Pe aceeași temă
Dacă europenii se mulțumesc cu răspunsuri naționale în fața acestui fenomen european,'criza se va agrava, cu reacții în lanț ale populației și guvernelor naționale, dacă nu se dotează cu instrumente corespunzătoare', a explicat Mogherini, care este și vicepreședinte al Comisiei Europene. Fără aceste instrumente, 'există riscul dezintegrării', a adăugat responsabilul UE, conform Agerpres.
Austria a anunțat măsuri de securizare a graniței cu Slovenia, ce ar putea include ridicarea unei bariere ce ar reprezenta o premieră în Spațiul Schengen, pentru a controla afluxul de imigranți ce amplifică tensiunile între țările UE.
În cursul unei convorbiri telefonice miercuri cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cancelarul austriac Werner Faymann, social-democrat, a fost de acord că 'barierele nu își au locul în Europa', fără a face totuși lumină asupra intențiilor executivului de la Viena.