Modelul de dezvoltare Lee Kuan Yew

Lumea îi va simți lipsa lui Lee Kuan Yew, scrie Henry Kisinger în Washington Post. Iar David Ignatius, fost editor al International Herald Tribune, scrie în același cotidian că Lee este probabil cel mai remarcabil politician pe care l-a întâlnit în 25 de ani de carieră ca jurnalist. În acest timp, BBC și CNN au avut transmisiuni de ore întregi de la fața locului. Dar dispariția „părintelui fondator“ al statului Singapore nu a avut doar ecouri în mass-media, ci și în toate marile capitale ale lumii, de la Washington la Beijing.

Realizările lui Lee Kuan Yew sunt remarcabile după orice standard le-ai măsura. A preluat în 1965 un mic stat sărac, Singapore, cu un PIB de 500 de dolari per capita, cu un milion de locuitori la acea vreme, desprins din Malaiezia, care a ajuns astăzi o societate prosperă cu cinci milioane de locuitori și un PIB de 55.000 de dolari per capita. Modelul său de guvernanță autoritară, cu un spațiu de manevră foarte restrâns acordat libertății de expresie, este în dezacord total cu principiile după care operează democrațiile liberale. Ceea ce i-a atras adesea și critici severe în Occident. Însă regimul de mână forte pe care l-a instituit mai are alte două caracteristici remarcabile, absente de regulă în cazul altor guvernări de tip autoritar: cultivarea meritocrației și combaterea fermă a corupției. Ceea ce îl face oarecum unic în peisajul global. De altfel, Kisinger ține să observe că „dacă Singapore ar fi ales drumul sugerat de criticii săi, e posibil ca statul să fi suferit o implozie provocată de conflicte etnice, așa cum se întâmplă în acest moment în Siria“.

Plecând de la acest ultim punct de vedere, se deschide o discuție mai largă, extrem de relevantă pentru actualul peisaj geopolitic în care modelul de societate occidental se confruntă cu regimuri autoritare revizioniste în Rusia și China. Or, dacă Rusia, în ciuda considerabilei sale forțe militare, este un actor minor din punct de vedere economic, China își propune să promoveze mod explicit o alternativă la democrația de tip liberal. Beijingul consideră că exemplul său, un regim autoritar controlat de o elită relativ restrânsă, inspirat în bună măsură din cel adoptat de Lee Kuan Yew în Singapore, demonstrează superioritatea acestui model, în raport cu cel bazat pe alegeri libere, competiție politică, libertate de expresie. În acest punct, întrebarea este aceea dacă o astfel de abordare, care pare să fie superioară atunci când e vorba de faza de dezvoltare accelerată a unei națiuni, poate fi menținută pe termen nedefinit. Iată una dintre marile dileme ale lumii contemporane.

ALEXANDRU LĂZESCU

Leadership luminat, ghidat de etica serviciului public

În continuare, vă oferim câteva extrase dintr-un interviu realizat cu Graham T. Allison, profesor la John F. Kennedy School of Government, Universitatea Harvard (unul dintre autorii cărții Lee Kuan Yew: The grand master’s insights on China, the United States and the world, apărută în 2012), în care zugrăvește o parte dintre convingerile fondatorului statului Singapore.

Pentru Lee Kuan Yew, competiția pentru su­premație în Pacific va fi povestea dominantă a secolului XXI. Este evenimentul geopolitic al secolului nostru. În același timp, con­tra­dicțiile și disparitățile interne amenință co­e­ziunea internă a Chinei. „Tehnologia va face sistemul lor de guvernare demodat. Până în 2030, 70% sau chiar 75% din populație va trăi în zona urbană și chiar megaorașe. Acești oameni vor avea telefoane mobile, Internet, televiziune prin satelit. Vor fi bine informați și vor putea să se organizeze. Ei nu mai pot fi guvernați așa cum sunt gu­ver­nați astăzi, unde îi cooptezi și monitorizezi pe nemulțumiți, pentru că numărul lor va fi imens“, spune Lee Kuan Yew.

Lee Kuan Yew crede că oamenii și con­vin­gerile lor sunt modelate de experiențele cu impact formativ din viața lor. Pentru cea mai mare parte a elitei de la Beijing, Re­vo­luția Culturală a fost o experiență traumatică. Xi Jinping a avut o viață chiar mai grea decât Hu Jintao. Însă liderii Chinei de mâine, pen­tru care Revoluția Culturală reprezintă mai degrabă o poveste antică, dezvoltă o altă con­știință, neancorată în tragediile istoriei și com­plexitățile guvernării, dezvoltă conștiința unei mari puteri și a unui trecut imperial. „Nu am nicio îndoială că generația de as­tăzi – care a cunoscut foametea, o ciocnire la limită cu Rusia, Revoluția Culturală – vrea o ascensiune pașnică. Dar nepoții? Ei cred deja că timpul Chinei a sosit, iar dacă încep să-și încordeze mușchii, vom avea o Chină foarte diferită. Nepoții niciodată nu-și ascultă bunicii. (...) Este vital că tânăra ge­nerație din China, care doar a cunoscut o perioadă de pace și creștere și care nu are experiența unui trecut tumultos, devine conștientă de greșelile făcute de China ca urmare a hybris-ului și a exceselor ideo­logice. Trebuie să fie îmbibați cu valorile potrivite“, spunea Lee Kuan Yew.

Are concepții profund realiste despre natura oa­menilor (percepută ca fiind inerent vi­cioasă), interacțiunea și modul în care in­di­vizii se comportă. Politica internațională este văzută printr-o lentilă hobbesiană, ca o are­nă unde orice este posibil. Prudența dictează că o balanță de putere trebuie să existe în regiunea Asia-Pacific. Crede în con­tra­ba­lan­sarea ascensiunii Chinei în special de către India și Statele Unite. Este foarte critic față de ceea ce consideră concepția americană că relațiile internaționale sunt ca un film care poate fi pus pe stop ori de câte ori Wa­shing­tonul vrea să privească spre altă regiune și că pot să reia filmul din același punct când vor să revină. Pentru el, America nu are lu­xul de a nu-și menține permanent o pers­pectivă de 360 de grade.

Lee Kuan Yew (16 septembrie 1923-23 martie 2015)

Dar dacă ne uităm la perspectiva sa asupra guvernării, viziunea lui se apropie de cea a lui Platon, a gardienilor care îngrijesc o so­cietate, a unui leadership luminat, ghidat de o etică a serviciului public și aflată dincolo de interesele personale egoiste. Crede în meritocrație și în ideea că societățile pros­peră prin competiție. Vede sistemul de caste ca fiind un handicap structural al Indiei. A încercat să îl determine pe Nehru să îl schim­be. Pe de altă parte, crede că societatea occi­dentală, dominată de informația de masă, de televiziunea concentrată pe imagine, de spe­cialiștii în comunicare și public relations, nu poate să mai producă un de Gaulle, un Roo­se­velt sau un Churchill. „A câștiga alegerile a devenit în mare măsură o bătălie de am­ba­laje și de reclame“, spune Lee Kuan Yew.

Este un fin analist al trăsăturilor care fac o na­­țiune puternică, competitivă. Este in­te­re­sat de variabile care nu se află pe lista obiș­nui­tă a unui analist occidental. Convingerea sa că limba chineză este un handicap pentru China es­te oarecum șocantă. Este motivul pen­tru ca­re Singapore a adoptat engleza ca lim­bă ofi­cială în administrația publică. Pen­tru el, en­gleza înseamnă creativitate, ino­vație, spirit antreprenorial, este ceea ce face diferența dintre un sistem închis și un sistem deschis.