Chisinau au pierdut in mod ireversibil increderea partenerilor internationali. Finantarea de 100 de milioane de euro de la nivel european este in pericol. Incepand de astazi, marile companii care doresc sa investeasca si sa creeze locuri de munca o vor face in Romania, Bulgaria sau vor merge in Georgia si Ucraina, dar, din pacate, vor ocoli Republica Moldova. Decizia luata astazi va aduce in Republica Moldova mai mult somaj, mai multa saracie, salarii mai mici, pensii in pericol; responsabilitatea o poarta cei 74 de pioni parlamentari si liderii lor", a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.