Miniștrii Energiei din UE se întâlnesc pentru a găsi soluții la criza prețurilor din energie

Redactia | 02.12.2021

Miniştrii Energiei din ţările membre ale Uniunii Europene se întâlnesc joi pentru a discuta cum să răspundă la preţurile ridicate la gaze naturale şi electricitate.

Pe aceeași temă

Statele membre au încă diferenţe de opinie cu privire la necesitatea reformării regulilor din sector, transmite Reuters.

În ultimele luni, preţurile la energie în Europa au atins valori record, în condiţiile în care livrările limitate de gaze naturale au coincis cu o cerere ridicată în economiile care şi-au revenit după pandemia de COVID-19. Chiar dacă preţurile au mai scăzut după maximele istorice înregistrate în octombrie, ele rămân relativ ridicate comparativ cu media multianuală.

Până acum, statele membre UE au avut dificultăţi în a găsi un răspuns comun la preţurile ridicate, în pofida faptului că liderii şi miniştri au avut mai multe reuniuni de urgenţă în ultimele luni pentru a dezbate această problemă.

Germania, Danemarca, Ţările de Jos şi alte şase state membre au dat miercuri publicităţii un comunicat comun în care îşi exprimă opoziţia faţă de solicitările venite din partea guvernelor altor state vizând reformarea pieţelor energetice europene. Potrivit semnatarilor declaraţiei de miercuri, plafonarea preţurilor sau trecerea la un sistem diferit de stabilire a preţurilor naţionale la electricitate ar putea descuraja tranzacţiile cu electricitate între statele membre şi ar submina stimulentele pentru adăugarea de energie regenerabilă în sistem.

În replică, Spania, Franţa şi Polonia se numără printre ţările care sunt în favoarea reformării pieţei energetice europene propunând măsuri precum restrângerea participării speculatorilor financiari pe piaţa europeană a certificatelor de poluare sau achiziţii comune de gaze naturale de către statele UE pentru a forma rezerve strategice, conform Agerpres.

Multe state membre UE au utilizat măsuri naţionale temporare pentru a-şi proteja consumatorii de creşterea facturilor, inclusiv prin reducerea taxelor la energie sau acordarea de subvenţii pentru gospodării.

Citește și Bloomberg: Criza energetică din Europa se va agrava odată cu venirea iernii

Comisia Europeană, Executivul comunitar, a anunţat că va studia avantajele unor opţiuni pe termen lung şi a cerut organismelor de reglementare să investigheze dacă piaţa europeană a certificatelor de poluare şi piaţa europeană de electricitate funcţionează în mod adecvat.

Un raport preliminar, publicat luna trecută de Agenţia europeană responsabilă de cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei, nu a descoperit deficienţe majore cu privire la modul cum este concepută în prezent piaţa europeană de electricitate. O investigaţie separată realizată de Autoritatea europeană de supervizare a pieţelor financiare nu a descoperit dovezi referitoare la existenţa unor abuzuri pe piaţa europeană a certificatelor de poluare.

Tot joi, miniştrii europeni ai Energiei vor analiza şi progresele făcute în cadrul negocierilor destinate impunerii unor ţinte mai ambiţioase la nivelul UE în ceea ce priveşte îmbunătăţirea eficienţei energetice şi extinderea energiilor regenerabile în acest deceniu. De asemenea, "taxonomia privind finanţarea sustenabilă" ar putea fi abordată în cadrul reuniunii de joi, în condiţiile în care statele membre aşteaptă să vadă care va fi decizia Comisiei Europene cu privire la includerea gazelor naturale şi energiei nucleare pe lista investiţiilor verzi.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22