Miniștrii muncii din UE dau undă verde semnării declarației drepturilor sociale

E.b. | 23.10.2017

Miniștrii muncii și ai afacerilor sociale din statele membre ale Uniunii Europene au dat undă verde luni, în cadrul reuniunii desfășurate la Luxemburg, pentru semnarea unei declarații a drepturilor sociale.

Pe aceeași temă

 
 

Acestea vor trebui respectate în întreg blocul comunitar, informează agenția Belga, preluate de Agerpres.

 

"Soclu european al drepturilor sociale" cuprinde 20 de principii și drepturi privind piața muncii și protecția socială.


Majoritatea dintre ele, cum sunt dreptul la educație și la orientare profesională, la egalitate de șanse, salarii echitabile, dialog social și pensii, sunt respectate deja în numeroase state europene.


Însă responsabilii politici vor să le întărească în contextul globalizării, digitalizării și al flexibilizării pieței muncii.


"Semnalul politic puternic este acela că așezăm cetățenii pe primul loc", a reacționat pe Twitter comisarul european pentru muncă și afaceri sociale, Marianne Thyssen.


Prin acest acord, statele membre l-au mandatat pe președintele Consiliului European, Donald Tusk, să semneze declarația privind drepturile sociale împreună cu șeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu președintele Parlamentul European, Antonio Tajani, cu ocazia summitului social care va avea loc pe 17 noiembrie la Göteborg, în Suedia

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22