Pe aceeași temă
Întrebat de presă ce părere are despre faptul că liderii ţărilor din G7 s-au întâlnit la Bruxelles fără a invita şi Rusia, Vladimir Putin răspundea, joia trecută, în egală măsură ironic şi nemulţumit: „Doresc să le urez poftă bună!“. Reuniunea de lucru a G7, prima din ultimii 17 ani desfăşurată fără prezenţa Rusiei, subliniază în mod suplimentar cât de consistente sunt tensiunile dintre Moscova şi Occident, provocate – sau poate doar catalizate sau aduse în prim-plan – de criza din Ucraina. Articolul de faţă explorează în continuare, pe scurt, câteva elemente care permit prospectarea viitorului posibil al acţiunilor de politică externă ale Rusiei.
Motive pentru o posibilă continuarea liniei neoimperiale
Mai întâi, e clar – dacă citim atent lucrări majore despre relaţiile internaţionale – că interesul Rusiei în Ucraina nu e nici minor şi nici conjunctural. Dimpotrivă, atrăgea atenţia încă de acum aproape două decenii Zbigniew Brzeziński, doar controlul asupra Ucrainei permite Rusiei să-şi păstreze condiţia de mare putere europeană. Într-o carte recent tradusă în româneşte, Robert D. Kaplan afirmă, la rândul său: „concentrarea asupra Ucrainei ca parte dintr-un efort mai vast de refacere a sferei de influenţă ruseşti în zonele învecinate Rusiei demonstrează dorinţa“ lui Putin „ca Rusia să se ancoreze în Europa, fie şi în termeni nedemocratici“.
În al doilea rând, regimul lui Putin beneficiază, deocamdată, de susţinere din partea opiniei publice. La 5 iunie, de exemplu, Financial Times publica un articol care prezenta în mod detaliat date despre felul în care opinia publică rusă se raportează la lumea occidentală. Articolul în cauză citează date din cel mai recent sondaj de opinie realizat de Levada Ţentr şi pune în lumină faptul că, la momentul actual, 71% dintre ruşi se raportează în termeni negativi sau chiar foarte negativi la SUA. Vorbim aici de cel mai înalt nivel de ostilitate, în întreaga perioadă de după 1990, al opiniei publice din Rusia faţă de principalul pol de putere politico-militară din lumea occidentală. În plus, 60% dintre persoanele chestionate „şi-au exprimat sentimentele negative faţă de Uniunea Europeană“.
În al treilea rând, Ucraina e, în termeni geografici – şi logistici –, aproape de Rusia şi departe de Occident (şi mai ales faţă de SUA). Acest fapt a avantajat mult, până acum, Moscova în intervenţia soldată cu anexarea Crimeei, ca şi în sprijinirea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.
Motive pentru o posibilă încetinire a agresivităţii Moscovei
Deocamdată, pare clar că Vestul se află doar în faza de început a unei reacţii cu adevărat serioase faţă de acţiunile agresive recente ale Rusiei. Dar e la fel de clar că diferenţele în ceea ce priveşte potenţialul de putere sunt imense şi funcţionează, chiar dacă nu automat şi nu imediat, în defavoarea Moscovei. Să privim, de exemplu, bugetele militare ale Rusiei şi ale ţărilor din NATO, inclusiv cel al SUA. Moscova cheltuieşte anual pentru forţele armate cam 70-90 de miliarde de dolari, de trei ori mai puţin decât ţările central şi vest-europene (în total, bugetele militare ale acestora înseamnă 236 de miliarde de dolari, afirmă USA Today) şi de 6-10 ori mai puţin decât SUA (care alocă Apărării cu mult peste 527 de miliarde de dolari). La fel, cei aproximativ 140 de milioane de locuitori ai Rusiei sunt clar depăşiţi numeric de populaţia statelor europene şi noneuropene din NATO (peste 450 de milioane de europeni şi turci, plus peste 35 de milioane de canadieni, plus 316 de milioane de locuitori ai SUA).
Voinţa politică a Occidentului pare să intre şi ea într-o stare tot mai clară de funcţionare. Aflat în vizită în Europa, preşedintele Obama afirma, săptămâna trecută, că Vladimir Putin are la dispoziţie „două, trei“ sau cel mult „patru săptămâni“ pentru „a reveni pe drumul drept al legislaţiei internaţionale“. Cu aceeaşi ocazie, Obama a avertizat că, „dacă provocările Rusiei continuă, ţările G7 sunt pregătite să impună“ sancţiuni suplimentare, relatează Mediafax. La nivelul evoluţiilor cu directă semnificaţie strategică, amintim aici că primele unităţi americane suplimentare au fost deja desfăşurate în Polonia, precum şi că nave mari de luptă ale SUA sunt frecvent prezente în Marea Neagră. Amintim aici şi iminenţa unor măsuri suplimentare referitoare la pregătirea de luptă a NATO, ca şi la regândirea doctrinei militare a Occidentului. În acest sens, o înaltă sursă oficială occidentală a declarat, recent, sub acoperirea anonimatului, că acţiunile Rusiei în Ucraina fac absolut necesare măsuri foarte serioase, între care şi „refacerea capacităţii de luptă la un nivel înalt, ca şi o doctrină judicios elaborată pentru descurajarea convenţională şi nucleară“, transmitea Reuters la 3 iunie.
În plus, orice eventuală presiune directă a Rusiei asupra unor state ca România sau Polonia – care au primit recent, să nu uităm, clare garanţii suplimentare şi publice de securitate din partea SUA şi a NATO – va fi îngreunată şi de absenţa în aceste ţări a unei prezenţe ruse sau rusofone consistente, cum e cea din Crimeea şi Ucraina de Est.
* Florin Diaconu este conf. univ. dr. la FSPUB şi senior reseacher la IDR.
