Pe aceeași temă
Invazia Afganistanului (octombrie 2001) şi Irakului (martie 2003): urmare directă a atacurilor din 11 septembrie 2001, operaţiunile militare declanşate de Statele Unite alături de forţele aliate sunt încă neîncheiate, chiar dacă iniţial strategia se baza pe manevre „chirurgicale“ şi un număr restrâns de trupe. Intrat în al zecelea an, efortul aliat din Afganistan este slăbit de tot mai puţinul entuziasm politic euroatlantic de continuare a unui conflict pe care nimeni nu prea şi-l mai permite.
Atacurile teroriste din Madrid (martie 2004) şi Londra (iulie 2005): Madridul a fost aruncat în haos prin detonarea a 13 dispozitive explozive plasate în 4 trenuri de călători. Au fost ucişi 191 de oameni şi s-au înregistrat 1.800 de răniţi. Ulterior şi Londra a fost ţinta unor atentate teroriste în urma aruncării în aer a 3 metrouri şi a unui autobuz. Au murit 56 de oameni, iar 700 au fost răniţi. Europa făcea astfel cunoştinţă, într-un mod brutal, cu realităţile luptei împotriva terorismului. Pe lângă costurile în vieţi omeneşti, atentatele au adus, în viaţa de zi cu zi, un război pe care majoritatea europenilor îl credea foarte îndepărtat.
Uciderea fostului premier Benazir Bhutto (decembrie 2007): Al Qaeda şi talibanii pakistanezi o omoară, într-un atentat, pe Benazir Bhutto, ce urma să devină viitorul preşedinte al Pakistanului. Este începutul alunecării Pakistanului pe panta islamizării.
Invazia Georgiei de către Rusia (august 2008): la puţine luni după declararea independenţei Kosovo, micul stat georgian se confruntă, în august 2008, cu un val de violenţă armată nemaîntâlnit de la destrămarea URSS şi a conflictelor pentru independenţă ce au precedat-o. Operaţiunile militare declanşate de preşedintele Saakashvili împotriva republicii separatiste Ossetia de Sud au reprezentat un pretext bun pentru intervenţia armatei ruse, care, în câteva zile, se afla la câteva zeci de kilometri de Tbilisi. Conflictul s-a încheiat prin intervenţia forţelor de mediere europene, însă importanţa acestui conflict rezidă în absenţa principalului susţinător declarat al Georgiei, Statele Unite ale Americii. Această absenţă a fost un şoc nu doar pentru georgieni, ci pentru multe state care se bazau pe garanţiile americane, deschizând o eră în care marii actori, concentrându-se pe redresarea propriilor economii, sunt mai puţin doritori sau capabili de intervenţie în sprijinul aliaţilor. O recunoaştere a acestui fapt o reprezintă recenta iniţiativă a statelor Vişegrad, care au pus bazele unei mini-Antante regionale, exterioare NATO.
Prăbuşirea băncii Lehman Brothers (septembrie 2008): chiar dacă originile crizei financiare nu pot fi identificate foarte facil într-un mod punctual, falimentul gigantului bancar american Lehman Brothers a reprezentat momentul cheie al crizei. Reducând virtual la zero creditarea internaţională şi afectând grav încrederea pieţelor financiare, prăbuşirea Lehman Brothers a marcat trecerea într-un rol secund a free-marketului, în favoarea unui val de intervenţionism economic guvernamental, statele şi băncile centrale, şi nu sectorul privat, devenind principalii finanţatori şi susţinători ai activităţii economice. Era post-Lehman este în plină desfăşurare, unul dintre efectele sale nocive fiind creşterea nemăsurată a nivelului de îndatorare guvernamental, criza datoriilor suverane putând fi un nou chip al crizei financiare începute în urmă cu mai bine de trei ani.
Barack Obama preşedinte (ianuarie 2010): primul preşedinte de culoare al SUA a venit la Casa Albă într-o perioadă în care statul american se confruntă cu cea mai gravă criză financiară din perioada interbelică şi este implicat în războaie aparent fără sfârşit şi soluţionare. Pe ultima sută de metri, preşedintele Obama este în pericol să-şi piardă popularitatea, pe fondul unei situaţii economice în continuare tot mai fragile. Pierderea ratingului maxim de creditare, AAA, poate fi un argument electoral greu de contracarat de actualul preşedinte, în toamna electorală din 2012.
Emergenţa Chinei: Anul 2010 a fost, pentru principala economie emergentă a lumii, un interval care a adus două modificări statistice importante, ce confirmă poziţia Chinei la nivel internaţional. China a devansat Germania pentru a deveni principalul exportator al lumii, urmând, la scurt timp, depăşirea Japoniei în clasamentul celor mai mari economii la nivel mondial, secondând momentan SUA. Astăzi, China creşte într-un ritm ameţitor, însă multe voci critică sistemul chinez, afectat de deficienţe cronice de alocare a resurselor. Pe termen mediu însă, China reprezintă, alături de alte economii emergente precum India sau Brazilia, un suport pentru economia mondială, într-o perioadă în care statele dezvoltate se confruntă cu o criză de competitivitate.
Zona euro se clatină (2011): criza datoriilor suverane care afectează Europa are o consecinţă ce trece de barierele economice – posibilul eşec al sistemului Maastricht, care punea bazele zonei euro. Stat candidat la aderare în zona euro, România ar putea fi afectată de înăsprirea cerinţelor de aderare, nefiind exclusă nici o potenţială îngheţare a procesului de lărgire a blocului monetar european, până la stabilirea unor noi criterii.
Primăvara arabă (ianuarie 2011): protestele declanşate în Tunisia, care se termină prin plecarea preşedintelui Ben Ali, se răspândesc în Libia, Egipt, Siria şi Bahrein. Câteva luni mai târziu, statu-quo-ul este de nerecunoscut. Hosni Mubarak şi Muammar Gaddafi au fost înlăturaţi.
Raidul de la Abbottabad (2 mai 2011): uciderea lui Osama bin Laden de către un comando american.
