Modelul neoimperial al Rusiei: pasul următor

Întrebat de presă ce părere are despre faptul că liderii ţărilor din G7 s-au întâlnit la Bruxelles fără a invita şi Rusia, Vladimir Putin răspundea, joia trecută, în egală măsură ironic şi nemulţumit: „Doresc să le urez poftă bună!“. Reuniunea de lucru a G7, prima din ultimii 17 ani desfăşurată fără prezenţa Rusiei, subliniază în mod suplimentar cât de consistente sunt tensiunile dintre Moscova şi Occident, provocate – sau poate doar catalizate sau aduse în prim-plan – de criza din Ucraina. Articolul de faţă explorează în continuare, pe scurt, câteva elemente care permit prospectarea viitorului posibil al acţiunilor de politică externă ale Rusiei.

Motive pentru o posibilă continuarea liniei neoimperiale

Mai întâi, e clar – dacă citim atent lucrări ma­jore despre relaţiile internaţionale – că in­te­re­sul Rusiei în Ucraina nu e nici minor şi nici conjunctural. Dim­potrivă, atrăgea atenţia încă de acum aproape două de­ce­nii Zbigniew Brzeziński, doar con­trolul asupra Ucrainei per­mite Rusiei să-şi păstreze con­diţia de mare putere eu­ro­pea­nă. Într-o carte recent trad­u­să în româneşte, Robert D. Ka­­plan afirmă, la rândul său: „con­centrarea asupra Ucrainei ca parte dintr-un efort mai vast de refacere a sferei de in­flu­enţă ru­seşti în zonele învecinate Rusiei de­mons­trea­ză dorinţa“ lui Putin „ca Rusia să se an­coreze în Europa, fie şi în termeni ne­de­mo­cratici“.

În al doilea rând, regimul lui Putin beneficiază, deocamdată, de susţinere din partea opiniei pu­blice. La 5 iunie, de exemplu, Financial Ti­mes publica un articol care prezenta în mod de­­taliat date despre felul în care opinia pu­bli­că rusă se raportează la lumea occidentală. Ar­ticolul în cauză citează date din cel mai re­cent sondaj de opinie realizat de Levada Ţentr şi pune în lumină faptul că, la mo­men­tul ac­tual, 71% dintre ruşi se raportează în ter­meni negativi sau chiar foarte negativi la SUA. Vor­bim aici de cel mai înalt nivel de os­ti­litate, în în­treaga perioadă de după 1990, al opiniei pu­blice din Ru­sia faţă de prin­cipalul pol de putere politico-militară din lumea occi­den­ta­lă. În plus, 60% dintre per­soa­nele ches­tionate „şi-au ex­pri­mat sen­ti­mentele negative fa­­ţă de Uniunea Eu­ropeană“.

În al treilea rând, Ucraina e, în termeni geo­grafici – şi lo­gis­tici –, aproape de Rusia şi de­parte de Oc­ci­dent (şi mai ales faţă de SUA). Acest fapt a avan­tajat mult, până acum, Mos­cova în inter­ven­ţia soldată cu anexarea Cri­meei, ca şi în spri­jinirea separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.

Motive pentru o posibilă încetinire a agresivităţii Moscovei

Deocamdată, pare clar că Vestul se află doar în faza de început a unei reacţii cu adevărat se­rioase faţă de acţiunile agresive recente ale Rusiei. Dar e la fel de clar că diferenţele în ce­ea ce priveşte potenţialul de putere sunt imen­se şi funcţionează, chiar dacă nu automat şi nu imediat, în defavoarea Moscovei. Să pri­vim, de exemplu, bugetele militare ale Rusiei şi ale ţărilor din NATO, inclusiv cel al SUA. Mos­cova cheltuieşte anual pentru forţele ar­mate cam 70-90 de miliarde de dolari, de trei ori mai puţin decât ţările central şi vest-eu­ropene (în total, bugetele militare ale aces­tora înseamnă 236 de miliarde de dolari, afir­mă USA Today) şi de 6-10 ori mai puţin decât SUA (care alocă Apărării cu mult peste 527 de miliarde de dolari). La fel, cei aproximativ 140 de milioane de locuitori ai Rusiei sunt clar de­pă­şiţi numeric de populaţia statelor europene şi noneuropene din NATO (peste 450 de mi­lioane de europeni şi turci, plus peste 35 de milioane de canadieni, plus 316 de milioane de locuitori ai SUA).

Voinţa politică a Occidentului pare să intre şi ea într-o stare tot mai clară de funcţionare. Aflat în vizită în Europa, preşedintele Obama afir­ma, săptămâna trecută, că Vladimir Putin are la dispoziţie „două, trei“ sau cel mult „pa­tru săptămâni“ pentru „a reveni pe drumul drept al legislaţiei internaţionale“. Cu aceeaşi ocazie, Obama a avertizat că, „dacă pro­vo­că­rile Rusiei continuă, ţările G7 sunt pregătite să impună“ sancţiuni suplimentare, relatează Me­diafax. La nivelul evoluţiilor cu directă sem­ni­ficaţie strategică, amintim aici că primele uni­tăţi americane suplimentare au fost deja des­­făşurate în Polonia, precum şi că nave mari de luptă ale SUA sunt frecvent prezente în Ma­rea Neagră. Amintim aici şi iminenţa unor mă­suri suplimentare referitoare la pre­gătirea de luptă a NATO, ca şi la regândirea doctrinei mi­litare a Occidentului. În acest sens, o înaltă sur­să oficială occidentală a declarat, recent, sub acoperirea anonimatului, că acţiunile Ru­siei în Ucraina fac absolut necesare măsuri foar­te serioase, între care şi „refacerea ca­pa­ci­tăţii de luptă la un nivel înalt, ca şi o doc­trină judicios elaborată pentru descurajarea con­venţională şi nucleară“, transmitea Reu­ters la 3 iunie.

În plus, orice eventuală presiune directă a Ru­siei asupra unor state ca România sau Polonia – care au primit recent, să nu uităm, clare ga­ranţii suplimentare şi publice de securitate din partea SUA şi a NATO – va fi îngreunată şi de absenţa în aceste ţări a unei prezenţe ruse sau rusofone consistente, cum e cea din Cri­meea şi Ucraina de Est.

* Florin Diaconu este conf. univ. dr. la FSPUB şi senior reseacher la IDR.